1. [DEX '09] MĂCIUCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.
2. [MDA2] chii s [At: DR. II, 653 / Pl: nct / E: rs кий, cf achiu] (Rsî) Măciucă.
3. [MDA2] măcioacă sf vz măciucă
4. [MDA2] măciucă sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 85r/17 / V: (reg) ~ioacă, mocioacă, moc~ / Pl: ~uci, (înv) ~uce / E: ml *matteuca] 1 Bâtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă Si: mai2 (6) Vz ciomag, fuște, ghioagă. 2 (Pfm; îe) A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) ~ (în sau pe cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 3 (Reg) Mai2 de bătut rufe, pământ, pari etc. 4 (Reg) Mai2 al tâmplarului. 5 (Reg) Baston. 6 (Reg) Băț cu care se duce o sarcină pe umăr. 7 (Reg) Par. 8 (Prc) Parte îngroșată a unei măciuci (1), a unui baston etc. Si: măciulie (1). 9 (Reg) Prânel la fus. 10 Lovitură dată cu măciuca (1). 11 (Reg) Parte îngroșată a unor plante. 12 (Reg) Plaz al plugului. 13 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans). 14 (Bot; reg; îc) ~ca-ciobanului Rostogol (Echinops sphaerocephalus). 15 (Bot; reg; îae) Tătarnică (Echinops commutatus). 16 (Arg) Penis.
5. [MDA2] mocioacă sf vz măciucă
6. [MDA2] mociucă sf vz măciucă
7. [DEX '98] MĂCIUCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.
8. [DLRLC] MĂCIUCĂ, măciuci, s. f. 1. Capătul bulbucat al unui ciomag (provenind dintr-un nod bine rotunjit); p. ext. capătul îngroșat și rotunjit al altor obiecte. Un băț de rădăcină cu măciuca cît un pumn de copil se înălța în aer lîngă Miron Iuga. REBREANU, R. II 197. La cap măciucă, La coadă măciucă, La mijloc nemică (Furnica). GOROVEI, C. 162. ◊ Expr. A i se face cuiva părul (sau chica) măciucă, se spune cînd cineva e cuprins de o spaimă foarte mare. Ei, cîte-a îndura bietul om, ți se face părul măciucă. REBREANU, R. II 224. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă, ISPIRESCU, L. 7. A-i face cuiva părul (sau chica) măciucă = a bate pe cineva. Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ți fac spetele strună Și chica măciucă. ALECSANDRI, P. I 68. 2. Bîtă mare, mult îngroșată la unul din capete și adesea ferecată la celălalt. Măciuca ghintuită, cu mînerul încrustat, era agățată dedesubtul lanțurilor. V. ROM. decembrie 1953, 28. Armele moldovenilor erau... sabia, paloșul, măciuca. BĂLCESCU, O. I 125. Eu măciuc-am ridicat, Pe-amîndoi i-am și culcat. ALECSANDRI, P. P. 249. ◊ Expr. A lovi cu o măciucă două capete = a obține două rezultate printr-o singură acțiune. ♦ Lovitură dată cu o asemenea bîtă. Bată-te crucea, ciocoi, De te-oi prinde-n sat la noi, Să-ți dau măciuci să te moi. TEODORESCU, P. P. 293.
9. [DCR2] măciucă s. f. (arg.) Organul genital masculin ◊ „Altă consoartă ofensată a pus la loc sigur colonelul soțului, legându-l de un balon cu heliu și trimițându-i-l la ceruri [...] Măciuca altui Cassanova a fost râșnită cu sadism într-un mixer de bucătărie.” R.l. 28 V 94 p. 10
10. [Șăineanu, ed. VI] măciucă f. 1. bâtă groasă cu un nod de lemn la un cap; 2. lovitură cu măciuca: destul o măciucă la un car de oale; fig. a se face părul măciucă, a se sbărli cuiva părul de spaimă; 3. Bot. măciuca ciobanului, rostogol. [Lat. vulg. *MATTEUCA = clasic MATEOLA].
11. [Scriban] măcĭúcă f., pl. ĭ (lat. *matteuca = mattéola, dim. d. máttea, măcĭucă; it. mazza, mazzo, pv. cat. massa, fr. masse, massue, sp. maza, mazo, pg. maça, maço. D. rom. vine ngr. matzúka, și d. it. vine ngr. máiza; sîrb. mačuga, bg. mačuk, rut. mačug, pol. maczuga. V. măcĭulie). Baston (băț) gros c’o unflătură saŭ boambă la capăt și care se întrebuința odinioară și ca armă de războĭ (V. bîtă). Lovitură de măcĭucă: a trage o măcĭucă. Fig. A ți se face păru măcĭucă (de frică), a ți se zbîrli păru (de frică). Prov. Ajunge o măcĭucă la un car de oale, ajunge, de ex., o mustrare unuĭ vinovat. Măcĭuca cĭobanuluĭ, niște felurĭ de scaĭ numițĭ și rostogol (V. rostogol).
12. [DOOM 3] +măciucă1 (fam.) adv. (a i se face părul ~)
13. [DOOM 3] măciucă2 s. f., g.-d. art. măciucii; pl. măciuci
14. [DOOM 2] măciucă s. f., g.-d. art. măciucii; pl. măciuci
15. [IVO-III] măciucă, -ci.
16. [DER] măciucă (măciuci), s. f. – 1. Ciomag, bîtă. – 2. Aparat de gimnastică. – Var. (Trans., Banat) mocioacă. Mr. mățucă, megl. măcioc, măciucă, ceamugă. Formație expresivă, bazată pe rădăcina măc-, cf. moacă și celelalte ex. adăugate acolo; format ca și căciulă din coc (cf. măciulie față de căciulie, și pentru alternanța suf., năpîrcă față de șopîrlă). Forma inițială trebuie să fi fost măciugă, cf. măiug, svîrlugă și megl. Pentru valoarea expresivă, cf. sp. machuca „mai”, machucar „a lovi cu ciomagul”, bazate pe aceeași idee de „obiect rotund” (Corominas, III, 393). În mod tradițional se admite că e vorba de un lat. *matteuca, cf. v. port. massuca, fr. massue, picard. machuque (Philippide, Principii, 63; Pușcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este greu de admis, bazîndu-se pe un lat. mateola, rara și puțin atestat, și pe suf. -uca, socotit de origine galică. Der. măciucaș (var. măciucar), s. m. (bătăuș); măciucat, adj. (care are la capăt o sferă); măciucos, adj. (în formă de măciucă); măciulie (var. Banat mociolie), s. f. (sferă, cap, bulb); cf. it. maciulla (var. Trans. băciulie, bociulie, pare să se explice prin încrucișarea cu mag. bötök „bumb, boboc”, cf. Tiktin); mașcat (var. mășcat, megl. măcicat), adj. „grăunțos”, în loc de măci(u)cat (Densusianu, GS, VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag. magvas „granulat”. – Din rom. provin bg. mačuk, mačak (Capidan, Raporturile, 208), sb., cr., slov. macuga (Candrea, Elemente, 403), rut. mačug, pol. macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz, Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 și Cihac, II, 671, rom. provine din ngr.), mag. macsuka, matyuka.
17. [DE] MĂCIUCA, com. în jud. Vâlcea, situată în Piem. Oltețului, pe râul Cerna; 2.220 loc. (2000). Reșed. com. este satul Oveselu. Bisericile cu același hram – Sf. Nicolae, în satele Botorani (1797, refăcută în 1872), Zăvoieni (1842-1844, cu fresce originare) și Ștefănești (1844).
18. [Argou] a i se face (cuiva) părul măciucă expr. a fi cuprins de spaimă.
19. [Argou] a i se ridica / a i se face părul măciucă expr. a se speria foarte tare, a se îngrozi, a se înspăimânta.
20. [Argou] măciucă, măciuci s. f. (pop.) penis.
21. [Argou] măciuci I s. f. pl. 1. contact sexual. 2. vorbărie neserioasă. II. interj. 1. nu cred! 2. nu sunt de acord!
22. [Argou] măciuci în buci! expr. (obs. – în propoziții afirmative) nimic
23. [DGS] măciucă s.f. I 1 bâtă, ciomag, par, <rar> baltag, temleac, <pop.> toroipan, <reg.> bâzdoacă, botă1, ceatlău, colvă, crivac, dârjală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudumac, huduvarcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ștremeleag, șuvei, tașmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufa, tuică, <înv.> fuscel, fuște, <fig.; reg.> crăciun. L-a lovit cu o măciucă. 2 mai3. Măciuca este folosită la bătut, îndesat, tasat etc. 3 măciulie, <reg.> nod. 4 (reg.) v. Cârjă. 5 (reg.) v. Baston. 6 (reg.) v. Par. Prăjină. 7 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 8 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. II (bot.; reg.) 1 v. Capsulă. Măciulie. 2 (art.) măciuca-ciobanului v. a Rostogol. Scai. Scaiete (Echinops sphaerocephalus); b Tătarnică (Echinops commutatus). 3 (la pl. măciuci) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans).
24. [DLR] MĂCIOACĂ s. f. v. măciucă.
25. [DLR] MĂClUCĂ s. f. I. 1. Bîtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă ; mai2 (I). V. c i o m a g, f u ș t e, g h i o a g ă. O bătu cu ciocane (adaos marginal: măciuci) de plumb, preste tot trupul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 85r/17, cf. MINEIUL (1776), 146v1/16. Și stocuri și măciuce ș-a lancelor izbire Ș-a cailor năvală le-ntîmpinâ el singur. HELIADE, O. I, 333. Îi zise să dea poruncă la toți ferarii să-i facă o măciucă de fer. ISPIRESCU, L. 318. Afară de aceste două feluri de arme ofensive, dacii mai purtau topoare, ciomege și măciuci. XENOPOL, I. R. I, 81. A început măciuca a da în el. PAMFILE, VĂZD. 38. A doua palmă, ca o măciucă de grea, l-a prăvălit la pămînt. POPA, V. 185. Primi ca o lovitură de măciucă în creștet răspunsul fetei. SADOVEANU, O. VII, 93. Se apropiară de oi și începură să le atingă peste cozi cu măciucile, luîndu-le la goană. PREDA, Î. 145, cf. id. 148. Luasem eu de-acas' O măciucă bătrînească. V. ROM. octombrie 1954,18. Cu măŝuca-l măŝuca. ALEXICI, L. P. 40. Da brînza cine-o făcea? Doi ciobani motîntani Cu măcioacéle mari. VICIU, COL. 184. Cu o măciucă a lovit două capete (= cu o vorbă a lovit doi inși). Cf. ZANNE, P. 217. Dintr-un lemn iese și cruce și măciucă (= dintr-un om bun ies și copii buni și copii răi). Cf. id. ib. I, 203. Ajunge o măciucă la un car de oale (= pentru un om simțit ajunge să i se spună o dată ceva). Cf. CREANGĂ, P. 258, ZANNE, P. IV, 10. ◊ E x p r. A da cu măciuca-n baltă v. b a l t ă. A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) măciucă (în sau pe cap) = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimînta. Să fi văzut. . . blesteme, de ți se punea părul măciucă. ZILOT, CRON. 87, cf. GORJAN, H.100/33, PANN, P. V. III, 52/13, BARONZI, L. 67, SLAVICI, N. II, 252. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap. ISPIRESCU, L. 7, cf. 18, 190, 301, id. U. 30. Cîte a îndurat bietul om, ți se făcea părul măciucă. REBREANU, R. II, 224. Ți s-ar zburli părul măciucă în cap, cînd ți-aș spune ce știu eu și ce se pregătește. C. PETRESCU, A. R. 31, cf. ȘEZ. IV, 172. ♦ (Regional) Mai2 (de bătut rufe, pămînt, pari etc.) ; maiul tîmplarului. Cf. ALR I 723, ALR II 3 373/537, ib. 6670/537, 551. ♦ (Regional) Baston (ALR II 3360/157, 682); cîrjă (ALR II/I MN 148, 3926/157, 272); băț cu care se duce o sarcină pe umăr (ALR II/I MN 148,3927/141). ♦ (Regional) Par (Leicești-Pitești). CHEST. II 265/70. 2. P. r e s t r. Partea bulbucată a unei măciuci (I 1), a unui baston etc. ; măciulie. Un băț de rădăcină cu măciuca cît un pumn de copil se înălța în aer lîngă Miron luga. REBREANU, R. II, 197. Își juca degetele pe bastonul de abanos cu măciuca de argint. CAMIL PETRESCU, O. I, 304. La cap măciucă, La coadă măciucă, La mijloc nemică (Furnica). GOROVEI, C. 162, cf. 217. ♦ (Regional) Prîsnel (la fus). ALR I 1 270/770, cf. 1 270/760, 776, 782, 846. 3. Lovitură dată cu măciuca (I 1). Să-ți dau măciuci, să te moi. ALECSANDRI, P. P. 250. 4. (Regional) Partea bulbucată a unor plante. Măciuca macului. ALR SN I h 197. Măciuca cepii. ALR II 6 014/769. ◊ Măciucă cu fulgi = floarea papurei. ALR I 1 907/727, cf. 1 907/178, 746, 764, 768, 776; 780, 803, 825, 839, 850. Măciucă de brad = con de brad. ALR I 974/896, cf. 974/786. ♦ Floarea cînepii. Cf. A III 1, 18. 5. (Regional) Plazul plugului; călcîi (Borșa-Vișeu de Sus). ALR SN I h 22/362. II. (Bot. ; regional) 1. (La pl.) Cîrciumărese (Zinnia élegans). PANȚU, PL. 2. Compus: măciuca-ciobanului = a) rostogol (Echinops sphaerocephalus). BRANDZA, FL. 292, GRECESCU, FL. 325, PANȚU, PL. ; b) tătarnică (Echinops commutatus). BRANDZA, FL. 292, GRECESCU, FL. 325, PANȚU, PL. - Pl.: măciuci și (învechit) măciuce. – Și: (regional) măcioácă, mocioácă (LB, PAȘCA GL.), mociúcă (ALR II 4 952/130) s. f. – Lat. *matteuca.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL