1. [MDA2] minunică[1] sf [At: VLAHUȚĂ, P. 113 / Pl: ~ele / E: minune + -ică] 1-2 (Rar; șhp) Minunea (1-2). 3 (Pex) Frumusețe.
2. [DLRLC] MINUNICĂ, minunici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui minune (3). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare, O minunică răsfățată. VLAHUȚĂ, P. 113.
3. [DLRM] MINUNICĂ, minunici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui minune (3).
4. [DLR] MINUNÍCĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui m i n u n e (2); p. e x t. frumusețe, splendoare. (Ca epitet pentru copii) Te dam huța pe picioare, O minunică răsfățată, Și te-ntrebam care-de-care: Ce ești mata – băiat ori față ? VLAHUȚĂ, P. 113. – Minune + suf. -ică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL