1. [MDA2] mânere sf [At: LB / Pl: ~ri / E: mânea] 1 (Îvp) Popas peste noapte Si: (reg) mas. 2 (Înv) Oprire într-un loc.
2. [DEX '09] MÂNEA, mâi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mân; part. mas] – Lat. manere.
3. [DEX '09] MÂNER, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar.
4. [MDA2] maner sn vz mâner
5. [MDA2] mănuieri sn vz mâner
6. [MDA2] mânare2 sf vz mâner
7. [MDA2] mânăr sn vz mâner
8. [MDA2] mânâr sn vz mâner
9. [MDA2] mâne2 v vz mânea
10. [MDA2] mânea vi [At: PALIA (1581), 69/6 / V: (rar) mâne, (reg) mâna / Pzi: mân, (îvr) mâi / Ps: măsei / Cj: să mâi / Par: mas / Grz: mâind / E: ml manere] 1 (Îvp; șîs ~ de noapte, peste noapte, noaptea) A petrece undeva noaptea Si: a dormi, a rămâne, (reg) a măsălui. 2 (Reg; îe) Mâie (sau ~-o-ar) (pe) unde a înserat De nu s-ar mai întoarce! 3 (Îae; euf) Drac. 4 (Îrg) A poposi. 5 (Pop; îe) (Parcă) i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pântece Se spune despre un om care este mereu flămând. 6 (Înv) A rămâne într-o anumită stare, situație. 7 (Reg) A mai rămâne dintr-un tot.
11. [MDA2] mâner sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206/20 / V: (reg) man~, mănuieri sf, ~nare sf ~năr, ~er, min~, moineri, mun~, (înv) mânâr / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: mână1 + -er] 1 Parte de lemn, de metal etc. a unui obiect, care are o formă potrivită pentru a putea fi apucată cu mâna Si: (îvr) mănunchi (11), (reg) mânei (1), mânei, mânie, mânior Vz coadă, clanță, plăsea. 2 (Ast; pop) Stea din constelația „coasei” Si: corn.
12. [MDA2] mânier sm vz mâner
13. [MDA2] miner2 sn vz mâner
14. [MDA2] minier2 sn vz miner
15. [MDA2] moineri sn vz mâner
16. [MDA2] muner sn vz mâner
17. [DEX '98] MÂNEA, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.
18. [DLRLC] MÎNEA, mîi, vb. II. Intranz. (Adesea determinat prin «peste noapte», «de noapte» sau «noaptea») A petrece toată noaptea, a dormi undeva, a rămîne, a se adăposti, a poposi undeva (peste noapte). Nu-l las niciodată să se depărteze ori să mîie la conacul tîrlei, dincolo peste Olt. GALACTION, O. I 65. Călătorii ajunseră în sat... și maseră peste noapte acolo. MACEDONSKI, O. III 15. Mîi de noapte aici; pleci mîine pe lumină. CARAGIALE, P. 36. ◊ (Familiar) Parcă i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd sau nesătul. Ia mai îngăduiți oleacă măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. CREANGĂ, P. 259. Ai flămînzit?... Mai așteaptă, doar n-a mas o cireadă de boi în pîntecele tău. CONTEMPORANUL, VII 99. – Forme gramaticale: conj. pers. 3 sg. și pl. să mîie, perf. s. măsei, part. mas, gerunziu mîind. - Prez. ind. și: mîn (BENIUC, V. 72, HOGAȘ, M. N. 77).
19. [DLRLC] MÎNER, mînere, s. n. Parte a unui obiect, în special a unei unelte sau a unui instrument, cu o formă potrivită de care se apucă pentru a putea mînui obiectul. Arme bogate Cu mînere late. TEODORESCU, P. P. 449.
20. [Șăineanu, ed. VI] mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns].
21. [Șăineanu, ed. VI] mâner n. partea unui vas sau instrument de care apucăm cu mâna. [Macedo-rom. mânar = lat. MANUARIUM].
22. [Scriban] mîĭ, V. mîn 2.
23. [Scriban] 2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer. – Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han.
24. [Scriban] mînér n., pl. e (d. mînă cu suf. -er saŭ lat. manuarius, de mînă). Partea de care apucĭ cu mîna la o sabie, la un vătrar ș. a. V. manivelă.
25. [DOOM 3] mânea (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măsei, 1 pl. maserăm, m.m.c.p. 1 pl. măseserăm; conj. prez. 1 sg. să mâi/să mân, 3 să mâie/să mâne; ger. mâind/mânând; part. mas
26. [DOOM 3] mâner s. n., pl. mânere
27. [DOOM 2] mânea (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măsei, 1 pl. maserăm; conj. prez. 3 să mâie/să mână; part. mas; ger. mâind/mânând
28. [DOOM 2] mâner s. n., pl. mânere
29. [MDO] mîi (v. mînea)
30. [MDO] mîie (v. mînea)
31. [MDO] mînea (ind. prez. 1 sg. mîi, conj. mîie)
32. [MDO] mîner
33. [IVO-III] mân (peste noapte), mâi 2, mâie 3 conj., măsei aor., mas prt. și sb. mânere inf. s.
34. [DER] mînea (mîn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
35. [DER] mîner (mînere), s. n. – Toartă. – Mr. mîneare, megl. mănar. De la mînă, cu suf. -er, sau, mai puțin probabil din lat. manuarius (REW 5332).
36. [GAER] mînea În RRLi., XIV, p. 13, Eric P. Hamp discută etimologia lui mînea și este de acord că la bază e lat. manere. Dar, constatînd că sensul de „și rămîne într-o anumită stare” e învechit, iar sensul de „a se opri, a poposi” se explică lesne prin cel de „a petrece noaptea”, care este dominant în toate perioadele limbii, socotește că la un moment dat manere a fost luat drept derivat de la mane „mîine”, de aceea propune o etimologie dublă: de la manere și de la mane. Evident, este posibilă o apropiere a lui mînea de mîine, de vreme ce prin mînea se înțelege „a rămîne peste noapte” deci pînă dimineața. Dar această apropiere, după gîndul autorului, ar fi trebuit să aibă loc într-o fază a limbii cînd mane însemna încă „dimineață”, nu „mîine”, iar sensurile socotite vechi se găsesc totuși într-o vreme cînd nu mai apare nici o urmă a sensului „dimineață”. În al doilea rînd, a mînea are o flexiune arhaică, perfectul fiind măsei, iar participiul mas, ceea ce îl depărtează categoric de mane. Dar mai important, mi se pare altceva: dacă ar fi fost înțeles ca derivat de la mane, verbul ar fi trebuit să fie de conjugarea I sau de a IV-a, deoarece de multă vreme nu se mai formau verbe de conjugarea a II-a, cea mai categoric neproductivă. Adevărul este că nu e cîtuși de puțin un caz izolat de părăsire a unora dintre sensurile unui cuvînt mai curînd, în cazul de față, am vorbi de „nuanțe”).
37. [GTA] MÂNER DECLANȘATOR parte componentă a dispozitivului de declanșare a deschiderii parașutei.
38. [Argou] ține-mă de mânerul burții expr. (adol.) lasă-mă-n pace!
39. [DGS] mânere s.f. (pop.) v. Mas.
40. [DGS] mânea vb. II. intr. (înv. și pop.; despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. locale) v. Trage. 2 (cu determ. locale) v. Dormi. Înnopta. Poposi. 3 (cu determ. locale sau temporale) v. Opri. Poposi.
41. [DGS] mâner s.n. 1 (la unele obiecte, vase) coadă, toartă, <reg.> cotor. A pus mâna pe mânerul tigăii încinse și s-a fript. 2 (la unele unelte) coadă, <înv. și reg.> dârjală, mănunchi, mânei, mânel. A apucat secera de mâner și a început să secere grâul. 3 (la sucală sau la tocilă) <reg.> mănușă. 4 (la unele unelte și arme) plăsea, <înv. și reg.> mănunchi, plasă1, <reg.> mănușă. Are un pumnal cu mânerul din argint. 5 (tehn.; la fierăstrău) braț, crac, margine, mână, pervaz, spetează, <reg.> condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două mânere simetrice. 6 (la coada coasei; reg.) v. Cocârlă. 7 (art.; anat.; arg.) mânerul burții v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ). Penis.
42. [DRAM 2021] mâneá, mân, v.i. (reg.) A rămâne peste noapte la cineva; a poposi, a înnopta: „În sara de Anul Nou [struțul] îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu, 2001: 243); „A mâne Coșotă (= Kosuth Lajos) n-o vrut, o stat numa de vorbă cu popa și s-o înțeles de revoluție…” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 159). – Lat. manere „a rămânea” (DEX, MDA).
43. [DRAM 2015] mânea, mân, vb. intranz. – (reg.) A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou [struțul] îl punem și mâne acolo în apă” (Bilțiu, 2001: 243; Ieud). – Lat. manere „a rămânea” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
44. [DRAM] mânea, mân, vb. intranz. – A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâne acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). – Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER).
45. [DLR] MANÉR s. n. v. mîner.
46. [DLR] MĂNUIÉRI s. v. n. mîner.
47. [DLR] MINÉR2 s. n. v. mîner.
48. [DLR] MÎNEÁ vb. II. Intranz. 1. (Învechit și popular; adesea determinat prin „de noapte”, „peste noapte”, „noaptea” etc.) A petrece undeva noaptea; a se adăposti, a rămíne, a dormi undeva peste noapte; (regional) a măsălui. Turnați-vă la casa slugiei voastre și măneți acolea. . . Și demăneață sculați-vă și meargeți pre calea voastră. PALIA (1581), 69/6. Au însărat și s-au plecat dzua, și întră să măie cu dînșii (a. 1650-1675). GCR I, 232/15. Descăleca la un om să ămîie, iară acela. . . să sculă noaptea asupra oaspelui și-l ucisă. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 117r/31. Într-aceea noapte am căutat. . . a nu mînere supt cort. M. COSTIN, LET. I, 281/37. Pe urmă au sosit și însuși căpitanul Timoftei. . . și acolo în cîmpu au descălecat să mîie. . . Și i-au audzit acel capitan vorovind. . . : „Să ne mînecăm dimineață”. NECULCE, L. 214. Viind pe drum au mas pe drum la un loc și el visă noaptea și dimineața spusă boierilor săi visul. ALEXANDRIA (1784), 7r/13. Va mearge și va benchetui cu alții mîind noaptea la casă streină. PRAVILA (1814), 103/23. Mîind în noaptea aceea pă țermurii mării, a doua zi dis-de-dimineațâ pornirăm prin ostrov. GORJAN, H. II, 43/5. Aici maserăm noaptea și a doua zi cercetarăm cetatea. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 22. Astă noapte . . . o mas peste deal, cu o ceată de slujitori de cei noi, de jandari. ALECSANDRI, T, 217. Mase o noapte într-un obscur ospel din suburbiu. F (1 877), 73. D-ta poți să mîi astă noapte și în pădure; nu cred că-i muri de urît. CREANGĂ, P. 127, cf. id. A. 23. Aseară m-am oprit să mîi în Bad-Elster. CARAGIALE, O. VII, 175, cf. ISPIRESCU, L. 104. Călătorii ajunseră în sat. . . și maserâ peste noapte acolo. MACEDONSKI, O. III, 15. Te rog să mă primești să mîn la dumneata pănă dimineața. HOGAȘ, M. N. 77. Păcurarul care rămîne ziua la stînă și se odihnește, noaptea trebuie să doarmă (să mîie) la sterpe, care mîn separat. PRECUP, P. 9. Ajungem pe cu sară la Costești. . . Am mas noi acolo; dimineața . . ., mînă, nene, spre Pitești. PREDA, Î. 81, cf. ALECSANDRI, P. P. 129, TEODORESCU, P. P. 462. Lelea cu cozile-ntoarse, Nu mai mîne-o noapte acasă. MARIAN, SA. 16. Am rătăcit și nu știu unde să merg peste noapte, fii bun, lasă-mă să mîn la d-ta. RETEGANUL, P. II, 65, cf. ȘEZ. I, 206, VASILIU, P. L. 17. Într-o sară o mînat la noi doi oamini. ALR I 308/333. Am o vacă bălaie, Mîne noaptea prin gunoaie (Luna). GOROVEI, C. 212. ◊ E x p r. (Regional) Mîie (sau mînea-o-ar) (pe) unde a înserat = a) de nu s-ar mai întoarce ! de nu I-aș mai vedea niciodată ! Nu era săracă văduva, că bărbatu-său, fie iertat și mîie pe unde a înserat, fusese un om foarte harnic. RETEGANUL , P. V, 22, cf. IV, 53. Acela era . . . dracul în chip de domnișor învățat, mînea-o-ar acolo unde a înserat, PAMFILE, D. 68; b) (substantivat, eufemistic) dracul. I CR. III, 286, cf. CANDREA, F. 115. 2. (Învechit și regional) A rămîne, a se opri, a poposi o vreme undeva; a se așeza. Ori în ce cetate au sat veți întra, cercetați cine iaste într-însa harnic și acolo măneți pănă veți ieși (a. 1 650- 1675). GCR I, 194/28. Undea mănea [lăcustele], rămînea pămîntul negru, împuțit. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/35. Limbile [balauri]lor pune-le-oi în sîn, Ca să le vadă zîna mea bălaie, Cînd ziua va veni la ea să mîn. BENIUC, V. 72. Turcii mînea-n sat la rumâni, aldată plecau mai departe, se plimbau prin țara. GRAIUL, I, 105. ◊ E x p r. (Parcă) i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, se spune despre un om care este mereu flămînd, căruia îi este mereu foame, care mănîncă mult, cu lăcomie. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. CREANGĂ, P. 259. Ai flămînzit?. . . Mai așteaptă, doar n-a mas o cireadă de boi în pântecele tău. CONTEMPORANUL, VII, 99. ◊ F i g. Cine mi-a mînca de carne și va bea și de-al mieu sînge, Acela-n-tru mine mîne, și eu încî sînt într-însul (cca 1679-1680). GCR I, 242/14. 3. (Învechit) A rămîne într-o anumită stare, situație; a rămîne neschimbat, a se menține sub un anumit aspect. Mîsaiu în ticală (a. 1550-1600). GCR I, 9/10. O întinsără pre grătariu de o frigea pre foc. Șî masă nearsă, că nu o prinsă focul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 20r/16. Tu singur în putreziciunea viermilor șâzi mîind descoperit. BIBLIA (1688), 3641/5. 4. (Regional) A mai rămîne (dintr-un tot). Eram o sută de oameni în atelier. Trăgeam șine încovoiate de fier. într-o zi am mas 99. VINTILĂ, O. 31. – Prez. ind.: mîn și (învechit și regional) mîi; perf. s. măsei; conjunct, și: să mîi; part. mas; ger. și: mîind. - Și: (rar) mîne (BL II, 101) vb. III, (regional) mîná vb. I. – Lat. manere.
49. [DLR] MÎNÉR s. n. 1. Parte (de lemn, de metal etc.) a unui obiect, care are o formă potrivită pentru a putea fi apucată cu mîna; (învechit și regional) mănunchi (II), (regional) mînei (1), minei, mînie2, mînior. V. c o a d ă, c l a n ț ă, p l ă s e a. 2 cuțite cu mînîre (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 206/20. Ziua-n mîni să ne găsească, Cu a săbiei mîner ! NEGRUZZI, S. II, 83, cf. POLIZU, PONBRIANT, D., COSTINESCU. [Săbiilor] li s-au schimbat mînierul (a. 1874). URICARIUL, XXII, 482. Mînerul unei spade. MACEDONSKI, O. I, 29. Ostașii lui ucid cu mînerul, cînd li se rupe spada. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Fierul coasei se numește custură . . . iar mîna cu care se îndreptează coasa, mănunchi sau mîner. DAMÉ, T. 37, cf. DDRF. Minerul de-argint cu mîna cea grea îl apasă, Marele paloș în teacă și-l pune. MURNU, I. 9. Secera. . . are 1. Zimți la gură . . . 2. Limba. 3. Mîneriul. 4. Mănunchiul de lemn în care intră mîneriul. I. CR. III, 226. Toporîia are pe la mijloc un lemn scurt, înțepenit într-o dăltuitură, care se numește cocîrlă, picior, mănunchi sau mîner. PAMFILE, A. R. 126, cf. 116, id. i.117, 121, 125, 141, 158, 261, V. MOLIN, V. T. 53. NICA, L. VAM. 156. Elenuța îl privea, cu mîna pe minerul portiței. AGÎRBICEANU, A. 196, cf. C. PETRESCU, C. V. 263. Părțile cioplitorului sînt: corpul. . . cu mîner, ferul. . . și peana. I. APOLZAN, U. 7, cf. SAHIA, N. 69. Pusese mîna pe mînerul portiței. TEODOREANU, M. II, 166. Am făcut pentru asemenea treabă ostii. . . Le așez în mîner ușor și sprinten – și căutăm locul crapilor. SADOVEANU, O. IX, 402. Mască prevăzută cu mîner. IOANOVICI, TEHN. 170, cf. 218. Briceagul meu este ieftin, cu mînerul de lemn. STANCU, D. 90. Și ți-oi dărui O sută șoimei, Cincizeci ogărei, Și arme bogate Cu mînere late. TEODORESCU, P. P. 449, cf. 571, SBIERA, P. 323, cf. CHEST. I 164, 166, II 164. O mînare de seceră. ALR I 917/870, cf. 917/61, 80, 885, ALR II/I h 250, ALRM SN I h 40, A II 12, IV 5, 15, V 20, VI 16, 20, 26. 2. (Popular) Numele unei stele din constelația „coasei”; (popular) corn. Cefeu se numește coasă. Cele trei stele în linie dreaptă alcătuiesc coporîia sau coporîșca. Steaua din stînga este mînerul sau cornul coporîiei. PAMFILE, CER. 169. - Pl.: mînere și (regional) mîneruri (ALR I 917/49). – Și: (regional) mînár (ALR II 4 929/ 886, 5 043/848, 872, 6 652/848, 6 661/848, 872) s. n., mînáre s. f., mîniér, mănuiéri (ib. 6 639/ 551, 6 664/551), miner (ALR I 917/679, 684, 760), munér (ALR II 3 808/605, 4 929/520, 605, 5 043/ 53, 531), manér (ALR II/I h 250), moinéri (ALR II 4 929/414), (învechit) mînír s. n. – De la mînă1.
50. [DLR] MÎNÉRE s. f. Faptul de a m î n e a. 1. (Învechit și popular) Popas peste noapte; (regional) mas. Cf. m î n e a (1). Cf. LB, PONTBRIANT, D., BARCIANU. 2. (Învechit) Oprire într-un loc; rămînere. Cf. m î n e a (2). Nu mînea de două ori la un loc. . . ca să nu-i afle mînerea, AMIRAS, LET. III, 114/5, cf. POLIZU. – V. mînea.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL