1. [MDA2] mișelit, ~ă [At: CORESI, EV. 476 / V: (reg) ~șul~ / Pl: ~iți, ~e / E: mișeii] 1-2 (Îvr) smf, a (Om) lepros. 3 a (Olt; îf mișulit) Bolnav de o boală venerică Cf mișelie. 4 a (Reg) Slăbit.
2. [Șăineanu, ed. VI] mișelit a. devenit mișel: trecutul glorios prezentului mișelit AL.
3. [MDA2] mișela v vz mișeli
4. [MDA2] mișeli [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~eri, (cscj) ~la, ~șula / Pzi: ~lesc / E: mișel] 1 vt (Înv) A sărăci Cf mișel (1). 2 vr (Pop; îcr a se văicări, a se târgui) A se plânge. 3 vr (Rar) A deveni mișel (22) Si: a se ticăloși. 4 vr A deveni laș, fricos. 5 vi A trăi ca un mișel (24).
5. [MDA2] mișeri v vz mișeli
6. [MDA2] mișula v vz mișeli
7. [MDA2] mișulit, ~ă a vz mișelit
8. [DLRLC] MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.
9. [DLRM] MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.
10. [Scriban] 2) mișelésc v. tr. Rar. Zic cuĭva „mișel”. V. refl. Îmĭ zic „mișel, vaĭ de capu meŭ”, mă vait.
11. [DGS] mișelesc, -ească adj. (despre fapte, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârșav, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, turpid, <livr.> ignobil, sacrileg, <înv. și pop.> scârnav, <pop. și fam.> parșiv, <reg.> chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemățesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, <fig.> infect, murdar, sordid, <fig.; rar> lamentabil, <fig.; pop. și fam.> spurcat2.
12. [DGS] mișeli vb. IV. 1 refl. (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 2 intr., refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora.
13. [DAR] mișelit, mișelită, adj. (înv. și pop.) devenit mișel.
14. [DLR] MIȘELÍT, -Ă adj. 1. (Învechit, rar) Lepros. Cf. m i ș e l (I 3). (Substantivat) Bolnavii vindecați, mișăliții curățiți. CORESI, EV. 476. 2. (Prin Olt., în forma mișulit) Bolnav de o boală venerică. Cf. m i ș e l i e (4). Cf. PAȘCA, GL. 3. (Regional) Slăbit, uzat, ruinat, consumat. S-a mai uitat o clipă. . . la trupul acela adus de spate și mișelit in trudă și în bătăi. POPA, V. 306. – Pl.: mișeliți, -te. – Și: (2) mișulit, -ă adj. – V. mișeli.
15. [DLR] MIȘELÍ vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit) A aduce In stare de mizerie materială; a sărăci. Cf. mișel (I 1). Un capriciu individual a celor de la cîrmă poate mișeii națiunile cele mai bine înzestrate din punct de vedere al pămîntului. HASDEU, I. C. I, 178. 2. R e f l. (Popular; de obicei în corelație cu verbe ca „a se văicări”, „a se tîngui” etc.) A se plînge, a se văita, a se căina, a se jelui; a se văicări. Și-am prins a mă văieta, Amar a mă mișela. MARIAN, V. 191, id. D. 78, 80, 114. Nu te tîngui, Nu te mișeii. SEVASTOS, N. 13, MAT. FOLK. 1 540, GRAIUL, I, 499. Omule, nu te mai văicăra Și nu te mai mișela. CANDREA, F. 359, cf. 357. Ce te olicăiești? Ce te mai mișelești? I. CR. IV, 152. De ce plîngi, de ce te mișelești? PAMFILE, S. V. 46, cf. FURTUNĂ, C. 44, NOVACOVICIU, C. B. I, 14. Tu, pasere De fer de la stînca de fer, Ce te mișulezi, Ce te văicărezi? ȘEZ. XXIII, 28. Ș-o prins N. a sî văira. Ș-a sî nișăla. ARH. FOLK. IV, 200, cf. 202, 223. ◊ I n t r a n z. S-a întors iar înapoi Văicărind și mișelînd. ap. CADE. 3. R e f l. (Rar) A deveni mișel (I 6); a se ticăloși; a decădea; a deveni laș, fricos. Și așa se mișăli, Că se temea și de mîți. C. STAMATI, ap. CADE. S-a dat la beție și s-a mișelit așa, că a ajuns de rîsul lumei. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nu te mișeii și tu. CAMIL PETRESCU, B. 192 cf. PĂSCULESCU, L. P. 360. ♦ I n t r a n z. A trăi ca un mișel (I 6). Lasă-i să muște țărna, că de-aceea mișălesc de-alde ei sub Sfîntu' Soare. POPA, V. 337. – Prez. ind.: mișelesc. – Și: (regional) mișelá vb. I, mișeri (FURTUNĂ, C. 44) vb. IV, mișulá vb. I. - V. mișel.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL