1. [DEX '09] MĂCĂIT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.
2. [MDA2] măcăit sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: măcăi] 1-2 (Scoatere a unui) strigăt caracteristic raței Si: măcăială (1-2), măcăire (1-2), măcăitură (1-2), măcănit (1-2), măcănitură (1-2).
3. [DLRLC] MĂCĂIT, măcăituri, s. n. Strigătul caracteristic al raței. Întregul stol, la măcăitul grav al rățoilor, se ridica din baltă bătînd năprasnic din aripi. SADOVEANU, O. VIII 205. Au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit și măcăit. C. PETRESCU, R. DR. 49.
4. [DEX '09] MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.
5. [MDA2] macai v vz măcăi
6. [MDA2] macăi v vz măcăi
7. [MDA2] măcai v vz măcăi
8. [MDA2] măcăcăi v vz măcăi
9. [MDA2] măcăi vi [At: COSTINESCU / V: (pop) macai, (reg) mac~, ~cai, măcăcăi, mâcai, mâc~, mâcâi / Pzi: 3 măcăie, ~ește / E: mac1 + -ăi] 1 (D. rațe, imp d. gâște) A scoate strigătul caracteristic speciei. Si: (reg) a măcăli, a măcăni (1). 2 (Fig; d. armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat Si: a pocni. 3 (Fig; prt; d. oameni) A trăncăni. 4 (Reg; d. broaște) A orăcăi.
10. [MDA2] mâcai v vz măcăi
11. [MDA2] mâcăi v vz măcăi
12. [MDA2] mâcâi2 v vz măcăi
13. [DLRLC] MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic «mac-mac». Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. – Variantă: măcăni (MACEDONSKI, O. III 110) vb. IV.
14. [DLRLC] MĂCĂNI vb. IV v. măcăi.
15. [Șăineanu, ed. VI] măcăì v. 1. a striga, vorbind de rațe; 2. fam. a trâncăni din gură. [Onomatopee: mac! mac!].
16. [Scriban] măcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. mac-mac). Strig ca rața. – Și hăcăĭesc în nord; în vest măcăn, a -í: rața măcăne (Ĭov. 207).
17. [DOOM 3] măcăit s. n., pl. măcăituri
18. [DOOM 2] măcăit s. n., pl. măcăituri
19. [DOOM 3] măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 pl. măcăiau; conj. prez. 3 să măcăie
20. [DOOM 2] măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 sg. măcăia; conj. prez. 3 să măcăie
21. [IVO-III] măcăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.
22. [DGS] măcăit s.n. măcăială, măcăire, măcăitură, măcănit, măcănitură, <reg.> ocăcăit, ocăit.
23. [DGS] măcăcăi vb. IV. intr. (reg.; despre rațe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni.
24. [DGS] măcăi vb. IV. intr. I 1 (despre rațe) a măcăli, a măcăni, <reg.> a hăcăi, a măcăcăi, a mărțăi, a ocăi, a răcăli1. 2 (reg.; despre broaște) v. Miorcăi. Ocăcăi. Orăcăi. II fig. (peior.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănțăni. Flecări. Forfeca. Îndruga. Măcina. Melița. Pălăvrăgi. Râșni. Sporovăi. Toca. Trăncăni.
25. [DGS] măcăni vb. IV. 1 intr. (despre rațe) a măcăi, a măcăli, <reg.> a hăcăi, a măcăcăi, a mărțăi, a ocăi, a răcăli1. 2 tr. fig. (înv.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunța. Pârî. Raporta. Reclama. Spune.
26. [DLR] MĂCĂÍT s. n. Faptul de a m ă c ă i; strigăt caracteristic raței; măcăitură, (rar) măcăială, măcăire. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Pe la miezul nopții, mama Catrina se deșteaptă de măcâitul rațelor din coștereață. BUJOR, S. 29, cf. 78. Au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodâcit, măcăit. PETRESCU, R. DR. 49. Întregul stol, la măcâitul grav al rățoilor, se ridica din baltă bătînd năprasnic din aripi. SADOVEANU, O. VIII, 205, cf. X, 462, 485. ◊ F i g. Măcăitul muierilor. DDRF. – Pl. : măcăituri. – V. măcăi.
27. [DLR] MACAI vb. IV v. măcăi.
28. [DLR] MACĂI vb. IV v. măcăi.
29. [DLR] MĂCAÍ vb. IV v. măcăi.
30. [DLR] MĂCĂCĂI vb. IV v. măcăi.
31. [DLR] MĂCĂÍ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre rațe, impropriu despre gîște) A scoate strigătul caracteristic speciei, a face mac-mac; (regional) a măcăli, a măcăni. Se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul. ISPIRESCU, L. 325. În fundul ogrăzii, o rață leșească fuge-naintea noastră, măcăind speriată. VLAHUȚĂ, O. A. 382. Rațe cu capete de smarald măcăiesc. ANGHEL-IOSIF, C. L. 172. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele. SADOVEANU, O. I, 410. Rațele, închise în coștirețe, se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II, 32. Cîrduri de gîște și rațe măcăiau la ușile cuhniilor. V. ROM. aprilie 1 954, 99. Toată noaptea măcăiește și cînd sboară, șuierește. ȘEZ. VII, 122. ♦ Fig. (Despre armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat; a pocni. Tocmai noaptea tîrziu, pe front, în dosul mitralierelor care măcăiau înfricoșător. . . își mai veni în fire. REBREANU, NUV. 307. ♦ F i g. (Peiorativ, despre oameni) A trăncăni. V. c l ă m p ă n i. Cf. COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Regional, despre broaște) A orăcăi. ALR SN III h 730. – Prez. ind. pers. 3: măcăie și măcăiește. – Și: (popular) macai (H III 4, 101, 140, 325, VI 74, VII 133, VIII 98, X 208, 465, XI 75, XIII 174, XIV 436, 464, 488, XV 425, 490), (regional) măcaí (ib. X 423, 478), mîcăi (ib. III 245, X 85, XIV 4, 237, XVIII 140), mîcîí (ib. I 170, III 195), mîcaí (ib. VI 215, XVIII 304), macăí (ib. II 80, 117, 167, 207, ALR SN II h 381), (prin reduplicare) măcăcăi (ALEXI, W., H IV 429, ALR SN II h 381) vb. – Mac1 + suf. -ăi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL