1. [MDA2] muflui vi [At: I. CR. IV, 121 / Pzi: 3 mufluie / E: muflu1] (Olt; d. animale) 1 A produce un zgomot caracteristic în timpul mâncării. 2 (Pex) A mirosi, a adulmeca.
2. [Scriban] mufluĭésc, V. mușluĭesc.
3. [Scriban] mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.
4. [DAR] muflui pers. 3 sg. mufluie, vb. IV (reg.) a produce un zgomot specific în timpul mâncării.
5. [DLR] MUFLUÍ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Olt.; despre animale) A produce un zgomot caracteristic în timpul mîncării; p. e x t. a mirosi, a adulmeca. Cf. I. CR. IV, 121. Cîinele mufluie pe unde a mîncat cineva. BOCEANU, GL. – Prez. ind. pers. 3: múfluie. – V. muflu1.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL