1. [MDA2] merindar1 sm [At: LM / V: ~iu / Pl: ~i / E: merinde + -ar] (Îvr) Persoană care făcea aprovizionarea cu alimente Vz furnizor
2. [MDA2] merindar2 sn vz merindare1
3. [DEX '09] MERINDARE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde.
4. [MDA2] merendariu sm vz merindar1
5. [MDA2] merindară sf vz merindare1
6. [MDA2] merindare1 sf [At: FRÎNCU – CANDREA, M. 23 / V: ~dară sf, merindar sn / E: merinde] 1 (Trs; Mol; rar) Merendiță. 2 Ștergar pentru șters pe față Si: merindariță , merindăriță (2), merindeață (2). 3 Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar Si: merindariță (3), merindăriță (3), merindeață (3).
7. [MDA2] merindare2 sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~dări / E: merinda] (Îrg) 1 Masă de prânz. 2 Masă de după-amiază. 3 Aprovizionare cu alimente.
8. [DLRLC] MERINDARE, merindare și merindări, s. f. (Regional) Șervet, ștergar, de, obicei cu înflorituri sau cusături, în care se învelesc la țară merindele. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III 58.
9. [Scriban] merindáre f., pl. ărĭ. Trans. Șervet în care se duc merindele.
10. [DOOM 3] merindare (reg.) s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări
11. [DOOM 2] merindare (reg.) s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări
12. [DE] MERINDÁR (< merinde) s. n. Șervet mic, brodat cu alesături, care acoperă coșul de mâncare pentru câmp.
13. [DGS] merindare s.f. (reg.) <reg.> merindăriță, merindeață. În merindare se învelește hrana.
14. [DLR] MERINDÁR2 s. n. v. merindare1.
15. [DLR] MERINDÁR1 s. m. (Învechit, rar) Persoană care făcea aprovizionarea cu alimente. V. f u r n i z o r. Cf. LM, BARONZI, L. 113. - Pl.: merindari. – Și: merindáriu s. m. LM. Merinde + suf. -ar.
16. [DLR] MERENDARIU s. m. v. merindar1.
17. [DLR] MERINDÁRĂ s. f. v. merindare1.
18. [DLR] MERINDARE2 s. f. (Învechit și regional) Faptul de a m e r i n d a. Cf. PONTBRIANT, D. - Pl.: merindări. – V. merinda.
19. [DLR] MERINDÁRE1 s. f. (Transilv. și, rar, Mold.) Șervet sau ștergar (cu înflorituri sau cu cusături) în care se învelește (sau, rar, pe care se așază) la țară merindea (mai ales la cîmp); (Transilv.) merindeață, (prin Transilv.) merindăriță. Cf. LB. Așternu o merindare pe un colț de masă, așeză un blid cu brînză. V. ROM. ianuarie 1956, 36. Îmi pun sare-n merindare Șî tărîță-n năfrămuță. MÎNDRESCU, L. P. 184. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III, 58, cf. I, 21. Fiecare aduce într-o merindare, pe care o are mai frumoasă și cusută de mîna ei, pe un blid, un colac. COM. SAT. V, 62, cf. CHEST. V 130/36, VIII 14/27, ALR I 784/23, MAT. DIALECT, I, 79, 18. ♦ Ștergar (pentru șters pe față) (Stînceni Toplița). Cf. ALR I 1 956/227. ♦ Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar. Cămașa e scurtă și vîrîtâ în cioareci, atîrnînd de baierile ei cîte o merindară vărgată. FRÎNCU-CANDREA, M. 23. – Pl.: merindări. -Și: merindáră s. f., merindár (H X 280, MAT. DIALECT, I, 180) s. n. – Sg. refăcut după pl. merindare (al lui merindar 2). – Merindar < merinde + suf. -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL