1. [DEX '09] MÂGLISI, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec.
2. [MDA2] mâglisi [At: MOXA, 381/23 /V: măng-, mag-, mig-, migliși, miclisi, migrisi / Pzi: ~esc / E: ns cf mâglă3] (Mun) 1-2 vtrp A (se) amăgi cu laude. 3 vt A măguli. 4 vr (D. câini; îf migrisi) A se gudura.
3. [MDA2] maglisi v vz măglisi
4. [MDA2] miclisi v vz mâglisi
5. [MDA2] miglisi v vz mâglisi
6. [MDA2] miglisi v vz mâglisi
7. [MDA2] migliși v vz mâglisi
8. [MDA2] migrisi v vz mâglisi
9. [DLRLC] MÎGLISI, mîglisesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A linguși pe cineva spre a-l înșela; a amăgi, a păcăli. Eu nu te voi mîglisi de loc cu făgăduieli că o să dai numai și numai preste plăceri. ISPIRESCU, U. 23. S-a luat cu binișorul pe lîngă el; a-nceput să-l mîngiie și să-l mîglisească. CARAGIALE, O. III 37.
10. [Scriban] măglisésc v. tr. (cp. cu pol. machlowac, a amăgi, deși pare ngr.). Vest. Moxa. Amăgesc, înșel. – Azĭ (mîgl-): l-a mîglisit și l-a șutulit și l-a dus la tribunal de ĭ-a făcut o hîrtie (Br.-Voin. VR. 1907, 8, 220). La Stam. 331 mînglășitură, amăgitură.
11. [Scriban] mîglisésc, mînglășitúră, V. măglisesc.
12. [DOOM 3] mâglisi (a ~) (reg.) (desp. mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisesc, 3 sg. mâglisește, imperf. 1 mâgliseam; conj. prez. 1 sg. să mâglisesc, 3 să mâglisească
13. [DOOM 2] mâglisi (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisesc, imperf. 3 sg. mâglisea; conj. prez. 3 să mâglisească
14. [DGS] mâglisi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) 1 v. Ademeni. Amăgi. Încânta. Înșela1. Minți. Mistifica. Momi. Păcăli. Trișa. 2 v. Adula. Flata. Linguși. Măguli.
15. [DAR] miglisi (migliși), miglisesc (miglișesc), vb. IV (reg.) V. mâglisi.
16. [DLR] MAGLISÍ vb. IV v. mîglisi.
17. [DLR] MICLISÍ vb. IV v. mîglisi.
18. [DLR] MIGLISÍ vb. IV v. mîglisi.
19. [DLR] MIGLIȘÍ vb. IV v. mîglisi.
20. [DLR] MIGRISI vb. IV v. mîglisi.
21. [DLR] MÎGLISI vb. IV. Tranz. (Munt.) A înșela (cu promisiuni, cu laude), a amăgi; a măguli, a linguși. Se apropiară d-insul nește arumitori hitleani și-l mîglisiră de-și goni pre muma-sá împărăteasa de la dinsu. MOXA, 381/23. Limba cea deslușită și dulce mîngîie și mîglisește pe om. PISCUPESCU, O. 171/15. Începu a se preface și a mîglisi pe pescar. GORJAN, H. I, 45/19. A-nceput să-l mîngîie și să-l mîgliseascâ. CARAGIALE, S. N. 34. Eu nu te voi mîglisi de loc cu făgăduieli. ISPIRESCU, U. 23. Se lăsă să fie măglisit. id. L. 280,. cf. 219, 324. Pe lîngă fată să da, Cu vorba o mîglisea. PĂSCULESCU, L, P. 263. Miglisește cu vorba pe turturică. RĂDULESCU-CODIN, Î. 16, cf. ALR I 1 454/856. ◊ R e f l. pas. Lumea se mîglisește Cu feluri de religii, I. VĂCĂRESCUL, P. 47/7. ♦ R e f l. (Despre cîini, în forma migrisi) A se gudura (Albești-Cîmpulung). ALR I 1 153/770. - Prez. ind.: mîglisesc. - Și: mănglisi (DR. IV, 1 264), maglisí (PONTBRIANT, D., BARCIANU), miglisi, miglișí (MAT. DIALECT, I, 231), miclisí (GR. S. V, 45), migrisi vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m î g l ă3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL