1. [MDA2] merea sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ele / E: tc mera] 1 (Dob) Loc, suprafață de teren cultivat sau care servește ca pășune. 2 (Reg; pbl) Semn de delimitare a unei merele (1).
2. [Scriban] mereá f., pl. ele (turc. ar. mer’a, pășune, ca belea d. bela; bg. mera. V. miriște). Dobr. Cîmpie, pajiște: mereaŭa moșiiĭ, mereaŭa satuluĭ.
3. [DER] merea (merele), s. f. – (Dobr.) Pajiște, imaș. Tc. mera (Scriban). – Der. meregiu, s. m. (Dobr., pădurar), din tc. meraci. Cf. miriște.
4. [Onomastic] Merea v. Miron II 2.
5. [DAR] merea, merele, s.f. (reg.) 1. câmpie, pajiște. 2. teren arabil delimitat.
6. [DLR] MEREA s. f. 1. (Prin Dobr.) Loc, suprafață de teren care servește ca pășune (SCRIBAN, D., v. p a j i ș t e, i z l a z) sau este cultivată (H IV 358, 377, v. ț a r i n ă, t a r l a). 2. (Regional) Teren arabil delimitat al unui sat. Cf. COMAN, GL., ALRM SN I h 1, ALR II 2 494/682, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. Aveau și vite bune cu care lucrau atîta pămînt cît voiau, căci „merele” între hotare s-au pus numai după 1877. DRAGOMIR, O. M. 46. - Pl.: merele. – Din tc. mera.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL