1. [DEX '09] MOLCOMIT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.
2. [MDA2] molcomit2, ~ă a [At: MARIAN, S. R. I, 117 / V: mul~ / Pl: ~iți, ~e / E: molcomi] 1 (Pop) Lent. 2 Cu mișcări liniștite, domoale.
3. [MDA2] molcomit1 sm [At: CONV. LIT. XLIII, 926 / V: ~cum~ / E: molcomi] (Reg) Zgomot ușor și monoton.
4. [DLRLC] MOLCOMIT, -Ă, molcomiți, -te, adj. Calmat, liniștit, domolit; împăcat. (Adverbial) Auzi, măi Bujor, zise el molcomit, d-apoi că n-am zis eu că nu ți-o dau. SLAVICI, N. I 76.
5. [DEX '09] MOLCOMI, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.
6. [DEX '09] MULCOMI vb. IV v. molcomi.
7. [MDA2] mâlcomi v vz molcomi
8. [MDA2] molcomi [At: BIBLIA (1688), 3412/47 / V: mulcămi, mul~, (înv) mulcumi / Pzi: ~mesc / E: molcom] 1 vi (Înv) A sta nemișcat, neclintit. 2 vi (Înv) A sta în expectativă. 3 vr A se încetini. 4-5 vrt (Pop) A (se) liniști. 6 vt (Pop) A mângâia. 7-8 vtr (Pop) A (se) îmbuna. 9 vt (Pop) A convinge. 10 vi (înv) A se supune. 11 vr A se linguși.
9. [MDA2] molcumit sn vz molcomit1
10. [MDA2] mulcămi v vz molcomi
11. [MDA2] mulcomi v vz molcomi
12. [MDA2] mulcomit, ~ă a, sn vz molcomit
13. [MDA2] mulcumi v vz molcomi
14. [MDA2] multcomi v vz molcomi
15. [DLRLC] MOLCOMI, molcomesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma mulcomi) A liniști, a astîmpăra, a potoli, a îmblînzi; a alina. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Fata... se mira ce are Cînele, și blîndă ea l-a mulcomit. COȘBUC, P. I 251. I-ar fi putut îmbuna și mulcomi. MARIAN, O. I 7. ◊ Refl. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II 157. – Variantă: mulcomi vb. IV.
16. [Șăineanu, ed. VI] molcomì v. a alina, a potoli.
17. [Scriban] mîlcomésc v. tr. (d. mîlcom). Vechĭ. Liniștesc. V. intr. Tac molcom. V. refl. Mă liniștesc. Azĭ. Nord. Molcomesc și mulcomesc, liniștesc, fac să tacă.
18. [Scriban] múlca, múlcu, și mulcomésc, V. mîlcom, mîlcomesc.
19. [DOOM 3] molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, 3 molcomește, imperf. 1 molcomeam; conj. prez. 1 sg. să molcomesc, 3 să molcomească
20. [DOOM 2] molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, imperf. 3 sg. molcomea; conj. prez. 3 să molcomească
21. [DGS] molcomit, -ă adj. (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; pop.; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) v. Domol. Încet. Leneș. Lent. Lin2. Liniștit. Măsurat2. Potolit2. Tacticos. Temperat.
22. [DGS] molcomi vb. IV. 1 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică ființe, manifestări, acțiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Liniști. Potoli. Tempera. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Alina. Consola. Îmbărbăta. Încuraja. Mângâia. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Calma. Domoli. Îmbuna. Împăca. Liniști. Potoli. 4 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. Îndupleca. 5 refl. (înv.; despre mișcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfășurare) v. Domoli. Încetini. Liniști. Potoli. Tempera. 6 intr. (înv.; despre oameni) v. Smeri. Umili. 7 refl. (înv.; despre oameni) v. Linguși.
23. [DAR] mâlcomi, mâlcomesc, vb. IV (reg.) a (se) liniști, a tăcea.
24. [DRAM 2021] molcomí, molcomesc, v.t.r. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).
25. [DRAM 2015] molcomi, molcomesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).
26. [DLR] MOLCOMÍT1 s. n. (Regional) Zgomot ușor și monoton. Apa vijlia într-una. . . vîjîitul ei se molcumea, ca un cîntec de leagăn. Acest molcumit vrăjea auzul străjerului și îi amorțea simțurile. CONV. LIT. XLIII, 926. – Și: molcumit s. n. – V. molcomi.
27. [DLR] MOLCOMÍT'2, -Ă adj. (Popular) Încet, lent, liniștit, potolit, domol; cu mișcări lente, liniștite, domoale. Cînd are să fie foamete. . . păsările nu umblă mai lin sau nu sînt mai molcomite, toate umblă după mîncare. MARIAN, S. R. I, 117. Pe șoseaua ce leagă Bicazul de Dodeni se ivește primul om. Mulcomit e pasul lui. V. ROM. martie 1954, 222, cf. NOVACOVICIU, C. D. II, 13. – Pl.: molcomiți, -te. - Și: mulcomit, -ă adj. – V. molcomi.
28. [DLR] MOLCOMI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Învechit) A sta nemișcat, neclintit. Și deaca am auzit cuvântul acesta, mi-am spart hainele meale. . . și zmulgeam perii capului mieu și den barba mea și șădeam mîlcomind (ș i a m s t a t î n c r e m e n i t B 1 938). BIBLIA (1 688), 3412/47. ♦ A sta în expectativă. Ci dar întru acești ani dentăi ai domniei lui, molcomind el ca să vază ce fac nemții și ungurii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 226/22. ♦ R e f l. A se încetini. Mersul spre înmulțirea populațiunii s-a molcomit. I. IONESCU, P. 188. 2. R e f l. și t r a n z. (Popular) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. De veți mai îndrăzni a face ceva lucru nou în contra lui, nu vom agiuta mai mult, nici vom mulcumi mai mult lucrul și apăra pre voi. ȘINCAI, HR. II, 33/11. Să așteptăm până să vor mai mulcomi duhurile cele înfierbîntate. GT (1838), 522/15. Acolo . . . petrecu el mai mult timp . . . pînă ce se mai molcomiră boierii. MARIAN, T. 152, cf. id. NU. 823. După ce i-am expus motivele. . . s-a molcomit. SBIERA, F. S. 259, cf. 157. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II, 157. Mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător. . . id. P. S. 108. Încetul cu încetul mînia lui de profet supărat s-a mulcomit. V. ROM. ianuarie 1960, 20. Spune-mi: unde ții tu inimioara teu, că dacă aș ști-o eu unde-i apoi tot m-aș mai molcomi. SBIERA, P. 62, cf. 11. ◊ A b s o l. (Învechit, rar) Și vrînd să răsplătească Lupului și lui Buzdugan pentru răotățile ce făcuse . . . au socotit să-i ducă molcomind, să-i dea în mîinile pașăi (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 279/14. 3. T r a n z. (Popular) A mîngîia; a îmbuna, a împăca; a convinge. Mulțime de paținachi au încungiurat Odriul. . . pre carii cu banii i-au mulcomit Briennie, de s-au tras de la cetate. ȘINCAI, HR. I, 207/3. Unii copii plîng mai încet, alții însă așa de tare, că nu ești în stare să-i molcomești. MARIAN, NA. 180, cf. id. O. I, 7. Și flămînde erau fetele văduvei Leanca, încît nici cu vorba, nici cu poveștile nu le-au putut mulcomi. CONV. LIT. XXVII, 216. Plînsetul lui mulcomit-a pe-ai noștri; și-amarul mîniei Stinsu-s-a-n pepturi. COȘBUC, AE. 31. [Fata] se mira ce are Cîinele și blîndă ea l-a mulcomit. id. P. I, 251. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Îndată i s-au și făcut Iui Busuioc o jale și un dor ca acela. . . Dară frate-său tot l-au mălcomit și l-au îndemnat ba cu una, ba cu alta. SBIERA, P. 101. Îi tot mulcămește ca să aștepte pînă se face ziuă, ș-apoi pe toți îi îndestulește. RETEGANUL, ap. CADE. Floricica-așa grăiește. Pe maică-sa mulcomește. ȘEZ. XII, 98. Baba, ca să-i molcomească, făcu o turtă de cenușă și o învălui în spuză, zicînd că le va da după ce să va coace. CĂTANĂ, P. B. II, 129. ◊ R e f l. Fata, auzind aceasta, se mai mulcomi puțin și începu a fi mai voioasă. MARIAN, O. II, 184. 4. I n t r a n z. (Învechit) A se supune, a se smeri. Greșit-ai, mîlcomeaște. BIBLIA (1 688), 32/19. Cu cuviință iaste și a mîlcomi împreună cu unul sau cu doi (sfîrșitul sec. XVIII). CAT. MAN. II, 225. ♦ R e f l. A se linguși. Și eu voi înceape a mă mulcomi, să văd, au nu mi-ar fi ceva mai bine. ȚICHINDEAL, F. 104/13. – Prez. ind.: molcomesc. – Și: mulcomi, (învechit și regional) mălcomí, mîlcomi, (regional) molcumí (COV. LIT. XLIII, 926), mulcămí, (învechit) mulcumi vb. IV. – V. molcom.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL