1. [DEX '09] MELANCOLIE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.[1]
2. [MDA2] melancolie sf [At: (a. 1694) FN 28 / V: (înv) ~ahonie, ~onie (S și: -chonie), ~nho~, ~nhonie, ~lenho~, ~lianho~ / S și: (înv) ~cho~ / Pl: ~ii / E: fr mélancolie, lat melancholia, ngr μελαγχολιϰία, it melanconia] 1 Stare de tristețe, de deprimare ușoară, amestecată cu visare și meditație, cu dorința de izolare și de singurătate. 2 (Pgn) Tristețe ușoară. 3 Boală mintală care se manifestă printr-o tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații și prin obsesia sinuciderii. 4 (Îvr; if melanhonie) Umoare neagră care se presupune că e secretată de splină și care era considerată cauza anumitor boli.
3. [DEX '98] MELANCOLIE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.[1]
4. [DLRLC] MELANCOLIE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și meditație, cu dorință de izolare și singurătate. Mă întorceam acasă, cu sufletul plin de melancolie, cu o dragoste nesfîrșită și neînțeleasă, pentru trecut și pentru pămîntul cu mormintele lui. SADOVEANU, O. VI 528. Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care se îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte. VLAHUȚĂ, O. AL. 62. Surîsul era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. EMINESCU, N. 35. 2. Boală mintală care se manifestă prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia ideii de sinucidere. – Variantă: melanholie (ALECSANDRI, T. I 33) s. f.
5. [DN] MELANCOLIE s.f. 1. Tristețe vagă, nedefinită; deprimare. 2. (Med.) Boală mintală caracterizată prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia sinuciderii. [Gen. -iei, var. melanholie s.f. / < fr. mélancolie, cf. lat., gr. melancholia < gr. melas – negru, chole – fiere].
6. [MDN '00] MELANCOLIE s. f. 1. stare de tristețe, de deprimare, însoțită de dorința de visare și singurătate. 2. boală psihică manifestată prin tristețe, apatie, delir, anxietate și obsesia sinuciderii. (< fr. mélancolie, lat. melancholia)
7. [Șăineanu, ed. VI] melancolie f. 1. fiere neagră și dispozițiune tristă atribuită ei; 2. atragere spre singurătate și reverie.
8. [Scriban] *melancolíe f. (vgr. melagholia, d. mélas, mélan, negru, și holé, fĭere, mînie, lat. melanchólia, it. melancolia și maĭ des malinconia; fr. mélancolie). Stare morbidă de tristeță și de descurajare. Tristeță vagă.
9. [MDA2] melahonie sf vz melancolie
10. [MDA2] melanconie sf vz melancolie
11. [MDA2] melanholie sf vz melancolie
12. [MDA2] melanhonie sf vz melancolie
13. [MDA2] melenholie sf vz melancolie
14. [MDA2] melianholie sf vz melancolie
15. [DLRLC] MELANHOLIE s. f. v. melancolie.
16. [DN] MELANHOLIE s.f. v. melancolie.
17. [DOOM 3] melancolie s. f., art. melancolia, g.-d. art. melancoliei; pl. melancolii, art. melancoliile (desp. -li-i-)
18. [DOOM 2] melancolie s. f., art. melancolia, g.-d. art. melancoliei; pl. melancolii, art. melancoliile
19. [DER] melancolie (melancolii), s. f. – Tristețe (ușoară). – Var. (înv.) melanholie. Mr. milancolie. Ngr. μελαγχολία (Tiktin; Gáldi 209) în sec. XVIII și mai tîrziu din fr. mélancolie (în mr. din it.). – Der. melancolic, adj., din fr. mélancolique.
20. [DETS] MELAN-, v. MELANO-. □ ~colie (v. -colie1), s. f., stare patologică caracterizată printr-o tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și printr-un pesimism generalizat; ~emie (v. -emie), s. f., colorație în negru a sîngelui, datorită prezenței pigmenților melanici; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudoare de culoare închisă; ~odonție (v. -odonție), s. f., distrofie dentară la nivelul dentiției temporare la incisivii superiori, caracterizată prin culoarea brună a dentinei; ~onichie (v. -onichie), s. f., melanoonichie*; ~urie (v. -urie), s. f., colorație anormală a urinei, datorită prezenței pigmenților melanici.
21. [DGS] melancolie s.f. 1 tristețe, <livr.> atrabilă, <fig.> elegie. Vremea ploioasă de toamnă târzie îți creează o stare de melancolie. 2 duioșie. Amintirile din copilărie îi trezesc o melancolie profundă.
22. [DLR] MELANCOLIE s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare (ușoară), amestecată cu visare și meditație, cu dorința de izolare și de singurătate ; p. g e n e r. tristețe (ușoară). O, cum nebuneaște de mela[n]holie, cel om mare și cu adăvărat nu știe ce mai pofteaște în ceastă lume (a. 1694). FN 28. Mergînd acuma Alexandru vodă plin de melancolie pentru că nu știa de doamnă-sa, i-au venit veste că dînsa cu noroc au trecut Dunărea. ȘINCAI, HR. III, 7/25. De vi se pare. . . a fi lucru cu mîhnire și melanhonie a vă găti de moarte, socotiți că mai mare melanhonie va fi a muri negata. MAIOR, P. 75/21. Eu petreceam acolo zilele și nopțile în cea mai mare melanconie. id. T. 52/14. Satana cade în melanholie Socotind scurta sorții sale. BUDAI-DELEANU, Ț. 214, cf. TEODOROVICI, M. 21/3. Melanhonie, adecă mîhnire, întristăciune. ÎNVĂȚĂTURĂ, 101/5. O dulce melanholie carea face pe om a plânge. BELDIMAN, N. P. II, 149/14. Atunci bărbatul cel cucernic și credincioasa lui soție, mișcați de un sentiment de melanholie, să strîng de mînă. MARCOVICI, D. 27/18. Amorul îl băgase în melanholie grea. PANN, E. I, 5/24. Melanconia. . . îi spori mult priința lui Neagoe. ASACHI, S. L. II, 36, cf. 74. Privigheri și zi și noapte, gînduri cu melanhonie, Uitare de toate celea. CONACHI, P. 85. Vâzînd că pastoralele d. Florian nu-mi pot împrăștia melancolia, m-am culcat. NEGRUZZI, S. I, 60, cf. 25. Melancolia, amorul și plăcerea Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii. ALEXANDRESCU, M. 98. Cine nu simte influența unei secrete melancolii, cînd aude pe Lucia povestind confidentei sale visul speranțelor ei. FILIMON, O. II, 227. În piept fierbințeală mare, La suflet melanholie Și la crieri nebunie. ALECSANDRI, T. I, 33. În voce..., în priviri, în mișcări era un parfum de melancolie atît de suav. BOLINTINEANU, O. 416, cf. MAIORESCU, CR. II, 213. Dar atuncea, greieri, șoareci, Cu ușor, măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I, 106. Melancolia sufletului meu. VLAHUȚĂ, D. 118. Lui și clasei lui sînt rezervate melancoliile acele nouroase și vagi ale pesimiștilor. IONESCU-RION, C. 43. Sufletul mi-l simt cuprins De melancolie. COȘBUC, F. 130, cf. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 75, 146. Ori de cîte ori mă găsesc în fața priveliștilor mari ale naturii liniștite, mă cuprinde numaidecât sau melancolia sau. . . somnul. HOGAȘ, M. N. 165. Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție, Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! BACOVIA, O. 29. Cînd privesc un crin deschis. . . sau un chip suav, mă întreb, cu melancolie, din care patrie misterioasă au pornit ca să ajungă pînă la noi. GALACTION, O. 339, cf. 102. Ion Ozun și-l închipuise nepământean și devorat de o iremediabilă melancolie. C. PETRESCU, C. V. 59. O imponderabilă melancolie îți burnițează în suflet. TEODOREANU, M. U. 223. Mă întorceam acasă, cu sufletul plin de melancolie. SADOVEANU, O. VI, 352, cf. IX, 449. Tot ce au pe ei, și-au făcut singuri. . . cioplindu-și mai apoi și un fluier, pentru orele lor de melancolie. BOGZA, C. O. 370. Stăteam cu ea la masă. Ah, ce melancolie M-a fost cuprins. BENIUC, C. P. 45. Doctorul și nevasta lui rămăseseră cuprinși de vraja acelei umbre, acelei melancolii. DEMETRIUS, A. 120. Deschise ochii cercetând cu melancolie săculețul alb. VORNIC, P. 53, cf. 30. ◊ Fi g. Seara răspândește umbrele-i ușoare, Și melancolia trece gânditoare. BOLINTINEANU. O 41 2. Boală mintală care se manifestă printr-o tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații și prin obsesia sinuciderii. Și cugetând cum ar ajunge la cununa crăiei, au căzut în boală ce să cheamă melenholiia; care den svatul doftorilor siliia să să lecuiască cu vînătoriia; ce nefolosindu-i și acele primblări, ș-au sfîrșit viața. N. COSTIN, L. 416. De necaz, în curîndă vreme, în melianholie, din melianholie în buhabie. . . și, în sfîrșitul tuturor, din boală în moarte va cădea. CANTEMIR, IST. 168. Patimile cele de nebunie, cele de melanholie, de epilipsie. IPOCRAT, 5r. Scoaseră și pe împăratulu și-lu puseră la închisoare, unde, după 6 luni, muri de melanchonie. VĂCĂRESCUL, IST. 272. La tămăduirea melanholiii trebuiaște dietă bună. MEȘT. DOFT. I, 50v/41. Cine se teme de visuri cînd adoarme? Nimenea, fără numai de ar fi căzut în vreo melanholie. ȚICHINDEAL, F. 395/18. Boala melanholiii. EPISCUPESCU, PRACTICA 304. Pentru noi doctorii . . . melancolia este o formă de nebunie. . . în care predomină tristețea și frica. BIANU, D. S. 3. (Învechit, rar; în forma melahonie) Umoare neagră care se presupunea că e secretată de splină și care era considerată drept cauza anumitor boli. La splină melahonie, de la care să scorneaște boală, urdinare la stomah, podagrie, tuse (a. 1 733). GCR II, 26/15. – Scris și: melancholie. LB, BARCIANU. – Pl.: melancolii. – Și: (învechit) melanconie (scris și melanchonie), melanholie, melanhonie, melahonie, melenholie, melianholie s. f. – Din fr. mélancolie, lat. melancholia. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μελαγχολία ; pentru melanconie, melanhonie, melahonie, cf. și it. melanconia.
23. [DLR] MELAHONIE s. f. v. melancolie.
24. [DLR] MELANCONÍE s. f. v. melancolie.
25. [DLR] MELANHOLIE s. f. v. melancolie.
26. [DLR] MELANHONÍE s. f. v. melancolie.
27. [DLR] MELENHOLIE s. f. v. melancolie.
28. [DLR] MELIANHOLIE s. f. v. melancolie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL