1. [DN] MONTAGNARD adj. v. montaniard.
2. [MDN '00] MONTAGNARD, -Ă NIARD/ I. adj. de muntean. II. s. m. f. membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă a sălii în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul Revoluției burgheze din Franța (1789). (< fr. montagnard)
3. [MDA2] montaniard, ~ă [At: DN3 / P: ~niard / S și: ~gnard / Pl: ~rzi, ~e / E: fr montagnard] (Frm) 1 a Muntenesc. 2 smf Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă, numită La Montagne, din sala în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul revoluției burgheze de la 1789 din Franța. 3 smf (Rar) Muntean.
4. [DN] MONTANIARD adj. (Franțuzism) Muntenesc. // s.m. și f. 1. Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă (La Montagne) a sălii în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul revoluției burgheze din Franța de la 1789. 2. (Rar) Muntean. [Pron. -ni-ard, scris și montagnard. / < fr. montagnard].
5. [DOOM 3] montaniard (desp. -niard) adj. m., s. m., pl. montaniarzi; adj. f., s. f. montaniardă, pl. montaniarde
6. [DOOM 2] !montaniard (-niard) adj. m., s. m., pl. montaniarzi; adj. f., s. f. montaniardă, pl. montaniarde
7. [DE] MONTAGNÁRZI [montañárzi] (< fr.) s. m. pl. (În timpul Revoluției Franceze, 1789-1794) Denumirea dată unui grup de deputați, adversari ai girondinilor, din Adunarea Legislativă (care ocupau locurile cele mai de sus din sala Adunării). În 1793, erau în număr de c. 300, fiind conduși de Danton, Marat și Robespierre. Membri ai cluburilor Cordelierilor și Iacobinilor, adversari ai monarhiei, favorabili unui regim autoritar, au impus o politică a „salvării publice”, declanșând Teroarea (până la căderea lor, la 9 thermidor 1794). În timpul celei de-a doua Republici (1848-1852), deputații de extrema stângă au reluat acest nume.
8. [DLR] MONTÁN, -Ă adj. De munte, de la munte, specific muntelui; (învechit) montanistic. Un magistru . . . care se alegea de cătră respectivele comune, apoi se întărea pe viață de cătră președintele județului montan BARIȚIU, P. A. I, 654. Pe stînci, locuri ierboase, uscate, din regiunea montană pînă în cea alpină. FLORA R.P.R. II, 84. ♦ (Substantivat, neobișnuit) Locuitor de la munte; muntean1 (1). Cf. LM. – Pl.: montani, -e. – Din lat. montanus.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL