1. [MDA2] măradui v vz mărădui
2. [MDA2] mărădi v vz mărădui
3. [MDA2] mărădui vi [At: (a. 1753), ap. DR. IV, 1084 / V: ~rad~, ~di, mered~, rămădi / Pzi: ~esc / E: mg marad] (Trs) 1 (Înv) A rămâne moștenitor. 2 (Trs) A rămâne în urmă. 3 (Trs) A întârzia.
4. [MDA2] meredui2 v vz mărădui
5. [MDA2] rămădi v vz mărădui
6. [DGS] mărădui vb. IV. intr. (jur.; înv.; despre oameni) v. Dobândi. Moșteni.
7. [DRAM 2021] mărăduí, mărăduiesc, v.t. (înv.) 1. A moșteni. 2. A urma: „…și cine va mărădui a sămânții dintrînsuși, să fie slobozi a o da la care beserică va mai trebui” (Bârlea, 1909: 23; doc. din 1767). – Din magh. marad (MDA).
8. [DLR] MĂRADUÍ vb. IV v. mărădui.
9. [DLR] MĂRĂDÍ vb. IV v. mărădui.
10. [DLR] MĂRĂDUÍ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Învechit, Transilv.) A rămîne moștenitor, a fi urmaș. De să va strica [cartea], s-o arăstuiască la cine a mărâdui din el, ca să o togmască (a. 1 753). ap. DR. IV, 1 084. Cine va măradui a sămînții dintr-înuși să fie slobozi a o da [cartea] la care besereca va mai trebui (a. 1 767). IORGA, S. D. XVII, 23. De va muri popa Ioan și vor mărădi din feciori. . ., să fie în brănca lor (a. 1 797). id. ib. XVIII, 46, cf. ap. KLEIN, D. 143. 2. (Prin Transilv.) A rămîne (în urmă) ; a întîrzia. Cf. CV 1949, nr. 3, 35, LEXIC REG. 71. - Prez. ind.: mărâduiesc. – Și: mărădi, măradui, meredui (RĂDULESCU-CODIN), rămădi (DR. IV, 1 557) vb. IV. – Din magh. marad. – Rămădi, probabil sub influența lui rămîne.
11. [DLR] MEREDUÍ2 vb. IV v. mărădui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL