1. [MDA2] morcoti [At: PSALT. 225 / V: ~rfo~ / Pzi: ~tesc / E: ucr моркотити] 1 vi (Înv) A-și exprima nemulțumirea, murmurând, cârtind împotriva cuiva. 2 vt (Reg) A învinui. 3 vt (Reg) A cicăli.
2. [MDA2] morfoti v vz morcoti
3. [Scriban] morcotésc v. intr. (rut. murkotiti, pol. markotać). Vechĭ. Mormăĭ, cîrtesc, bodogănesc.
4. [DLR] MORCOTÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Învechit) A-și exprima nemulțumirea murmurînd, cîrtind împotriva cuiva. Și imputară (morcotiră D) în fsatele sale, nu ascultară glasul Domnului. PSALT. 225. Că-n samă cuvîntul nu-i băgară Si-n sălașele lor morcotiră. DOSOFTEI, PS. 369/21, cf. 472/14. 2. T r a n z. (Regional) A învinui; a cicăli. Badeo, nu știu ce om ești, De-așa tot mă morcotești. PAMFILE, C. Ț. 248, cf. id. J. II, 155, ALR I 1 334/217, 310, 573, A V 2. – Prez. ind.: morcotesc. – Și: (2) morfotí vb. IV. PAMFILE, J. II, 155. – Din ucr. моркотити.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL