1. [DEX '09] MĂGULITOR, -OARE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.
2. [MDA2] măgulitor, ~oare a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~oare / E: măguli + -tor] 1 (Înv) Care mângâie, care alintă Si: mângâietor (1). 2 Care desfată. 3 Care lingușește Si: (îvr) măgulicios (1). 4 Care flatează Si: (îvr) măgulicios (2).
3. [DEX '98] MĂGULITOR, -OARE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – V. măguli.
4. [DLRLC] MĂGULITOR, -OARE, măgulitori, -oare, adj. Care măgulește, care conține sau exprimă o măgulire. Acest cercetător va deduce despre noi lucruri puțin măgulitoare. GALACTION, O. I 337. Cezar Bolliac nu a găsit că zice prea mult, exprimîndu-se în niște termeni din cei mai măgulitori și călduroși. MACEDONSKI, O. IV 14. Nu ascunde simțiminte adevărate sub vorbe măgulitoare și fățarnice. BOLINTINEANU, O. 339. ◊ (Adverbial, atestat în forma măgulitori) Nevestele... încep a-i lua cu vorba și a-i dezmierda care de care mai măgulitori, CREANGĂ, P. 14. ◊ (Substantivat) Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia tămîind stăpînitorii? CONACHI, P. 258.
5. [Șăineanu, ed. VI] măgulitor a. care măgulește.
6. [DOOM 3] măgulitor adj. m., pl. măgulitori; f. sg. și pl. măgulitoare
7. [DOOM 2] măgulitor adj. m., pl. măgulitori; f. sg. și pl. măgulitoare
8. [DGS] măgulitor, -oare adj. 1 (mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) calin, lingușitor, <reg.> lingăcios, mâglisitor, <înv.> îmbunător, măgulicios, <fig.; înv.> lins2. Se lasă amăgiți ușor de vorbele măgulitoare ale celor interesați. 2 (înv.; mai ales despre vorbe, gesturi ale oamenilor) v. Alintător. Calin. Dezmierdător. Mângâietor.
9. [DLR] MĂGULITOR, -OARE adj. 1. (Învechit) Care mîngîie, care alintă ; mîngîietor. Cf. m ă g u l i (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D. ◊ (În context figurat) Doi salcîmi pe dinlăuntru, cu candelele de flori, înșira printr-a lor frunze, zefirii măgulitori. CONACHI, P. 180. ♦ Care desfată ; plăcut. El au simțit o mulțămire foarte măgulitoare, IST. CAROL XII, 27r/17. 2. Care lingușește ; care flatează; (învechit, rar) măgulicios. Cf. m ă g u l i (2). Nu ascunde simțiminte adevărate sub vorbe măgulitoare și fățarnice. BOLINTINEANU, O. 339. Cezar Bolliac nu a găsit că zice prea mult, exprimîndu-se în niște termeni din cei mai măgulitori și călduroși. MACEDONSKI, O. IV, 14.I se spuneau vorbe măgulitoare, mai mult ca altor fete. AGÎRBICEANU, A. 130. Acest cercetător va deduce, despre noi, lucruri puțin măgulitoare. GALACTION, O. 337. ◊ (Adverbial) Nevestele. . . încep a-i lua cu vorba și a-i dezmierda care de care mai măgulitor. CREANGĂ, P. 14. ◊ (Substantivat) Împăratului i să cade a fi. . . cumplit împotriva măgulitorilor. BELDIMAN, N. P. II, 155/21. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia tămîind stâpînitorii? CONACHI, P. 258. – Pl.: măgulitori, -oare. – Măguli + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL