1. [DEX '09] MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.
2. [MDA2] morfoli [At: CARAGIALE, O. I, 361 / Pzi: ~lesc și 3 (rar) ~le / E: fo] 1 vt (D. oameni fară dinți; c. i. un aliment) A mesteca cu gingiile și cu limba Si: (nob) a molfăi, a morfologi (1). 2 vt (Pex) A mesteca încet și fără poftă Si: a molfăi, a morfologi (2), a mozoli. 3 vt (Îlv) A ~ vorbele A vorbi nedeslușit Si: a bolborosi, a îngăima. 4 vt A învârti ceva între buze și dinți, mestecând. 5 vi A mesteca mereu, fără a avea nimic în gură. 6 vt (Fig) A învârti pe toate părțile. 7 vt (Rar; fig) A degrada. 8 vt (Rar; fig) A întina.
3. [DEX '98] MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.
4. [DLRLC] MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. 1. A molfăi. Hagiul tremură și morfolește o bucățică de pîne. DELAVRANCEA, H. T. 35. 2. A molfăi (2). Se spăimîntă însă singur de revolta lui și urmă repede, morfolindu-și vorbele. REBREANU, R. I 127. ◊ Fig. Tăcu și își morfoli singur gîndurile. REBREANU, R. I 86. (Refl. pas.) În jurul președintelui se morfoleau procese-verbale sumare și alte lucruri pe care nu le asculta nimeni. REBREANU, R. II 36. 3. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; p. ext. a deteriora, a ferfeniți.
5. [Șăineanu, ed. VI] morfolì v. 1. a molfăi: baba morfolia în gingii un crâmpeiu de covrig CAR.; 2. a mototoli; 3. fig. a strica: a morfoli arta. [V. molfăì].
6. [Scriban] morfolésc v. tr. (rudă cu ung. morzsolni, a fărămiți, a mozoli. V. molfăĭ). Vest. Moscolesc, mozolesc, rod cu gingiile, fiind-că n’am dințĭ. Fig. Stric, execut prost, nu pricep: morfolesc arta. V. morcĭolesc, mormînjesc.
7. [DOOM 3] morfoli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolesc, 3 sg. morfolește, imperf. 1 morfoleam; conj. prez. 1 sg. să morfolesc, 3 să morfolească
8. [DOOM 2] morfoli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolesc, imperf. 3 sg. morfolea; conj. prez. 3 să morfolească
9. [DER] morfoli (morfolesc, morfolit), vb. – 1. A bălmăji, a bîigui, a mesteca greu. – 2. A se mînji, a se murdări. – Var. morcioli, morceli (Trans., Banat, Olt., a clefăi, a se îngloda). Creație expresivă, cf. molfăi, mozoli. – Der. morfoleală, s. f. (acțiunea de a morfoli; lucru de mîntuială); morfolit, s. n. (molfăială); mormînji, vb. (Mold., a lucra de mîntuială), prin încrucișare cu mînji; mormînjeală, s. f. (Mold., lucru de mîntuială, neterminat). Rut. morféliti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 835, îl indica drept sursă a rom., trebuie să provină de la el. – Cf. morînci.
10. [DLR] MORFOLI vb. IV. T r a n z. 1. (Mai ales despre oamenii fără dinți; complementul indică un aliment) A mesteca1 (1) cu gingiile și cu limba, (neobișnuit) a m o r f o l o g i; p. ext. a mînca încet, a mesteca1 alene; a mozoli (1), a molfăi (1). Mai bea un rachiu, mai morfolește un covrig uscat și se gîndește mai la una mai la alta. CARAGIALE, O. I, 361, cf. III, 51. Hangiul tremură și morfolește o bucățică de pîine. DELAVRANCEA, H. T. 35. Fericită că poate morfoli în gingii brînzoaicele aduse. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 132. Unii musafiri morfoleau în gingii șerbetul roz. PAS, L. I, 106. Muie un colț de pîine în apă, îl rupse și îl morfoli multă vreme între gingiile care îl dureau. STANCU, R. A. III, 119. Pe cînd tu morfolești coceni și n-ai ce face, El a băgat în el copăi și troace, Căldări, cazane și hîrdaie. ARGHEZI, S. P. 38. ◊ F i g. Tăcu și își morfoli singur gândurile. REBREANU, R. I, 86. ◊ E x p r. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima. Se spăimîntâ. . . singur de revolta lui și urmă repede, morfolindu-și vorbele. id. ib. 127. Începe să morfolească vorbele prin coada gurii. LUNGIANU, CL. 26. Rozîndu-și vorbele. . . Le morfole-n gingii și-nghițitoare. ARGHEZI, S. P. 134. ♦ A învîrti ceva între buze și între dinți (mestecînd). Din cînd în cînd rupea cîte-o frunză pe care-o morfolea între dinți. SANDU-ALDEA, ap. CADE. În colțurile gurii morfolea neîncetat țigări lungi de foi. V. ROM. februarie 1956, 24. ♦ I n t r a n z. A mesteca1 mereu fără a avea nimic în gură. Doi bătrîni. . . își mușcau buzele, morfolind din gură. ARDELEANU, D. 91. 2. F i g. A învîrti, a suci pe toate părțile. O morfolești de un ceas parcă acu o scrii. Dă-o notarului s-o citească el. PETICĂ, O. 222. Eu mă lăsam pe capul lui și-l puricam la rădăcina nasului, în gaura din frunte, îi morfoleam urechile ca pe niște zdrențe mari de catifea. ARGHEZI, J. 93. Pe Ioniță îl găsise de dimineață, mototolind un șoarice mort, adus de pisică, morfolindu-l în degete. DEMETRIUS, A. 14 3. F i g. (Rar) A coborî, a degrada, a întina. Tineri lipsiți de orice talent. . . , stîrniți de o neputincioasă poftă de glorie, morfolesc sculpturalele forme ale lui Eminescu și se bat în jurul luminii lui. VLAHUȚĂ, O. A. I, 237, cf. id. P. 83. Cîteva însușiri care domnesc pe deasupra celorlalte și pe care artiștii le schilodesc mărindu-le și le morfolesc potrivindu-le cu puterea simțurilor oricărui nesimțitor. GHEREA, ST. CR. I, 11. – Prez. ind: morfolesc; pers. 3 și: (rar) mórfole. – Formație onomatopeică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL