1. [DEX '09] MĂCĂITURĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.
2. [MDA2] măcăitură sf [At: DR. II, 131 / Pl: ~uri / E: măcăi + -tură] 1-2 Măcăit (1-2).
3. [DLRLC] MĂCĂITURĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. Rațele cele mari sălbatice... se zvîrliră spre cer cu măcăituri de spaimă. SADOVEANU, A. L. 146.
4. [DOOM 3] măcăitură (desp. -că-i-) s. f., g.-d. art. măcăiturii; pl. măcăituri
5. [DOOM 2] măcăitură (-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăiturii; pl. măcăituri
6. [DGS] măcăitură s.f. măcăială, măcăire, măcăit, măcănit, măcănitură, <reg.> ocăcăit, ocăit.
7. [DLR] MĂCĂITURĂ s. f. Măcăit. Cf. DR. II, 131. Rațele cele mari sălbatice. . . se zvîrliră spre cer cu măcăituri de spaimă.SADOVEANU, A. L. 146. ◊ F i g. Se zăpăciseră de clopote, de măcăiturile automobilelor, de țignalul gardistului. PAS, Z. IV, 60. – Pl. : măcăituri. – Măcăi suf. -tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL