1. [MDA2] mlăciu2, ~ie a [At: ALR II, 5060/784 / Pl: ~ii / E: mlacă + -iu] (Reg; d. pământ) Umed.
2. [CADE] ❍ ÎMBLĂCIU, MLĂCIU mai adesea pl. ÎMBLĂCII sn. Mold. Trans. 🚜 Unealtă agricolă cu care se bat, se îmblătesc, se treieră grînele grîul, orzul, ovăzul, secara, etc.), ca să se scuture boabele (🖼 2694): în sate... se bat grînele cu îmblăciul (IRG.); sămînța de in și de cînepă să se scoată cu îmblăciul, pînă a nu se pune în baltă (DRĂGH.); treieratul se făcea înainte vreme prin baterea cu mblăciul sau prin călcătul cu vitele (MAI.); fratele lor cel mic îmblătește, nu cu îmblăciu (RET.) [comp. ÎMBLĂTI].
3. [DGS] mlăciu, -ie adj. (reg.; mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2.
4. [DLR] MLĂCÍU1 s. n. v. îmblăciu.
5. [DLR] MLĂCÍU2, -ÍE adj. (Regional; despre pămînt) Umed, jilav (Nucșoara-Cîmpulung). ALR II 5 060/784. - Pl.: mlăcii. – Mlacă + suf. -iu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL