1. [DEX '09] MLACĂ, mlăci, s. f. (Reg.) Mlaștină, smârc. – Din bg., sb. mlaka.
2. [MDA2] mlacă sf [At: (a. 1556) CUV. D. BĂTR. I, 244/23 / V: maclă / Pl: ~aci / E: bg млака, srb mlaka] (Ban; Trs) 1 Loc apătos, mocirlos. 2 Mlaștină.
3. [DEX '98] MLACĂ, mlăci, s. f. (Reg.) Mlaștină, smârc. – Din bg., scr. mlaka.
4. [DLRLC] MLACĂ, mlăci, s. f. (Regional) Teren mlăștinos, mlaștină, smîrc. Printre afini și ienuperi, sui mlaca Cernatului pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. A. 430.
5. [Șăineanu, ed. VI] mlacă f. mlaștină: sui mlaca Cernatului până în vârful muntelui OD. [Serb. MLAKA].
6. [Scriban] mlácă f., pl. ăcĭ (vsl. sîrb. mlaka, bg. mlaká, mlaștină, d. mlac, căldicel, adică „loc de unde izvorăște apă căldicică”, ca topliță, care, de la „baĭe caldă naturală”, a ajuns să însemne „băltoagă”. V. mlaștină). Vest. Rar. Loc mlăștinos.
7. [MDA2] maclă2 sf vz mlacă
8. [DOOM 3] mlacă (reg.) s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci
9. [DOOM 2] mlacă (reg.) s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci
10. [DER] mlacă (mlăci), s. f. – Mocirlă, mlaștină. Sb., rut. mlaka (Tiktin). În Olt. și Banat. – Der. mlăcos, adj. (mocirlos); mlaștină, s. f. (mocirlă), probabil în loc de *mlaciștină, din pl. sau mai curînd de la un dim. *mlačka (după Scriban, de la un sl. *mlaščina; după Pușcariu, Conv. Lit., XXXVIII, 463, din alb. mlašk, cf. Philippide, II, 724; după Conev 40, din sl. mlaština, care nu ne e clar); mlăștinos, adj. (mocirlos); mlaștiniță, s. f. (plantă, Epipactis palustris).
11. [DRAM 2021] mlácă, mlăci, s.f. (reg.) Mlaștină, mocirlă. ■ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș; La Mlacă, mlaștină situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac. – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).
12. [DRAM 2015] mlacă, mlăci, s.f. – (reg.) Mlaștină, mocirlă. ♦ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș (Timur, 2007: 19); La Mlacă, mlaștină eutrofă situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac (Timur, 2007: 31). – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).
13. [DLR] MLÁCĂ s. f. (Ban., Transilv.) Loc apătos, mocirlos; mlaștină, smîrc. Sleamea mlacilor (a. 1556). CUV. D. BĂTR. I, 244/13. De aci să întoarce spre Haref.. . pîn' în mlaca Stanii (a. 1751). IORGA, S. D. VII, 38, cf. ODOBESCU; S. III, 179, L. COSTIN, GR. BĂN. 138, CHEST. II 70/8, 73/8, 11, IV 63/172. - Pl.: mlaci. - Și: măclă s. f. ALR I 396/180. – Din bg. млака, scr. mlaka.
14. [DLR] MÁCLĂ2 s. f. v. mlacă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL