1. [MDA2] măgări [At: C. GANE, TR. V. 295 / V: ~rî / Pzi: ~resc / E: măgar] 1 vt (Fam) A face pe cineva măgar. 2 vt (Pex) A batjocori. 3 vr (Reg; d. varul nestins) A se fărâmița. 4 vr (Reg; d. ceapă sau usturoi) A începe să se strice.
2. [MDA2] măgărî v vz măgări
3. [Scriban] 2) măgărésc v. tr. Taxez cu epitetu de „măgar”. V. refl. Devin „măgar” pin purtare. S’aŭ măgărit unu pe altu, șĭ-aŭ zis unu altuĭa „măgar”.
4. [DGS] măgăresc, -ească adj. fig. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, <fig.> bolovănos, cazon, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări măgărești. A considerat răspunsul lui cam măgăresc.
5. [DLR] MĂGĂRÍ vb. IV. 1. Tranz. (Familiar) A da (cuiva) calificativul de măgar, a face (pe cineva) măgar ; p. e x t. a batjocori. Ce acea Racoviță . . . Să-și măgărească neamul? C. GANE, TR. V. 295, cf. DR. IV, 696. I-a porcit, i-a măgărit. . . vai de mama lor! RĂDULESCU-CODIN, 1. 275. 2. Refl. (Regional, despre varul nestins) A se fărîmița, a se mărunți. Varul s-a măgărit: a stătut prea mult nestins, ARH. OLT. XXI, 269, cf. COMAN, GL. ♦ (În fostul județ Olt, despre ceapă sau usturoi) A începe să se altereze, a se strica. TOMESCU, GL. - Prez. ind.: măgăresc. – Și: măgărî vb. IV. COMAN, GL. – V. măgar.
6. [DLR] MĂGĂRÍ vb. IV v. măgări.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL