1. [DEX '09] MOJICIE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.
2. [MDA2] mojicie sf [At: CANTEMIR, HR. 133 / Pl: ~ii / E: mojic + -ie] 1 (Înv) Stare, condiție a mojicului (1). 2 Vorbă, faptă, atitudine, comportare de mojic (3) Si: bădărănie, grosolănie, mitocănie.
3. [DEX '98] MOJICIE, mojicii, s. f. Faptă, purtare sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.
4. [DLRLC] MOJICIE, mojicii, s. f. Faptă, purtare sau vorba de mojic (1); grosolănie, necuviință, obrăznicie, bădărănie. Se găseau și cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojenească în față, cu gînd de a-l mai ciopli și a-l mai scoate din... obișnuita lui mojicie. HOGAȘ, H. 80. Auzi dîrzie! Blăstămație! Obrăznicie! Și mojicie! ALECSANDRI, T. I 111. La o mojicie atît de mare, Vițelul răspunde că va aștepta. ALEXANDRESCU, M. 355.
5. [Șăineanu, ed. VI] mojicie f. faptă sau vorbă mojicească.
6. [Scriban] mojicíe f. (d. mojic). Fam. Purtare de mojic, faptă mojicească.
7. [DOOM 3] mojicie s. f., art. mojicia, g.-d. art. mojiciei; (fapte, vorbe) pl. mojicii, art. mojiciile (desp. -ci-i-)
8. [DOOM 2] mojicie s. f., art. mojicia, g.-d. art. mojiciei; pl. mojicii, art. mojiciile
9. [DGS] mojicie s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, indistincție, mahalagism, mârlănie, mitocănie, necuviință, nedelicatețe, neeleganță, nepolitețe, vulgaritate, <livr.> beotism, <rar> incivilitate, <pop. și fam.; deprec. sau peior.> mocofanie, mocofanism, țopârlănie, țopenie, <fam.; deprec. sau peior.> țărănie, țărănism, <reg.; deprec. sau peior.> modorănie, <fig.> necioplire, rusticitate, <fig.; rar> cruditate, <fig.; pop. și fam.> porcărie, <fig.; înv. și reg.> porcie, <fig.; reg.; deprec. sau peior.> râtănie, <fig.; înv.> grosime. Mojicia este respinsă de oamenii de bun-simț.
10. [DLR] MOJICÍE s. f. 1. (Învechit) Stare, condiție a mojicului (1). Argumenturile lui. . . ca să dovedească mojicia românilor sînt aceastea. . . CANTEMIR, HR. 133. Viețuiesc în mojicia cea crudă și proastă, ȚICHINDEAL, F. 14/4. 2. Vorbă, faptă, atitudine, comportare de mojic (2); grosolănie, bădărănie, mitocănie. Toată ritorica lui Alexandru Dragomanul nu putea astupa mojicia turcului (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 168. Mi-ai mîncat zilele cu mojiciile tale. PR. DRAM. 266, cf. BARIȚIU, P. A. I, 359, II, 222. La o mojicie atîta de mare, Vițelul răspunde că va aștepta. ALEXANDRESCU, I, 231. De ce să nu ne bucurăm noi de averea lui, căci suferim mojiciile și fantaziilé lui ? FILIMON, O. I, 144. Femeia ta nu-i responsabilă de mojiciile tatălui său. ALECSANDRI, T. 1272. Dacă vroiai tren, să-ți fi dat mă-ta zestre. – Vai, ce mojicie !. . . Doamne, cît sînt de nenorocită. BRĂESCU, V. 5. – Pl.: mojicii. – Mojic + suf. -ie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL