1. [MDA2] mandatare sf [At: DLR / Pl: ~tări / E: mandata] 1-6 Încredințare a unui mandat (1-2, 6, 8, 9, 11). 7 Ordonanțare a plății unei sume de bani prin mandat (3).
2. [DN] MANDATARE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].
3. [DEX '09] MANDATA, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.
4. [DEX '09] MANDATAR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
5. [MDA2] mandata vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~tez / E: fr mandater] 1 (Rar) A da cuiva mandat (8). 2 (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani Cf mandat (3).
6. [MDA2] mandatar, ~ă [At: (a. 1849) DOC. EC. 960 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr mandataire, lat mandatarius, ger Mandatar] 1 sm (Rar sf) Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (8). 2 smf (înv; șîs ~ al națiunii) Deputat. 3 sm (Buc; înv) Funcționar administrativ Vz dregător. 4 smf (În orânduirea socialistă) Mic meseriaș sau comerciant care avea în locație de gestiune un magazin.
7. [MDA2] mandatariu sm vz mandatar
8. [DLRLC] MANDATA, mandatez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire Ia o sumă de bani) A decide, a dispune să se facă o plată; a ordonanța.
9. [DLRLC] MANDATAR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.
10. [DN] MANDATA vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater].
11. [DN] MANDATAR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].
12. [MDN '00] MANDATA vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr. mandater)
13. [MDN '00] MANDATAR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
14. [Șăineanu, ed. VI] mandatar m. cel însărcinat cu un mandat.
15. [Scriban] *mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.
16. [Scriban] *mandatéz v. tr. (d. mandat; fr. mandater). Înscriŭ pe un mandat (o sumă de plată).
17. [DOOM 3] mandatare s. f., g.-d. art. mandatării; pl. mandatări
18. [DOOM 2] mandatare s. f., g.-d. art. mandatării; pl. mandatări
19. [DOOM 3] mandata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mandatez, 3 mandatează; conj. prez. 1 sg. să mandatez, 3 să mandateze
20. [DOOM 3] mandatar s. m., pl. mandatari
21. [DOOM 3] mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare
22. [DOOM 2] mandata (a ~) vb., ind. prez. 3 mandatează
23. [DOOM 2] mandatar s. m., pl. mandatari
24. [DOOM 2] mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare
25. [DGS] mandata vb. I. tr. (fin.; compl. indică sume de bani) a ordonanța. Ministrul a mandatat acordarea plăților restante în sectorul medical.
26. [DGS] mandatar, -ă s.m., s.f. (jur.) 1 andosant, andosator, comitent, împuternicit, reprezentant, <rar> înfățișător, <înv. > ispravnic, mandator. Mandatarul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. 2 împuternicit, procurator, procurist, <înv.> procurant. Părțile interesate vor putea fi reprezentate printr-un mandatar.
27. [DLR] MANDATARE s. f. (Rar) Acțiunea de a m a n d a t a, DICȚ. - Pl.: mandatări. – V. mandata.
28. [DLR] MANDATA vb. I. T r a n z. (Rar) 1. A da cuiva mandat (4). Cf. COSTINESCU. N-a fost mandatat de comitet să intervie. ap. IORDAN, R. A. 237. 2. A ordonanța plata unei sume de bani. Cf. mandat (3). Suma avizată (mandatată) prin cec. I. PANȚU, PR. 74, cf. IORDAN, L. R. A. 237. - Prez. ind.: mandatez. – Din fr. mandater.
29. [DLR] MANDATAR, -Ă subst. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (4); împuternicit, reprezentant, (învechit) mandator. Directoru gerant nu operează decît ca mandatar al companiii (a. 1849). DOC. EC. 960. E un. . . mandatar a tuturor cetățenilor. ROM. LIT. , 3301/21. Se oprește în capitala Moldovei, unde convine cu mandatarii regelui Vladislav Iagello. HASDEU, I. C. I, 7. Mandatarul este îndatorit a executa mandatul atît timp cît este însărcinat. HAMANGIU, C. C. 392, cf. 391. Pentru a stimula zelul celor doi mandatari, fiecăruia i se făgăduise atît la sută din ceea ce vor obține. EFTIMIU, N. 9, cf. OȚETEA, T. V. 294. Mandatarul lucrează în numele și pe socoteala mandantului. PR. DREPT 388, cf. 184. ♦ (De obicei determinat prin „al națiunii”) Deputat. Mandatari ai națiunii române. KOGĂLNICEANU, S. A. 182, cf. VLAHUȚĂ, D. 6, CAMIL PETRESCU, T. II, 519. 2. S. m. (Prin Bucov.) Denumire dată, într-o epocă mai veche, funcționarilor administrativi. V. d r e g ă t o r. Pe timpul mandatarilor, spun bătrînii din Părhăuți că pe dealul acesta se afla o casă în care locuia o vădană dimpreună cu trei fete ale sale. MARIAN, T. 352, cf. 353. - Pl.: mandatari, -e. – Și: (învechit) mandatáriu s. m. BARIȚIU, P. A. I, 593. Din fr. mandataire. Cf. lat. m a n d a t a r i u s, germ. M a n d a t a r.
30. [DLR] MANDATÁRIU s. m. v. mandatar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL