1. [DEX '09] MÂNCĂRICI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici.
2. [DEX '09] MÂNCĂRICĂ, mâncărele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui mâncare (3). 2. (Reg.) Tocană. – Mâncare + suf. -ică.
3. [MDA2] măncărici si [At: ALR II/I, MN 102, 2289/531 / E: mâncare + -ici] 1 Mâncărime (1). 2 (Pfm; îe) A avea ~ Ia (sau de) limbă A avea chef de vorbă.
4. [MDA2] mâncărică sf [At: CARAGIALE, O. VII, 267 / Pl: ~ici / E: mâncare + -ică] 1-8 (Șhp) Mâncare (8-11) (puțină și bună) Si: măncărea (1-8), (reg) mâncăreană (1-8), mâncărușă (1-8), mâncărioară (1-8), mâncăriță (1-8). 9 (Rar) Gustare. 10 (Rar) Aperitiv. 11 (Mol) Tocană.
5. [DLRLC] MÎNCĂRICĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui mîncare (2). Seara cînd se întoarseră, găsiră mîncărică și fierturică gata. ISPIRESCU, L. 337. Despre odihnă, mîncărică și băuturică să n-ai grijă. CARAGIALE, O. VII 267. 2. (Mold.) Tocană.
6. [DLRLC] MÎNCĂRICI s. n. Mîncărime. ♦ (Familiar, mai ales în expr.) A avea mîncărici = a umbla de colo-colo fără astîmpăr, a nu sta locului o clipă. A avea mîncărici pe limbă = a fi foarte vorbăreț, a vorbi vrute și nevrute.
7. [Șăineanu, ed. VI] mâncărică f. l. fam. un fel de bucate de carne cu legume; 2. mâncare.
8. [Scriban] mîncărícă f., pl. ele (dim. d. mîncare). Fam. Mîncare, bucate.
9. [DOOM 3] mâncărici (fam.) s. n.
10. [DOOM 2] mâncărici (fam.) s. n.
11. [DOOM 3] !mâncărică (fam.) s. f., g.-d. art. mâncăricii; pl. mâncărici
12. [DOOM 2] mâncărică (fam.) s. f., g.-d. art. mâncăricii; pl. mâncărele, art. mâncărelele
13. [Argou] a avea limbrici / mâncărici expr. a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul
14. [Argou] a avea mâncărici la limbă expr. a fi foarte vorbăreț; a fi indiscret
15. [Argou] a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul
16. [DGS] mâncărici subst. (med., med. vet.; reg.) v. Mâncărime. Prurit.
17. [DGS] mâncărică s.f. (culin.) 1 <reg.> mâncărioară, mâncăriță, mâncărușă. A pregătit pentru prânz o mâncărică de carne. 2 (reg.) v. Tocană. 3 (înv.) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic.
18. [DLR] MÎNCĂRICĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui m î n c a r e (3); (regional) mîncărușă, mîncărioară, mîncăriță. Despre odihnă, mîncărică și băuturică să n-ai grife, caragiale, o. vii, 267. Seara cînd se întoarseră, găsiră mîncărică și fierturică gata. ispirescu, l. 337. Oleacă de găzduire pe noapte, oleacă de mîncărică. SADOVEANU, O. III, 575. Aici au leafă, haine, băutură și mîncărică. PAS, Z. III, 35. ♦ (Rar) Gustare, aperitiv. Cf. ALEXI, W. 2. (Mold.) Tocană. Tot pentru curățirea sîngelui e bună salata și fiertura de păpădie (borș, mîncărică). N. LEON, MED. 54. Pot să-ți mai spun ceva și despre o mîncărică cu ceapă albă. SADOVEANU, O. IX, 443. Numirile mîncărilor: papricaș. . . , mîncărică. H III 172, cf. IV 92. Mîncărică se face din orice soi de carne. ȘEZ. VI, 75, cf. VIII, 2, 6. Mănîncă și carne de vită sau de pasăre făcută „mîncărică”. CHEST. V 153/75, cf. ALR II 4073/414, 514, 4081/531. 4. (Prin Transilv., în forma mîncărea) Fel de mîncare ciobănească, preparată cu smîntînă. CHEST. V 153/16, 85. – Și: (3, cu schimbare de suf.) mîncăreá (pl. mîncărele), mîncăreáuă (CHEST. V 153/85) s. f. – Mîncare + suf. -ică. - Mîncărea, mîncăreauă: cu schimbare de suf.
19. [DLR] MÎNCĂRÍCI subst. Mîncărime. Mîncărici la piele. ALR II/I MN 102, 2 289/531, 682. ◊ E x p r. A avea mîncărici la (sau de) limbă = a avea mîncărime de limbă, v. m î n c ă r i m e. Cf. ZANNE, P. II, 226. - Mîncare + suf. -ici.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL