1. [MDA2] moronci vt [At: SEVASTOS, N. 338 / Pzi: ~cesc / E: ucr морочити] (Mol; Buc) 1 A mustra. 2 A necăji. 3 A cicăli.
2. [DLRLC] MORONCI, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.
3. [DLRM] MORONCI, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A necăji; a cicăli. – Ucr. moročyty.
4. [Scriban] moroncésc v. tr. (rut. moróčiti, a chinui, a înșela). Mold. Chinuĭesc, plictisesc, cicălesc. Olt. (moroncesc și morîncesc). Chinuĭesc, frămînt; morîncit de gîndurĭ și de părerĭ de răŭ (Ĭov. 178). Lucrez răŭ, nu fac treabă serioasă: o morîncește și el acolo, dar nu lucrează!
5. [DLR] MORONCÍ vb. IV. T r a n z. (Mold., Bucov.) A mustra, a cicăli, a necăji. Socrul a ocărî-o Și soacra a moronci-o, C-or mustra-o fără vină. SEVASTOS, N. 339. O moroncește prea tare pe Măndița noastră. I. CR. VI, 314. M-am dus la el să-mi împrumute carul și, În loc să mă folosesc cu ceva, a prins a mă moronci. Com. din VICOVUL DE SUS-RĂDĂUȚI, cf. ALR I 1 399/418. ◊ I n t r a n z. Preoteasa nu-l crede [pe popa] . . . și moroncește. . . într-una de antereu. SEVASTOS, ap. TDRG. – Prez. ind.: moroncesc. – Din ucr. морочити.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL