1. [DLRLC] MISTRII, mistriesc, vb. IV. Tranz. A întinde tencuiala cu mistria pe zid. ♦ A alcătui, a întocmi. Rîndunica sfîrșise de mistriit cuibul. C. PETRESCU, Î. II 174.
2. [DLRM] MISTRII, mistriesc, vb. IV. Tranz. A întinde tencuiala cu mistria pe zid. – Din mistrie.
3. [DEX '09] MISTRIE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.
4. [MDA2] măiestrie2 sf vz mistrie
5. [MDA2] mestrie sf vz mistrie
6. [MDA2] misirie sf vz mistrie
7. [MDA2] mistirie1 sf vz mistrie
8. [MDA2] mistrie sf [At: LB / V: (reg) măies~, mes~, misirie, ~tirie / Pl: ~ii / E: ngr μυστρί] 1 Unealtă de zidărie constând dintr-o placă subțire de oțel cu mâner, folosită mai ales la tencuit Si: (reg) maia3 (2), mala1 (2), mălaucă, (înv) maian. 2 (Înv; în jargonul frizerilor) Brici.
9. [MDA2] mistru sm [At: N. COSTIN, ap. LET. I A, 11/30 / Pl: ~ii/ E: pn mistrz, mistr] (Îvr) 1 Titlu ierarhic din anumite organizații militare, politice, religioase etc. din Evul Mediu. 2 Persoană care purta titlul de mistru (1).
10. [DEX '98] MISTRIE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.
11. [DLRLC] MISTRIE, mistrii, s. f. Unealtă a zidarului, formată dintr-o placă subțire de oțel, de diferite forme, prevăzută la un capăt cu un miner și folosită în lucrările de zidărie și de tencuire. Turnau lut de dimineață și pînă în seară, îl netezeau cu mistria. ANGHEL, PR. 178. Păreții cuibului sînt nălbiți și dați la mistrie. DELAVRANCEA, S. 165. Meșterul Manole... a contribuit cu mistria și cu dalta la prefacerea bisericii de la Argeș. ODOBESCU, S. II 507.
12. [Șăineanu, ed. VI] mistrie f. unealtă cu care zidarul toarnă tencueala și bruftuește zidul. [Gr. mod. MISTRÍ].
13. [Scriban] mistríe f. (ngr. mystri [d. vgr. mystríon, linguriță, d. mýstrion, lingură], de unde și bg. mistriĭa). Lopățica metalică triangulară cu care zidaru ĭa puțină tencuĭală și o netezește. V. cancĭog, mala.
14. [Scriban] *místru m. (pol. mistrz, d. germ. meister. V. meșter). Vechĭ (N. Cost.). Șef, magistru.
15. [DOOM 3] mistrie s. f., art. mistria, g.-d. art. mistriei; pl. mistrii, art. mistriile (desp. -tri-i-)
16. [DOOM 2] mistrie s. f., art. mistria, g.-d. art. mistriei; pl. mistrii, art. mistriile
17. [DER] mistrie (ii), s. f. – 1. Unealtă de zidărie. – 2. (Arg.) Briceag de bărbierit. – Mr. mistrie, megl. mistriiă. Ngr. μυστρί, din gr. μύστρον „lingură” (Berneker, II, 62; Tiktin; Vasmer, Gr., 99; Rosetti, II, 65); cf. alb. mistri, bg., sb., cr. mistrija.
18. [D.Religios] mistru s. m. (Înv., rar) Titlu ierarhic în anumite organizații bisericești, militare etc. – Din pol. mistrz.
19. [Argou] mistrie, mistrii s. f. 1. mână, palmă 2. (friz.) brici
20. [DGS] mistrie s.f. 1 (constr.; în zidărie) <reg.> lingură, lingură de netezit, lingură dreaptă, linguriță, lipitoare (v. lipitor), lopată, lopată de lipit, lopată de maltăr, lopată de măltărit, lopădoară, lopățică, lopățică de văcăluit, lucitor, maia3, maian, mala, mălaucă, palmă, rabașcă, șimitău, teslă, <înv.> maian. Cu mistria se aruncă și se întinde mortarul pe zid. 2 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă.
21. [DAR] mistru, miștri, s.m. (înv.) șef, conducător, magistru.
22. [DLR] MĂIESTRIE2 s. f. v. mistrie.
23. [DLR] MESTRÍE s. f. v. mistrie.
24. [DLR] MISTRIE s. f. 1. Unealtă de zidărie formată dintr-o placă subțire de oțel avînd la unul dintre capete un mîner de lemn, folosită la executarea unor lucrări de zidărie, mai ales la tencuit; (regional) mălaucă, mala1, maia3, (învechit) maian. Cf. LB. Petrarii gătesc mai întii varul,îl amestecă cu năsip și apă, fac tencuială. . . și cu mistria pun pintre pietre de acea tencuială. DRĂGHICI, R. 44/26. Ce folos cu măestrie un perete-l vei spoi Dacă nu e din mistrie neted cum va trebui? PANN, P. V. I, 172/28, cf. POLIZU. Puneți mîna pe mistrie Calfe, ucenici. BOLLIAC, O. 94. Meșterul Manole. . . a contribuit cu mistria și cu dalta la prefacerea bisericei de la Argeș. ODOBESCU, S. II, 507. Păreții. . . sînt nălbiți și dați la mistrie. DELAVRANCEA, S. 165. Mistria sau măestria cu care se toarnă tencuiala și se bruftuiește zidul. DAMÉ, T. 103, cf. ALEXI, W. Turnau lut de dimineață pînă în seară, îl netezeau cu mistria. ANGHEL, PR. 178, cf. NICA, L. VAM., G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 100. Trebuie ca, mereu, neamul nostru . . . să-și cîștige plinea cu mistria? PAS, Z. I, 252. Dă-mi tăticule și mie O lopată și-o mistrie, V. ROM. martie 1954, 226, cf. H I, II, III, IV, X, XIV. Ad-o teslă și-o mistrie Să-mi fac casă de vecie! MARIAN, Î. 8, cf. CHEST. II 372/22, 373/40, ALR II/I h 241, A V 15, GLOSAR REG. ◊ (În contexte figurate) Parcă toate de pe lume Făcură anume Și-acu, dimpreună, Se-adunară. , . Plugurile cu gliile, Zîmbetul cu mistriile. DEȘLIU, G. 30. În ermetismul multor imagini. . . se aude clar zornăitul mistriei, al daltei. V. ROM. ianuarie 1 954, 154. ◊ F i g. Poetul nu se socoate numai martor și cronicar al timpului său, ci și constructor al edificiului socialist, pe schele, la înălțimi, cu mistria cuvîntului în mînă. CONTEMP. 1 961, nr. 782, 3/4. 2. (În argoul frizerilor) Brici. Cf. DR. VII, 164. – Pl.: mistrii. – Și: (regional) mistirie (GLOSAR REG.), misiríe (ALR II 3790/414), mestrie (LM, H X 33), măiestrie s. f. – Din ngr. μυστρί. – Măiestrie, prin apropiere de măiestrie1.
25. [DLR] MÍSTRU s. m. (Învechit, rar) Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc. (din evul mediu); persoană care purta acest titlu. V. m a e s t r u2 (3). Acea întăritură și pecete aduseră misirului sau ocîrmuitorului crijacilor (sau să zicem romănește crucișar) în Ierusalim. N. COSTIN, LET. I 11/30. - Pl.: ? – Din pol. mistrz (mai vechi mistr).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL