1. [Scriban] mintán, V. mintean.
2. [Scriban] minteán n., pl. ene și rar eanurĭ (turc. mintan, d. pers. min-ten). Vechĭ. Un fel de vestăn pe care o purtaŭ odinioară Arnăuțiĭ și ciocoiĭ. Azĭ. Un fel de haĭnă scurtă făcută din suman, vătuită orĭ nu, un fel de surtuc (zăbun) țărănesc ornat cu sărădurĭ. – În Olt. mintan, pl. ane. În Meh. și baĭbarác, în Gorj și durúț.
3. [DGS] mintean s.n. surtuc, <pop.> laibăr, <reg.> baibarac, căput, lăibărac, loleandră. Minteanul este haină bărbătească scurtă, din aba sau din dimie, purtată de țărani.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL