1. [MDA2] monomahie sf [At: CANTEMIR, IST. 72 / Pl: ~ii / E: ngr μονομαχία] (Înv) Duel sau luptă între doi oameni.
2. [DN] MONOMAHIE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].
3. [MDN '00] MONOMAHIE s. f. luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. (< fr. monoma-chie)
4. [DOOM 3] monomahie (livr.) s. f., art. monomahia, g.-d. art. monomahiei; pl. monomahii, art. monomahiile (desp. -hi-i-)
5. [DOOM 2] monomahie (livr.) s. f., art. monomahia, g.-d. art. monomahiei; pl. monomahii, art. monomahiile
6. [DLR] MONOMAHÍE s. f. (Învechit) Duel sau luptă între doi oameni. Iar căpitanul Evrivat, știind monomahiia, adică a să bate singur cu alt[ut], pe trii oameni chemă. . . și pre tustrei îi birui. HERODOT (1645), 341, cf. CANTEMIR, IST. 72, 77, id. HR. 8, BUDAI-DELEANU, LEX., NEGULICI. – Pl.: monomahii. – Din ngr. μονομαχία.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL