1. [DEX '09] MILOSTIVIRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă1, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar2. ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.
2. [MDA2] milostivire sf [At: PRAV. 296 / Pl: ~ri / E: milostivi] (Asr) 1-2 Milă1 (1, 28). 3 Bunătate. 4 Ajutor care se dă cuiva Si: binefacere, pomană, milă1 (37), (îvp) milostenie (3), (îvr) milcuiciune (3). 5 Însușire de a fi milos (8) Si: dărnicie, generozitate.
3. [DLRLC] MILOSTIVIRE s. f. Faptul de a se milostivi și rezultatul lui. 1. Milă (1), compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. Eu cunosc prea bine pe domnul meu și știu care va fi milostivirea lui... M-am spăriat de o pedeapsă mai cumplită. SADOVEANU, Z. C. 165. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără milostivire = fără milă, (în mod) nemilos. Oh! Cum ne mărită fără milostivire! NEGRUZZI, S. III 438. 2. Milă (2), binefacere, pomană, dar. Te rog să faci o milostivire și să-mi ierți feciorul să nu meargă la oaste. RETEGANUL, P. III 7. ♦ Calitatea de a fi milostiv; dărnicie, generozitate. Vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. Îl știu eu cît e de priitor și de darnic. CREANGĂ, P. 250.
4. [DEX '09] MILOSTIVI, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă1, a i se face milă1 (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.
5. [MDA2] milostivi [At: CORESI, EV. 76 / Pzi: ~vesc / E: milostiv] 1 vr A se arăta milostiv (1) față de cineva Si: a se îndura, (înv) a se milosârdi (1), a se milui (1), a se milcui (1), (îvr) a se milostivnici. 2 vr (Udp „la” sau, înv, ccd) A se îndupleca. 3 vr (Rel; d. forțele divine; udp „de”, sau, îvp „cu”, înv, „asupra”, „spre”, „pre”) A se arăta milostiv (5) Si: (înv) a se milosârdi (2), (îvr), a se milosârdui. 4 vt (Înv, nob) A implora. 5 vr (Îvr) A se umili.
6. [DLRLC] MILOSTIVI, milostivesc, vb. IV. Refl. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «spre», «asupra» sau «cu») A se arăta milostiv (1), a i se face milă (de cineva); a se îndura. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230. Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască, un copil. ȘEZ. II 200. De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117. ◊ Tranz. fact. (Rar) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387. ♦ A da de pomană, a milui.
7. [Șăineanu, ed. VI] milostivì v. 1. a compătimi foarte, a se îndura; 2. fam. a condescinde.
8. [Scriban] milostivésc (mă) v. refl. (d. milostiv). Mă îndur, binevoĭesc a ajuta, simt milă: a te milostivi de cineva, să ajuțĭ pe cineva. – În Olt. mă milesc (NPl. Ceaur, 71). V. înmiloșez.
9. [DOOM 3] milostivire s. f., g.-d. art. milostivirii; pl. milostiviri
10. [DOOM 2] milostivire s. f., g.-d. art. milostivirii; pl. milostiviri
11. [DOOM 3] milostivi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă milostivesc, 3 sg. se milostivește, imperf. 1 sg. mă milostiveam; conj. prez. 1 sg. să mă milostivesc, 3 să se milostivească; imper. 2 sg. afirm. milostivește-te; ger. milostivindu-mă
12. [DOOM 2] !milostivi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivește, imperf. 3 sg. se milostivea; conj. prez. 3 să se milostivească
13. [DGS] milostivire s.f. 1 (relig. creștină) ajutor, grație, har, îndurare, îndurare divină, milă, milostenie, <înv.> ieftenșug, ieftinătate, ieftineață, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilință, <fig.; înv.> meserătate. Milostivirea lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociți. 2 milă, milostenie, pomană, <fam.> daibojeală, <înv.> eleimosină. 3 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simți”) îndurare, milă, <livr.> mizerație, mizericordie, <pop. și fam.> suflet, <înv.> îndurământ, mesereare, milcuire, pietate. Este un om care nu are milostivire față de nimeni. 4 clemență, iertare, indulgență, îndurare, îngăduință, toleranță. Arata milostivire față de cei care au greșit fără voie, prima dată. Preoții propovăduiesc milostivirea.
14. [DGS] milostivi vb. IV. refl. (despre oameni) a se îndura, <reg.> a se mili, <înv.> a se înmiloșa, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a se năstăvi, a se proerisi. Se milostivește de lacrimile copilului și îl iartă.
15. [DLR] MILOSTIVIRE s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a se m i l o s t i v i și rezultatul ei. 1. Milă1 (I 1, 3), compătimire, îngăduință, indulgență. Nu să ținu în samă pravila cea de milostivire, pentru să cearte mai puțin pre fecior. PRAV. 296. Tăia turcii fără milostivire, după datoria războiului. VĂCĂRESCUL IST. 258. Cu a lui milostivire. . . să arătă om ca noi. VARLAAM-IOASAF, 6r/27. Nu sînt vrednic a milostivirei și a dragostei tale. MARCOVICI, D. 4/12. Jalnicile tînguiri. . . ar fi adus pre milostivire și pe cele mai nesimțitoare pietre. DRĂGHICI, R. 33/17. Oh! cum ne mărită fără milostivire! NEGRUZZI, S. III, 438. Eu cunosc bine pe domnul meu și știu care va fi milostivirea lui. SADOVEANU, Z. C. 165. Băspunsul. . .nu lăsa domnului și divanului decît speranța în milostivirea Porții și asigurarea unui azil. OȚEȚEA, T. V. 187. ◊ (Învechit, urmat de un adj. pos., în formule de adresare folosite față de o persoană de rang înalt) Mă voi supune în tăcere la orice va găsi cu cale milostivirea ta. FILIMON, O. I, 133. 2. Milă1 (I 4), grație divină, har dumnezeiesc. Mulțămim milostivirei tale. VARLAAAM, C. 146. Să cer de la milostivirea d[u]mnezăiascâ iertare (a. 1750). GCR II, 47/37. Rugîndu-ne pentru dînsul cătră ceriu ca să-i arăte milostivire. DRĂGHICI, R. 18/3. Milostivirea cerească care vine în ajutorul celor nenorociți. NEGRUZZI, S. III, 207. 3. Binefacere care se face cuiva, ajutor, pomană care se dă cuiva; (concretizat) ceea ce se dă de pomană; milă1 (II 1), (învechit și popular) milostenie (II 1). Te rog să faci o milostivire și să-mi ierți feciorul să nu meargă la oaste. RETEGANUL, P. III, 7. Milostivirea către săraci, doctor de săraci. ZANNE, P. VIII, 325. 4. Însușirea de a fi milostiv (II); dărnicie, generozitate. Iliiaș Alexandru Vodă era. . . om bun și prea milostiv, cît nu iaste lesne a scrie milostivirea lui. N. COSTIN, LET. II, 7/11. Vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. CREANGĂ, P. 250. – Pl.: milostiviri. – V. milostivi.
16. [DLR] MILOSTIVI vb. IV. (Astăzi rar) 1. R e f l. A fi cuprins de milă1 (I 1, 3), a se arăta milostiv (I 1), bun, îngăduitor (față de cineva); a se îndura, (învechit) a se milosîrdi (1), a se milui, a se milcui (1), (învechit, rar) a se milostivnici. S-au milostivit și i-au iertat. URECHE, LET. I, 164/10. Să va milostivi și giudețul vădzînd sărăciia și nevoia ei. PRAV. 177. Vreun om strein milostivindu-să îl va lua în purtarea sa de grijă. PRAVILA (1814), 152/22. Milostiviți-vă, oameni buni, și ne mîntuiți. DR[GHICI, R. 25/10, cf. NEGRUZZI, S. I, 93. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă în lumina lunii. SADOVEANU, O. VII, 331, cf. X, 363. Ca să se milostivească și roaba să-i dăruiască, TEODORESCU, P. P. 117. ◊ (Învechit, în formule de adresare reverențioase) Măriia ta încă te-ai m[i]lostivit de ne-ai adus meșteri streini. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 125/5. Mă îndeletnicesc cu umilita mea slujbulițâ. . . ce te-ai milostivit a-mi da. FILIMON, O. I, 101. T r a n z. f a c t. (Învechit și popular) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III, 387. Pe urmă milostivit, De Dumnezeu potolit. . . Slobozenie că-i da. TEODORESCU, P. P. 547. ♦ (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, învechit, de determinări în dativ) A se înduioșa; a se îndupleca, a ceda (la rugămintea cuiva). Se milostivi rugăciuneei datornicului, CORESI, EV. 283. Darie. . . milostivindu-să la cearerea împăraților? Babele s-au milostivit și i-au dat pace de la o vreme. SBIERA, P. 290. 2. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau, învechit și popular, „cu”, învechit, „asupra”, „spre”, „pre”; în concepții religioase, despre forțele divine) A fi cuprins de milă1 (I 4), a se arăta milostiv (I 2), binevoitor, îndurător, (învechit) a se milosîrdi (2), (învechit, rar) a se milosîrdui. Milostivește-te de noi. CORESI, EV. 76. Te milostiveaște de mă izbăveaște. DOSOFTEI, PS. 23/5. Să te milostivești asupra lor. ANTIM, P. 36. Spre robii tăi te milostiveaște. MINEIUL (1 776), 195r2/3, cf. MARCOVICI, C. 9/15. Dumnezeu se va milostivi cu țeara Franciei și o va ajuta. ODOBESCU, S. I, 10. Se ruga lui D-zeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască un copil. ȘEZ. II, 200. ◊ F i g. Să nu se m[í]l[o]stivească ochiul tău pre el. BIBLIA (1 688), 1361/49. 3. T r a n z. (Învechit, neobișnuit) A ruga cu căldură, cu stăruință; a implora. Tatăl featii. . . pre sv[i]ntul Ioan milostiviia pentru cucoana sa să o scoată de la moarte. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 6r/35. 4. R e f l. (Învechit, rar) A se umili. Ce grăiți în înremile voastre la straturele voastre milostiviți-vă (să vă u m i l i ț i D). PSALT. 5. – Prez. ind.: milostivesc. – V. milostiv.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL