1. [MDA2] mohnăit, ~ă a [At: ALR I, 1620/378 / Pl: ~iți, ~e / E: mohnăi] 1-2 smf, a (Reg) (Persoană) care mohnăiește Si: fonfăit, fonf.
2. [MDA2] mohnăi vi [At: DLR / Pzi: ~esc, mohnăi / E: fo cf cohnăi] (Reg) A vorbi pe nas Si: a fonfăi.
3. [DGS] mohnăit, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Fârnâit2. Fonf. Fonfait. Fornăit2.
4. [DGS] mohnăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Fârnâi. Fontăi. Fornăi.
5. [DLR] MOHNĂÍT, -Ă adj. (Regional; și substantivat) (Persoană) care mohnăiește ; fonfăit, fonf. Cf. ALR I 1 620/378, 1620/385, 552. (Adverbial) Grăiești mohnăit. ALR II/I h 20/386. – Pl.: mohnăiți, -te. – V. mohnăi.
6. [DLR] MOHNĂÍ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A vorbi pe nas; a fonfăi. Cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, ALR I 1 620/378, 385, 552. – Prez. ind.: mohnăiesc (BUGNARIU, N., com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 1 620/370, 375, 388) și móhnăi (BUL. FIL. VII-VIII, 368, ALR II/I h 20@). – Formație onomatopeică. Cf. c o h n ă i.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL