1. [DEX '09] MUCAR, mucări, s. n. (Mai ales la pl.) Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei, pentru a înviora flacăra; mucarniță. – Muc + suf. -ar.
2. [MDA2] mucar [At: BIBLIA (1688), 911/30 / V: (reg) ~e sf / Pl: (1-2, 4-5) ~cări, (3) ~i / E: muc + -ar] 1 snp Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei pentru a înviora flacăra Si: mucarniță (1), (reg) mucariță1. 2 sn (Mol) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea în așa fel încât aceasta să poată arde până la capăt. 3 sm (Reg) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. 4 snp (Reg) Mucuri de lumânări. 5 sf (Reg; îf mucare) Feștilă a candelei, a lumânării, a opaițului etc.
3. [MDA2] mucare1 sf vz mucar
4. [MDA2] mucăr sm [At: COMAN, Gl. / V: ~cher, pu~ / Pl: ~i / E: ger Muker] (Trs; Mol) Credincios din secta pocăiților.
5. [MDA2] mucher1 sm vz mucăr
6. [MDA2] pucăr2 sm vz mucăr
7. [DLRLC] MUCĂRI1 s. f. pl. (Învechit) Un fel de foarfece cu care se tăia capătul ars al mucului, pentru a înviora flacăra lumînării sau a candelei. Sfeșnice de aramă cu mucările lor. ODOBESCU, S. I 422. O pereche de mucări de alamă cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul lumînărilor, ca să dea mai multă lumină. FILIMON, C. 151. Șase sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, D. 111.
8. [Șăineanu, ed. VI] mucări f. pl. unealtă cu care se curăță mucul lumânării.
9. [Scriban] mucărĭ f. pl. (d. muc). Foarfece de tăĭat mucu lumînărilor arse pe cînd eraŭ lumînărĭ de seŭ.
10. [DOOM 3] !mucări2 (înv., reg.) s. n. pl.
11. [DOOM 2] mucări1 (înv., reg.) s. f. pl.
12. [D.Religios] mucar2, mucări subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al fitilului candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță, mucariță. 2. S. n. (Reg.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea astfel încât aceasta să poată arde până la capăt. 2. S. n. pl. (Reg.) Mucuri de lumânări. 3. S. f. (Reg.; în forma mucare) Feștila lumânării; fitilul opaițului, al candelei etc. [Var.: mucare s. f.] – Din muc + suf. -ar.
13. [D.Religios] mucar1, mucari s. m. (Reg.) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. – Din muc + suf. -ar.
14. [D.Religios] mucări s. m. pl. (Reg.) Nume dat în sudul Transilvaniei și în Moldova adepților unei secte protestante, întemeiată de predicatorul Froelich în Elveția. Secta nu recunoaște decât botezul adulților, nu admite jurământul, refuză serviciul militar și serbează sâmbăta în locul duminicii. – Din germ. Mucker.
15. [DLR] MUCÁR subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului luminării sau candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță (1), (regional) mucariță1. Vor acoperi sfeașnicul ce luminează și lumînările lui și lingurile lui și mucârile lui. BIBLIA (1688), 961/30. Pentru doao făclii mari de ciară albă, cu zugrăvit și cu fufeazele lor deasupra și cu zugrăvitura sfeșnicilor celor de lemn și mucârile (a. 1765). IORGA, S. D. XIII, 256, cf. XII, 227. Una pereche sfeșnice alamă cu mucârile lor (a. 1813). URICARIUL, XIV, 235, cf. XVI, 276. O păreche de mucâri de alamă, cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul lumînărilor. FILIMON, O. I, 178. 6 sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, D. 111. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului – suprimarea mucărilor . . . -, vodă dăduse la palat o serată. CARAGIALE, O. III, 123. În antracte, intrau slujitori cu mucări lungi, ca să taie feștilele. SADOVEANU, E. 65. 2. S. n. (Prin Mold.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumînarea în așa fel încit aceasta să poată arde pînă la capăt. Cf. DDRF. 3. S. m. (Regional; Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumînărilor (Drăgușeni-Tîrgu Neamț). GLOSAR REG. 4. S. n. pl. (Regional; la pl.) Mucuri (de lumînări). V. m u c (II 2). Au rămas numai mucările. L. COSTIN, GR. BĂN.141. Babele. . . recomandă să se dea copilului muc de lumînare de seu din mucări. N. LEON, MED. 147. 5. S. f. (Regional; în forma mucare) Feștila lumînării, a opaițului, a candelei etc. (Baia- Lipova). CHEST. II 363/403. – Pl.: (1, 2, 4, 5) mucâri și (3) mucari. – Și: (regional) mucáre s. f. LM. – Muc + suf. -ar.
16. [DLR] MUCĂR s. m. (Prin sudul Transilv. și al Mold.) Credincios din secta pocăiților. Cf. COMAN, GL., ALR II/I h 192/172, 182, 605. – Pl.: mucări. - Și: múcher (ALR II/I h 192/605), púcăr (COMAN, GL.) s. m. – Din germ. Mucker.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL