1. [MDA2] mântuitură sf [At: CORESI, EV. 515 / Pl: ~ri / E: mântui + -tură] (Bis; îvr) Mântuire (3).
2. [Scriban] mîntuitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Mîntuire.
3. [DGS] mântuitură s.f. (relig.; înv.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempțiune. Salvare.
4. [DLR] MÎNTUITÚRĂ s. f. (Învechit, rar, în limbajul bisericesc) Mîntuire (2). Acmu lasă robul tău, Doamne, pre cuvintele tale cu pace; că văzură ochii miei mîntuitura ta, ce-ai gătit naintea feațelor a tuturor oamenilor. CORESI, EV. 515, cf. TDRG. - Pl.: mîntuituri. – Mîntui + suf. -tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL