1. [MDA2] mucenicesc, ~ească a [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 44v/9 / Pl: ~ești / E: mucenic2 + -esc] (Înv) 1 Care se referă la mucenici2 (1). 2 Care aparține mucenicilor2 (1). 3 Specific mucenicilor2 (1). 4 De mucenic2 (1).
2. [Scriban] mucenicésc, -eáscă adj. De mucenic.
3. [MDA2] mucenici vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~cesc / E: mucenic2] (Rar) A martiriza (1).
4. [DLR] MUCENICÉSC, -EÁSCĂ adj. (Învechit) Care se referă la mucenici2 (1), care aparține mucenicilor2, specific mucenicilor2, de mucenici2. M[u]c[e]nicească sv[î]ntă besearică făcînd. . . o au sv[i]nțit. DOSOFTEI, V. S. octombrie 44y/9. Și ai luat în simbriia nevoințelor tale, m[u]c[e]nic[e]ască cunună, id., ap. GCR I, 257/9. Marelui mucenic Dimitrie. . . nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude. . . căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări. ANTIM, P. 42. Amestecînd sîngele cel mucenicesc cu ungerea preoției. MINEIUL (1776), 20v1/1, cf. 18r2/17, 24r2/4. Dori că fiul ei se fie mucenic Domnului și așa de prunc mic băgîndu-i în cap slava mucenicească. MAIOR, D. 24. – Pl.: mucenicești. – Mucenic2 + suf. -esc.
5. [DLR] MUCENICI vb. IV. T r a n z. (Rar) A martiriza (1). Cf. COSTINESCU. Cu cît trupul este mai mult mucenicit, cu atît sufletul își capătă puteri nebănuite. CIAUȘANU, R. SCUT. 62. – Prez. ind.: mucenicesc. – V. mucenic 2.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL