1. [DEX '09] MILUȚĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă1. – Milă1 + suf. -uță.
2. [MDA2] miluță1 sf [At: MARIAN, Î. 280 / E: milă1 + -uță] 1-2 (Pop; șhp) 1 Milucă (1-2). 3 (Pex) Persoană care întruchipează bunătate.
3. [DEX '98] MILUȚĂ, miluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă1. – Milă1 + suf. -uță.
4. [DLRLC] MILUȚĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui milă1. Cine n-are mămucuță, Nu mai știe ce-i miluță. ȘEZ. XIX 116.
5. [DOOM 3] miluță (pop.) s. f., g.-d. art. miluței
6. [DOOM 2] miluță (pop.) s. f., g.-d. art. miluței
7. [DLR] MILUȚĂ1 s. f. (în poezia populară) Diminutiv al lui m i l ă1 (I 3); blîndețe, bunătate, afecțiune ; p. ext. persoană care întruchipează aceste însușiri. Miluța noastră cea dulce Cat cu ochii cum se duce. MARIAN, Î. 280, cf. 121. Și miluța de la mamă Struțușor dulce de poamă. id. NU. 286, cf. ȚIPLEA, P. P. U2. Draga noastră măiculiță, Iubita noastră miluță. PAMFILE, S. T. 174. Cine n-are mâmucuță, Nu mai știe ce-i miluță. ȘEZ. XIX, 116. - Milă1 + suf. -uță.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL