1. [DEX '09] MEGALOMAN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane.
2. [MDA2] megaloman, ~ă [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~i, -e / E: fr mégalomane] 1-2 smf, a (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre sine însuși. 3-4 smf, a (Persoană) bolnavă de megalomanie (2).
3. [DLRLC] MEGALOMAN, -Ă, megalomani, -e, adj. Care are o părere exagerată despre calitățile sale; grandoman.
4. [DN] MEGALOMAN, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care își supraprețuiește meritele; încrezut, îngîmfat; grandoman. [< fr. mégalomane].
5. [MDN '00] MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care își supraevaluează meritele; grandoman. 2. (suferind) de megalomanie (2). (< fr. mégalomane)
6. [Șăineanu, ed. VI] megaloman m. cel atins de megalomanie.
7. [Scriban] *megalomán, -ă s. și adj. (megalo- din megalitic și -man). Care se silește să pară și se crede maĭ mult de cît este, mîndru, țanțoș: politică megalomană.
8. [DOOM 3] megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane
9. [DOOM 2] megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane
10. [DGS] megaloman, -ă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, orgolios, prezumțios, semeț, suficient, trufaș1, țanțoș, vanitos, <livr.> altier, iactant, <înv. și pop.> înmândrit, măreț, <pop. și fam.> țâfnos, <pop.> falnic, fălos, voinicos, <fam.> buricos, fițos, îngurguțat, <fam.; deprec.> înfipt, <înv. și reg.> pâșin, <reg.> făleț, hireș, lotru, mărnicos, măros, nărtos, nialcoș, ocoș, ostru, pețcheș, sfătos, țândru-mândru, țifraș, țineros, <înv.> fandasios, fumuros, preaînălțat, trufitor, van, zadarnic, <fig.> bățos, împăunat, înțepat, pieptos, scrobit2, <fig.; astăzi rar> deșert, <fig.; pop. și fam.> umflat, <fig.; fam.> ațos, proțăpit, <fig.; înv. și reg.> sățios1, <fig.; reg.> dezmierdat, țepur, <fig.; înv.> umflăcios. Fiind megaloman și dificil, nu are prieteni.
11. [DLR] MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre sine însăși ; grandoman. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Megalomanul oropsit don Quijote. IORGA, L. II, 480. Ajunsese megaloman, se certa cu toată lumea, mereu nemulțumit și veninos. V. ROM. august 1961, 96. 2. (Persoană) bolnavă de megalomanie (2). – Pl.: megalomani, -e. – Din fr. mégalomane.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL