1. [MDA2] murgilă1 sm [At: PANN, P. V. III, 68/9 / E: murgi1 + -ilă] 1 (Mol; Mun) Înserare. 2 (Mtp) Personaj din basme, din descântece etc. care întruchipează amurgul. 3 (Reg) Luceafăr de seară.
2. [MDA2] murgilă2 sm [At: H II, 92 / E: murg2 + -ilă] 1-2 (Reg) Bovină cu părul murg2 (1-2) Si: (reg) murgat (1-2), murgulean (1-2).
3. [Șăineanu, ed. VI] Murgilă m. 1 personificarea crepuscului în basme: cântă ’n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluer AL.; 2. fantomă ce umblă în amurg: strigoi, stafie, murgilă PANN.
4. [Scriban] murgílă m., gen. al luĭ. Ființă care, în poveștĭ, personifică amurgu.
5. [CADE] ZORILĂ npr. m. 1 🔱 pop. Animal fantastic, în chip de bou, care se arată numai în revărsatul zorilor R. -COD.: Alte dăți iar cu Murgilă îi sperie astfel tot, Miază-noaptea sau Zorilă și cu alte cîie scot PANN. ¶ 2 🔱 pop. Personificarea zorilor în basmele populare, luceafărul de dimineață personificat (comp. MURGILĂ): nu făcu multă cale și întîlni pe ~, dară lui ~ nu prea-i da meșii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miază-noapte pe care o luase la goană ISP. ¶ 3 💫 = LUCEAFĂRUL-DE-ZORI ¶ 4 🐒 Nume dat unui vițel fătat în zori de ziuă.
6. [DOOM 3] Murgilă (personaj) s. propriu m.
7. [DOOM 2] Murgilă s. propriu m., g.-d. lui Murgilă
8. [DAR] murgilă s.m. (pop.) 1. Amurg, crepuscul. 2. Fantomă (stafie, strigoi) ce umblă în amurg.
9. [DLR] MURGILĂ1 s. m. 1. (Prin Mold., Munt.) Amurg, înserare. Cf. H I 174, II 106, 127, III 274, IV 15. ◊ (Personificat) Cîntă-n umbra lui Murgilă Un păstor din al său fluier. ALECSANDRI, ap. ȘĂINEANU, D. U., cf. H IV 68. 2. Personaj din basme, din descîntece etc. care întruchipează amurgul. Murgilă, Miazănoapte și Zorilă. PANN, P. V. III, 68/9. Dete de o pădure, în care întîlni pe Murgilă. ISPIRESCU, L. 201, cf. PAMFILE, DUȘM. 227, 236. Oamenii povestesc că Zorilă și Murgilă au fost doi oametii de mărime gigantică, cari s-au luptat cu Strîmbă-lemne și Sfarmă-pietre. H II 22. Murgilă umblă în murgul serii. ib. 178, cf. IV 92, com. MARIAN, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Regional) Luceafărul de seară (Isaccea-Tulcea). H XIV 367. – Murgi1 -f suf. -ilă.
10. [DLR] MURGILĂ2 s. m. (Regional) Bou (sau bovină) cu părul murg2 (1); (regional) murgat, murgulean. Cînd vițelul, după părerea poporului, are să se facă murg și este fătat în amurgul serii, îi dă numele murgilă. h II 92, cf. v 97, IX 12, com. MARIAN, LIUBA-IANA, M. 115. Măi băiete, mîine o să mergem la tîrg să vindem pe murgilă. RĂDULESCU-CODIN, Î. 207, cf. PAȘCA, GL., CHEST. V 76/86, A III 3. – Murg2 + suf. -ilă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL