1. [MDA2] mârțână sf vz mărțână
2. [Șăineanu, ed. VI] mârțână f. Tr. V. mârțoagă.
3. [DEX '09] MĂRȚÂNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.
4. [MDA2] marțână sf vz mărțână
5. [MDA2] marțină sf vz mărțână
6. [MDA2] mărțână sf [At: LB / V: (reg) mar~, marțină, ~țină, măr~, mărțină, merțină, murțină / Pl: ~ne, ~ni / E: bg мўрсина „cadavru de animal”] 1 (Pop) Iapă slabă, bătrână, prăpădită Si: gloabă, mârțoagă. 2 (Pgn) Iapă. 3 (Pex) Cal. 4 (Reg; dep; îf mârțână) Prostituată. 5 (Reg; dep) Femeie mătăhăloasă.
7. [MDA2] mărțină sf vz mărțână
8. [MDA2] mârțină sf vz mărțână
9. [MDA2] merțină sf vz mărțână
10. [MDA2] murțină sf vz mărțână
11. [DOOM 3] mărțână (pop.) s. f., g.-d. art. mărțânei; pl. mărțâne
12. [DOOM 2] mărțână (pop.) s. f., g.-d. art. mărțânei; pl. mărțâne
13. [DGS] mârțână s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat).
14. [DGS] mărțână s.f. (zool.; pop.) 1 v. Gloabă. Mârțoagă. 2 (deprec.) v. Cabalină (v. cabalin). Cal. 3 (deprec.) v. Iapă.
15. [DLRLV] MĂRȚÎNĂ s. f. (Ban.) Iapă slabă, mîrțoagă. Mertzenĕ. AC, 353. Etimologie: bg. mărcina „cadavru de animal”. Vezi și mărțînos.
16. [DRAM 2021] mărțấnă, mărțâne, s.f. Cal slab, pricăjit; mârțoagă: „...O mărs călare pă o mărțână albă...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). – Din bg. marcina „cadavru de animal” (DEX, MDA).
17. [DRAM 2015] mărțână, mărțâne, s.f. – Cal slab, pricăjit; mârțoagă: „...O mărs călare pă o mărțână albă...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153; Săpânța). – Din bg. marcina „cadavru de animal” (DEX, MDA).
18. [DRAM] mărțână, -e, s.f. – 1. Iapă slabă; mârțoagă, gloată. – Din bg. marcina.
19. [DLR] MARȚINĂ s. f. v. mărțînă.
20. [DLR] MARȚÎNĂ s. f. v. mărțînă.
21. [DLR] MĂRȚINĂ s. f. v. mărțînă.
22. [DLR] MĂRȚÎNĂ s. f. 1. (Popular) Iapă slabă, bătrînă, prăpădită, mîrțoagă, gloabă; p. g e n er. iapă ; p. e x t. cal. Cf. LB, CIHAC, II, 187, BARCIANU, ALEXI, W., BUGNARIU, N. 262. Românul legase mărțînă de carul sasului și pînă erau amîndoi în moara aceea, fătase și se trase mînzul sub car. F (1888), 496. Nu era chip să-l poată cineva face să priceapă cum că mînzul nu poate fi decît de la mărțîna românului. RETEGANUL, B. IV, 32, cf. VICIU, GL., T. PAPAHAGI, M. 225. Mi-ar trebui o mărțînă s-o pun cu calu mneu pînă la tîrg. DR. V, 209. A cui i mărțîna asta? ALR I 237/354, cf. 1097/40, 94, 215, 266, 351, 354, 360, 790, 808, 896, 926, 1098/345, 1 104/348. 2. (Regional ; în forma mîrțînă) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. Cf. PASCU, S. 211. Ia nu te amesteca, mîrțînă bătrînă, în gusturile noastre! IOVESCU, N. 140, cf. RĂDULESCU-CODIN. 3. (Regional) Epitet pentru o femeie mătăhăloasă (Bonț-Gherla). Cf. PAȘCA, GL. - Pl.: mărțîne și mărțîni. – Și: (regional) mărțină, marțină (ALR I 1 097/266, MAT. DIALECT. I, 285), marțină (BARCIANU), mîrțină, mîrțină (TDRG, ALR I 1 097/94), merțină (ALEXI, W.), murțină (PASCU, S. 211) s. f. – Din bg. мърцина „cadavru de animal”.
23. [DLR] MERȚÍNĂ s. f. v. mărțînă.
24. [DLR] MÎRȚÎNĂ, -OÁSĂ adj. v. mărțînos.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL