1. [DEX '09] MĂICUȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.
2. [MDA2] măicuță sf [At: BOLINTINEANU, O. 90 / Voc: (reg) măicu / Pl: ~țe / E: maică + -uță] 1-14 (Pop; șhp) Măiculiță (1-14).
3. [DEX '98] MĂICUȚĂ, măicuțe, s. f. 1. (Pop.) Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.
4. [DLRLC] MĂICUȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (1). Era să-l las, măicuță, Cu gluma și să tac? COȘBUC, P. I 266. Eu cerc un aspru dor De măicuța mult iubită. BOLINTINEANU, O. 90. Cînd măicuța m-a scăldat... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Apelativ dezmierdător, Ia vocativ, cu care o femeie se adresează copilului ei sau unei persoane dragi) Corbeo, maică, mai trăiești? Că, de-i fi, măicuță, mort, Să dau la popa d-un ort. TEODORESCU, P. P. 518. ♦ Termen de respect cu care ne adresăm unei femei (mai) în vîrstă (de la țară). Cine-i acolo?... – Om bun, măicuță! CREANGĂ, P. 90. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva. unei călugărițe. În satul liniștit și curat din jurul mănăstirii Văraticului, măicuțele se strecurau pe ulicioare lin, nici nu li se simțeau pașii. SADOVEANU, O. VII 220.
5. [Șăineanu, ed. VI] măicuță f. (Banat) surată. [V. mătcălău].
6. [DOOM 3] măicuță s. f., g.-d. art. măicuței; pl. măicuțe
7. [DOOM 2] măicuță s. f., g.-d. art. măicuței; pl. măicuțe
8. [DGS] măicuță s.f. 1 mămică, <pop.> măiculiță, mămucă, mămuliță, mămușoară, mămuță, <fam.> mămicuță, mămincu, mămiță, mică2, mimă, <reg.> măiciță, măiculeană, măiculuță, măicușoară, mămulea, mămuleană, mămulică, mămulioară, mămulucă, mămuluță. Copilul își așteaptă măicuța să-l ia de la grădiniță. 2 (relig.) călugăriță, maică, mielușa lui Dumnezeu (v. mieluș), mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă), monahă (v. monah), monahie1, <rar> călugără, <înv.> canonică (v. canonic). Agapia este o mănăstire de măicuțe.
9. [DLR] MĂICUȚĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a i c ă. !. Cf. m a i c ă (I 1). Dormi tu, dulce frățior? Căci eu cerc un aspru dor De măicuța mult iubită. BOLINTINEANU, O. 90. Nu mă vede Măicuță-mea că plâng. COȘBUC, B. 27, cf. id. F. 76. Stați să vedeți ce s-a întîmplatl zise măicuța. ARGHEZI, C. J. 10. Să cîntăm una de jale, De-al măicuții greu doruț. JARNIK-BÎRSEANU, D. 310, cf. GOROVEI, C. 381. ◊ (La vocativ, ca termen cu care se adresează cineva mamei sale sau, p. e x t., unei femei mai în virstă) Pentru Dumnezeu, măicuță, dă un sfîrșit fericit. BELDIMAN, O. 89/9. Unde te duci, măicuță? întrebaseră fetele speriate. T. POPOVICI, SE. 23. 2. Cf. m a i c ă (I 2). Că de-i fi, măicuță, mort, Să dau la popa d-un ort. TEODORESCU, P. P. 518. 3. Cf. m a i c ă (I 3). Cine-i acolo?. . . Om bun, măicuță ! CREANGĂ, P. 90, cf. 222, 289. Sui, măicuță-n deal la cruci. MAR. FOLK. 1299. 4. Cf. m a i c ă (I 5). Numai cu maica Evlampiea desăgărița din Văratec, am avut și eu o dată o leacă de clenci. . . Măicuță, de ce ești scumpă la tărîțe și ieftină la făină? CREANGĂ, p. 115. În satul liniștit și curat din jurul mănăstirii Văraticului, măicuțele se strecurau pe ulicioare lin, nici nu li se simțeau pașii. SADOVEANU, O. VII, 220. – Pl.: măicuțe. Voc. și: (regional) măicú. ALR h/172. – Maică + suf. -uță.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL