1. [DEX '09] METOCAR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar.
2. [MDA2] metocar sm [At: (a. 1626) I. BIANU, D. R. 132 / V: (înv) ~oșar / Pl: ~i / E: metoc + -ar] Călugăr însărcinat de către o mănăstire cu administrarea unui metoc, în special a caselor care aparțin unei mănăstiri.
3. [DLRLC] METOCAR, metocari, s. m. Călugăr însărcinat cu purtarea de grijă a unui metoc; îngrijitor al caselor sau dependințelor unei mănăstiri. I se dă slujba de metocar, adică îngrijitor al caselor pe care mănăstirea le are în București. STĂNOIU, C. I. 8.
4. [MDA2] metoșar sm vz metocar
5. [DOOM 3] metocar s. m., pl. metocari
6. [DOOM 2] metocar s. m., pl. metocari
7. [DLR] METOCÁR s. m. Călugăr însărcinat (de către o mănăstire) cu administrarea unui metoc, în special a caselor care aparțin unei mănăstiri. Metoșarii, cine unde va hi pus să socotească, să nevoiască foarte cu socotință, prentru agonisita sventei mănăstiri (a. 1 626). I. BIANU, D. R. 132, cf. COSTINESCU. I se dă slujba de metocar, adică îngrijitor al caselor pe care mănăstirea le are in București. STĂNOIU, C, I. 8, cf. CHEST. II 436/223 a. - Pl.: metocari. – Și: (învechit) metoșár s. m. – Metoc + suf. -ar. – Metoșar < metoașe (pl. lui metoh) + suf. -ar.
8. [DLR] METOȘÁR s. m. v. metocar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL