1. [MDA2] mlaci ssp [At: POLIZU / V: mace, maci, maci, maici, mlaji, mitici, mleci, mlecuri / E: cf bg мляч] 1 (Reg) Materii hormonale pe care le secretă animalele, în special vacile și iepele, în perioada de rut sau la fatat. 2 Hormoni sexuali la oameni. 3 (Reg) Mucozitate. 4 (Reg) Flegmă. 5 (Reg) Bale. 6 (Buc) Materii purulente.
2. [DEX '09] MLACĂ, mlăci, s. f. (Reg.) Mlaștină, smârc. – Din bg., sb. mlaka.
3. [MDA2] mace ssp vz mlaci
4. [MDA2] maci ssp vz mlaci
5. [MDA2] maclă2 sf vz mlacă
6. [MDA2] măci1 s vz mlaci
7. [MDA2] mălci ssp vz mlaci
8. [MDA2] mlacă sf [At: (a. 1556) CUV. D. BĂTR. I, 244/23 / V: maclă / Pl: ~aci / E: bg млака, srb mlaka] (Ban; Trs) 1 Loc apătos, mocirlos. 2 Mlaștină.
9. [MDA2] mlaji ssp vz mlaci
10. [MDA2] mlăci ssp vz mlaci
11. [MDA2] mleci2 ssp vz mlaci
12. [MDA2] mlecuri ssp vz mlaci
13. [DEX '98] MLACĂ, mlăci, s. f. (Reg.) Mlaștină, smârc. – Din bg., scr. mlaka.
14. [DLRLC] MLACĂ, mlăci, s. f. (Regional) Teren mlăștinos, mlaștină, smîrc. Printre afini și ienuperi, sui mlaca Cernatului pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. A. 430.
15. [Șăineanu, ed. VI] mlacă f. mlaștină: sui mlaca Cernatului până în vârful muntelui OD. [Serb. MLAKA].
16. [Scriban] mlácă f., pl. ăcĭ (vsl. sîrb. mlaka, bg. mlaká, mlaștină, d. mlac, căldicel, adică „loc de unde izvorăște apă căldicică”, ca topliță, care, de la „baĭe caldă naturală”, a ajuns să însemne „băltoagă”. V. mlaștină). Vest. Rar. Loc mlăștinos.
17. [DOOM 3] mlacă (reg.) s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci
18. [DOOM 2] mlacă (reg.) s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci
19. [DER] mlacă (mlăci), s. f. – Mocirlă, mlaștină. Sb., rut. mlaka (Tiktin). În Olt. și Banat. – Der. mlăcos, adj. (mocirlos); mlaștină, s. f. (mocirlă), probabil în loc de *mlaciștină, din pl. sau mai curînd de la un dim. *mlačka (după Scriban, de la un sl. *mlaščina; după Pușcariu, Conv. Lit., XXXVIII, 463, din alb. mlašk, cf. Philippide, II, 724; după Conev 40, din sl. mlaština, care nu ne e clar); mlăștinos, adj. (mocirlos); mlaștiniță, s. f. (plantă, Epipactis palustris).
20. [DGS] mlaci subst. pl. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Puroi. 2 (fiziol.) v. Mucozitate. 3 (fiziol.) v. Expectorație. Flegmă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. 4 (fiziol.) v. Bale. Clăbuci (v. clăbuc) Spumă.
21. [DRAM 2021] mlácă, mlăci, s.f. (reg.) Mlaștină, mocirlă. ■ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș; La Mlacă, mlaștină situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac. – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).
22. [DRAM 2015] mlacă, mlăci, s.f. – (reg.) Mlaștină, mocirlă. ♦ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș (Timur, 2007: 19); La Mlacă, mlaștină eutrofă situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac (Timur, 2007: 31). – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).
23. [DLR] MLACI subst. pl. 1. (Regional) Materii hormonale pe care le secretă vitele mari (în special vacile și iepele) în perioada de rut sau la fătat. Aproape fiecare miel de nou fătat trebuia zvîntat de „mlacii” nașterii, trăgînd cu mîna în lungul întregului lui corp. DRAGOMIR, O. M. 8, cf. RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, V. 177. Linẑe vaca vitălu Șî oaia mielu dă mlaŝ. ARH. FOLK. III, 135, cf. ALR I 1073/348, 1074/5, 116, 298, 345, A III 2, 7, 17, GLOSAR REG. ♦ Hormoni sexuali la oameni (Drăgușeni-Pașcani). Cf. A VI 26. 2. (Regional) Mucozitate; flegmă; bale. Cf. POLIZU, CIHAC, II, 199, DDRF, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Pe coastă-n sus boii suflă greu și scot mlăci la gură. CV 1949, nr. 8, 35. 3. (Prin Bucov.) Materii purulente. Cf. ȘEZ. III, 71. – Și: mlaji (DDRF), mlăci, mleci (A III 7), mlécuri (ib. 2), maci (POLIZU, ALR I 1074/298) máce (RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, V. 177, ALR I 1073/348, 1074/345), măci (A I 35), mălci (ib. 13, 20) subst. pl. – Cf. bg. м л я ч.
24. [DLR] MÁCE subst. pl. v. mlaci.
25. [DLR] MACI subst. pl. v. mlaci.
26. [DLR] MÁCLĂ2 s. f. v. mlacă.
27. [DLR] MĂCI1 subst. v. mlaci.
28. [DLR] MĂLCI subst. pl. v. mlaci.
29. [DLR] MLÁCĂ s. f. (Ban., Transilv.) Loc apătos, mocirlos; mlaștină, smîrc. Sleamea mlacilor (a. 1556). CUV. D. BĂTR. I, 244/13. De aci să întoarce spre Haref.. . pîn' în mlaca Stanii (a. 1751). IORGA, S. D. VII, 38, cf. ODOBESCU; S. III, 179, L. COSTIN, GR. BĂN. 138, CHEST. II 70/8, 73/8, 11, IV 63/172. - Pl.: mlaci. - Și: măclă s. f. ALR I 396/180. – Din bg. млака, scr. mlaka.
30. [DLR] MLĂCI subst. pl. v. mlaci.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL