1. [Scriban] merlíŭ, -íe adj. V. mĭeriŭ.
2. [MDA2] mierâi2, ~âie a vz mieriu1
3. [MDA2] mierâu, ~âie a vz mieriu1
4. [MDA2] mirâu, ~âie a vz mieriu1
5. [MDA2] miriu, ~ie a vz mieriu1
6. [Scriban] mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL