1. [DEX '09] MANIERAT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.
2. [MDA2] manierat, ~ă [At: FILIMON, O. II, 251 / P: ~ni-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: manieră] 1 Afectat. 2 (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. 3 (D. oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă. 4 (D. comportarea oamenilor) Care dovedește bună creștere Vz educat, politicos.
3. [DLRLC] MANIERAT, -Ă, manierați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o purtare corectă, cuviincioasă; cu bune maniere. V. politicos. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193. Altminteri ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, «manierat» și cult, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. ♦ (Depreciativ, despre modul de a se exprima al cuiva) Afectat, artificial, căutat. Stil manierat. – Pronunțat: -ni-e-.
4. [DN] MANIERAT, -Ă adj. 1. Cuviincios, binecrescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (Despre stil) Afectat; meșteșugit; artificial. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. maniéré].
5. [MDN '00] MANIERAT, -Ă adj. 1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (despre stil) afectat; meșteșugit; artificial. (< fr. maniéré)
6. [Șăineanu, ed. VI] manierat a. afectat: stil manierat.
7. [Scriban] *manierát, -ă adj. (fr. maniéré). Care are bune maniere. Fig. Afectat: om, stil manierat. Adv. În mod manierat.
8. [DOOM 3] manierat (desp. -ni-e-) adj. m., pl. manierați; f. manierată, pl. manierate
9. [DOOM 2] manierat (-ni-e-) adj. m., pl. manierați; f. manierată, pl. manierate
10. [DGS] manierat, -ă adj. I 1 (despre oameni) bine-crescut, civilizat, fin1, politicos, <înv.> politicit, <fig.> subțire, urban. Are copii manierați, de care este mândru. 2 (despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) cultivat, patrician, stilat, <fig.> civilizat, cizelat2, rafinat2, șlefuit2, <fig.; rar> sublimat, <fig.; fam.> cioplit2. Educația și arta l-au transformat într-un om manierat. 3 (despre manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) ales2, delicat, distins, elegant, fin1, politicos, <fran.; înv.> exchiz. Totdeauna are o atitudine manierată față de soție. II (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convențional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretențios, retoric, <livr.> ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meșteșugit, <fran.> bursuflat, <deprec.> didact, didactic, <peior.> ariostic, <fig.> confecționat2, prețios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, <fig.; iron.> lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului manierat.
11. [DGS] maniera vb. I. tr. (livr.; compl. indică întreprinderi, instituții, organizații, sectoare economice, județe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ține.
12. [DLR] MANIERAT, -Ă adj. 1. Afectat, artificial, căutat. Ca actor nu ne-a dat decît gesturi manierate și o mulțime de mișcări silite. FILIMON, O. II, 251. 2. (Rar) Care caracterizează stilul particular al unui artist. Tablourile și crizantemele se sintetizează într-o armonie superioară, manierată ca un tablou de Watteau. PETICĂ, O. 296. 3. (Despre oameni) Care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportarea oamenilor) care dovedește bună creștere. V. p o l i t i c o s, e d u c a t. Altmintreli ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, „manierat și cult”, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193, cf. PAS, Z. IV, 28. ◊ (Adverbial) Vorbesc manierat, pășind pe nisipul aleei. BACOVIA, O. 234. – Pronunțat: -ni-e-. – Pl.: manierați, -te. – De la manieră.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL