1. [MDA2] meria vr [At: CONV. LIT. XLV, 583 / Pzi: ~iez / E: nct] (Mun) A-și freca sau lovi în mers un picior cu celălalt, adesea rănindu-se Si: a se cosi.
2. [Scriban] mériĭ (mă), a -á v. refl. (cp. cu sîrb. meriti, a măsura). Munt. vest. Mă cosesc (vorbind de caĭ în mers): caiĭ mi s’aŭ meriat (CL. 1911, 583).
3. [DER] meria (-ii, -at), vb. refl. – (Olt.) A se cosi la picioare (despre animale de călărie). Sb. merati „a lovi (rufele pentru a le spăla)”. După Scriban, din sb. meriti „a măsura”. Poate relaționat cu meriu, adj. (Munt., greoi, amorțit); merintic, adj. (Munt., greoi, amorțit), pe care Cihac, II, 192, îl lega de sl. mrŭtvŭ „mort”.
4. [DGS] meria vb. I. refl. (reg.; despre picioarele calului sau, p. ext., despre cai) v. Bate. Cosi.
5. [DLR] MERIÁ vb. I. R e f l. (Prin vestul Munt.) A se lovi în mers cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se); a se cosi. Caii mi s-au meriat. CONV. LIT. XLV, 583. Iată cum merge Nilă, parcă e meriat. ib. - Prez. ind.: meriez. – Etimologia necunoscută. Cf. L. ROM. 1 960, nr. 6, 40.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL