1. [DEX '09] MUIERUȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere1; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere1 + suf. -ușcă.
2. [MDA2] muierușcă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ști și ~ște / E: muiere1 + -ușcă] 1-9 (Îrg; șhp) Muierușă (1-9). 10 Femeie rea, cârtitoare, cicălitoare. 11 (Îrg) Femelă. 12 (Lpl; îf muieruște) Cânepă de toamnă. 13 Piesă la războiul de țesut, în formă de lopățică, cu ajutorul căreia se fixează pânza ca să nu se miște în timpul lucrului Si: femeiușcă, (reg) măiuț, mână1, scânduriță.
3. [DLRLC] MUIERUȘCĂ, muieruște, s. f. Diminutiv al lui muiere1. (Uneori cu nuanță peiorativă) Femeiușcă. [Amazoanele] erau niște muieruște cu care nu se putea juca cineva. ISPIRESCU, U. 50. Muierușcă din Bercuț Cu pieptarul cel mlndruț, De ce dracul n-am aflat Că tu ești de măritat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 371. 2. (Regional) Femelă. Poporul romîn pe muierușca cucului o numește cucă sau cuculiță. MARIAN, O. I 42. Prind o muierușcă de cărăbuș și, rupîndu-i o aripă deasupra, bagă în unul din capetele acesteia un spin subțire. id. INS. 25.
4. [Șăineanu, ed. VI] muierușcă f. (ironic) femeie.
5. [Scriban] muĭerúșcă f., pl. ca piroșcă. Fam. Muĭere mică, femeĭușcă.
6. [DOOM 3] !muierușcă (fam.) s. f., g.-d. art. muieruștii; pl. muieruști
7. [DOOM 2] muierușcă (fam.) s. f., g.-d. art. muieruștei; pl. muieruște
8. [IVO-III] muierușcă, -ruște.
9. [DLR] MUIERUȘCĂ s. f. I. 1. (Învechit și regional) Diminutiv al lui m u i e r e1 (1); femeiușcă, (învechit și regional) muierușă (1), muieruță, (regional) muierașă, muierioară. Cf. ANON. CAR. Muierușcă. . . Nu sta locului nicicum. HELIADE, O. I, 234. Amazoanele. . . Erau niște muieruște, cu care nu se putea juca cineva. ISPIRESCU, U. 50. S-ar putea oare cîndva s-ajungă acest mugur de muierușcă să fie ca maică-sa ? SADOVEANU, O. XIII, 822. Muierușcă se ține tare. STANCU, D. 82. Muierușcă din Bercuț Cu pieptarul cel mîndruț. JARNIK-BÎRSEANU, D. 371. Muierușcă, draga mea, Vai, acum de m-ai vedea. HODOȘ, P. P. 227. ♦ Soțioară, nevestică. Cf. m u i e r e1 (2). Ioan, fratele împăratului, au stors 50 de pungi de aur de la dînsul, și i-au luat și o muierușcă frumușică. ȘINCAI, HR. I, 199/25. Eu, muierușcă dragă, bărbatul tău, am venit din călătorie întreg și sănătos. CĂTANĂ, P. B. III, 5. ♦ Femeie rea, cîrtitoare, cicălitoare. Cf. COSTINESCU. 2. (Învechit și regional) Femelă. Au spintecat o muierușcă bătrînă, și din măruntăiele ei, vrăjind, i-au arătat. . . precum va avea biruință. CANTEMIR, HR. 252. Gîndocii cei ce fac mătasa . . . amestecîndu-se bârbălușii cu muieruștile, atîta oao pînă ce creapă. ECONOMIA, 209/7. Poporul român pre muierușcă cucului o numește cucă sau cuculiță. MARIAN, O. I, 42. Prind o muierușcă de cărăbuș, id. INS. 25, cf. ALR I 1 015/5,1 023/5, 112, 180. 3. (Prin Ban.; la pl.; în forma muieruște) Cînepă de toamnă, L. COSTIN, GR. BĂN. 141. II. Piesă la războiul de țesut, în formă de lopățică, cu ajutorul căreia se fixează pînza ca să nu se miște în timpul lucrului; femeiușcă, (regional) măiuț (II1 a), mînă1 (II 4 c). scînduriță. Amnarul. . . în lungime are o dăltuitură prin care pătrunde o lopățică plină cu găuri, care se mai numește și „muierușcâ”. PAMFILE, I. C. 274. Metafore numeroase s]nt folosite pentru numirea celor două bucăți de lemn, numite de obicei bărbătuș și muierușcâ, care fixează sulul dinainte al războiului de țesut ca să nu se miște pînza. SCI 1957, 110, cf. H XVII, 48, VAiDA. Lopățică asta are și alte numiri: . . . scînduriță, muierușcâ. ȘEZ. VIII, 148, cf. VICIU, GL:, ALRM SN I h 478. – Pl.: muieruști și muíeruște. – Muiere1 + suf. -ușcă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL