1. [MDA2] mărăcaș s vz morcoașă
2. [MDA2] mărcoajă sf vz morcoașă
3. [MDA2] mărcoașe sf vz morcoașă
4. [MDA2] morcoaje sf vz morcoașă
5. [MDA2] morcoașă sf [At: DDRF / V: mărăcaș s, mărcoajă, mărcoașe (Pl: ~oși), ~rocaș (Pl: ~uri) sn, ~aje, ~roc~, ~oș sn / Pl: ~șe / E: mg marokvas] 1 (La plug) Bârsă. 2 Fiecare dintre cele două semicercuri de fier cu care se ferecă osia carului, ca să nu se roadă Si: bleau. 3 Bucată de fier de la capătul din față al oiștii căruței, terminată cu un cârlig, în care se prind opritorile. 4 (La leucă) Mănușă. 5 (La coasă) Inel metalic în care se introduce coada Si: brățară. 6 Parte bombată a unor obiecte Vz cocoașă.
6. [MDA2] morcoș sn vz morcoașă
7. [MDA2] morocaș sn vz morcoașă
8. [MDA2] morocoașă sf vz morcoașă
9. [Scriban] *morcoáșă (oa dift.) f., pl. e (sîrb. morkvaša, d. ung. marokvas, id., d. marok, scobitura mîniĭ, și vas, fer). Trans. Ban. Olt. Bleah. – La NPl. Ceaur, 27, -oașe: coasa începu să se miște din morcoașe.
10. [DER] morcoașă (-e), s. f. – Bucea, obadă la roata carului. Mag. marokvas (Cihac, II, 517; Gáldi, Dict., 144), în parte prin intermediul sb. morokvasa (Tiktin; Candrea). În Trans., Banat și Olt. – Der. morcoși, vb. (a pune obezi la roată).
11. [DAR] morcoașă, morcoașe, s.f. (reg.) tinichea; unealtă proastă.
12. [DLR] MĂRĂCAȘ subst. v. morcoașă.
13. [DLR] MĂRCOAJĂ s. f. v. morcoașă.
14. [DLR] MĂRCOAȘE s. f. v. morcoașă.
15. [DLR] MORCOÁȘĂ s. f. 1. (Regional) Nume dat unor piese sau dispozitive folosite pentru a proteja de roadere sau pentru a întări un obiect sau o parte a unui obiect: a) (La plug) Bîrsă. Cf. DDRF, A II 1. b) (La car) Fiecare dintre cele două semicercuri de fier cu care se ferecă osia, ca să nu se roadă; bleau. Cf. H XVIII 277. Capetele osiei, în care intră roțile, să numesc carîmburi și sînt ferecate cu doaue morcoașe. LIUBA-IANA, M. 105. Osie înferată cu două morocașuri. A I 17. c) (La căruță) Bucată de fier de la capătul din față al oiștii, terminată cu un cîrlig, în care se prind opritorile. Mărcoaja rudii. H XVII 275. Cuiu-n cărîmbu mărăcașu. A I 13. d) (La leucă) Mănușă (II 2 f) (Loman-Sebeș). A II 8. e) (La coasă) Inel metalic în care se introduce coada; brățară. Cf. ALRM SN I h 39. 2. Parte bombată a unor obiecte. Vezi cocoașa gîtului Ca morcoașa țestului. MAT. FOLK. 1 241. – Pl.: morcoașe. -- Și: morcoáje (BUGNARIU, n.) s. f., morcóș (H XVII 142, LIUBA-IANA, M. 105, pl. morcoașe) s. n., morocoáșă (GHEȚIE, R. M.) s. f., morocăș (pl. morocașuri) s. n., mărcoáșe (A II 1, pl. mărcoși), mărcoájă s. f., mărăcáș subst. – Din magh. marokvas.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL