1. [DEX '09] MARSUPIAL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.
2. [MDA2] marsupial, ~ă i [At: COBÎLCESCU, G. 77/19 / P: ~pi-al / V: (nob) ~suip~ / Pl: ~ e / E: fr marsupial] 1 a (D. mamifere) Care se caracterizează prin faptul că femelele au o pungă ventrală în care își țin puii după naștere. 2 snp Ordin de mamifere care se caracterizează prin faptul că femelele au o pungă ventrală în care își țin puii după naștere. 3 sn Animal din ordinul marsupialelor (2).
3. [DEX '98] MARSUPIAL, marsupiale, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al.] – Din fr. marsupial.[1]
4. [DLRLC] MARSUPIAL, marsupiale, s. n. Animal mamifer din Australia a cărui femelă are o pungă abdominală în care își ține puii incomplet dezvoltați, imediat după naștere. ♦ (La pl.) Ordinul din care face parte un astfel de animal. – Pronunțat: -pi-al.
5. [MDN '00] MARSUPIAL, -Ă I. adj. 1. (despre animale) a cărui femelă își poartă puii în marsupiu. 2. (anat.; despre organe) în formă de pungă. II. s. n. pl. ordin de mamifere cu marsupiu, din Australia. (< fr. marsupial)
6. [Scriban] *marsupiál, -ă adj. (d. lat. marsupium, pungă; vgr. marsýpion). Zool. Care are o pungă. S. n., pl. e. Un gen de mamifere care aŭ la pîntece un buzunar susținut de doŭă oase și în care îșĭ țin puiĭ de la naștere pînă cînd se maĭ măresc, ca canguru, sariga ș. a. V. mamifer.
7. [MDA2] marsuipial, ~ă sn, a vz marsupial
8. [CADE] * DIDELF = MARSUPIAL [fr.].
9. [DN] MARSUPIALE s.n. pl. Ordin de animale mamifere din Australia, ale căror femele au sub pîntece o pungă în care își țin puii cînd sunt mici; (la sg.) animal din acest ordin. // adj. 1. (Despre animale) A cărui femelă își poartă puii în marsupiu. 2. (Anat.; despre organe) În formă de pungă. [Sg. marsupial, pron. -pi-a-. / < fr. marsupial, lat. marsupium, cf. gr. marsipion – pungă].
10. [DOOM 3] +marsupial (desp. -pi-al) adj. m. (șoarece ~), s. m., pl. marsupiali; adj. f. marsupială (pungă ~), pl. marsupiale
11. [DOOM 3] !marsupial (desp. -pi-al) s. n., pl. marsupiale
12. [DOOM 2] marsupial (-pi-al) s. m., pl. marsupiali
13. [DLR] MARSUPIAL, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele mamifere) Care se caracterizează prin faptul că femelele au o pungă ventrală în care își țin puii după naștere. Aice se găsăsc urme de păsări, animale marsuipiale și batracene. COBÎLCESCU, G. 77/19, cf. LM. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere marsupiale (1); (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. Cf. BARCIANU, ALEXI, W. – Pronunțat: -pi-al. – Pl.: marsupiale. - Și: (neobișnuit) marsuipial, -ă adj., s. n. – Din fr. marsupial.
14. [DLR] MARSUIPIAL, -Ă adj., s. n. marsupial.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL