1. [MDA2] mehlem sn [At: CANTEMIR, IST. 212 / V: meflem, (Buc) melhim / Pl: ~uri / E: tc melhem] (Tcî) 1 Alifie. 2 Murdărie. 3 Excremente.
2. [Scriban] mehlém n., pl. urĭ (turc. mehlem, unsoare, d. ar. merhem, d. ngr. málagma, V. amalgamă). Vechĭ. Unsoare. Fig. Balsam.
3. [MDA2] meflem sn vz mehlem
4. [MDA2] melhim sn vz mehlem
5. [DER] mehlem (mehlemuri), s. n. – 1. (Înv.) Unguent. – 2. (Arg.) Spermă, sămînță. – Mr. migleme, megl. miilem. Tc. mehlem, din arab. merhem (Meyer 269; Berneker, II, 11; Tiktin), cf. alb. meljhem, bg., sb., cr. mehlem, toate cu sensul de „unguent”.
6. [Argou] mehlem s. invar. (er.) spermă
7. [DGS] mehlem s.n. 1 (farm., cosmet.; înv.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. 2 (biol.; arg.) v. Spermă.
8. [DLRLV] MEHLEM s.n. (Mold.) Alifie. La rana rea și grea, mehlemul și leacul de să și află. CI, 174. Ce meflemul nu vindica, vindica fierul. CANTEMIR, IST. Fiiindcă preste tot sînt răniți, nu iaste unde să pui alifii, nu iaste unde să pui mehlem, nu iaste unde să pui bleastur. I. MINIAT. ◊ Fig. Împuțite ranele, vrăjmașii cu mehlemul adevăratei dragoste ungîndu-se, să se tămăduiască. CANTEMIR, IST. Variante: meflem (CANTEMIR, IST). Etimologie: tc. melhem.
9. [DLRLV] MEFLEM s. n. v. mehlem.
10. [DLR] MEHLÉM s. n. (Turcism învechit și regional) Alifie. La rana rea și grea mehlemul și leacul. . . se... află. CANTEMIR, IST. 212. Ce meflemul nu vindica, vindica fierul, id. ib. 340. Fiindcă preste tot sînt răniți, nu iaste unde să pui alifii, nu iaste unde să pui mehlem, nu iaste unde să pui bleastur (a. 1780). CAT. MAN. I, 355. Alifie bună de vindecat la răni: trementin, samoladon, sacăz și ceară albă, aceastea topite amestecîndu-le și făcînd „ mehlem”, să ungi. POP., ap. HEM 868. ◊ F i g. Împuțite ranele, vrăjmașii cu mehlemul adevăratei dragoste ungîndu-se, să se tămăduiască. CANTEMIR, IST. 382. ♦ Murdărie, jeg, slin ; excremente. În dormitoare aveai nălucirea iadului; saltele de paie putrezite. . ., papuci mucegăiți și puturoși, ciorapii plini de mehlem și ciuruiți. CIAUȘANU, R. SCUT. 63. - Și: meflém, (Bucov.) melhím (I. CR. I, 60) s. n. – Din tc. melhem.
11. [DLR] MEFLÉM s. n. v. mehlem.
12. [DLR] MELHÍM s. n. v. mehlem.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL