1. [DEX '09] LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor.
2. [MDA2] lustruitor, ~oare [At: COSTINESCU / V: (reg) ~rător[1] / Pl: ~i, ~oare / E: lustrui + -tor] 1-2 a, smf (Persoană) care lustruiește (1). 3 sn Unealtă cu care se dă lustru2 (1) Si: polizor.
3. [DEX '98] LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.
4. [DLRLC] LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu lustruirea diferitelor obiecte; (rar) lustragiu. S-a mutat aci... lustruitorii de pantofi și de iminei. CAMIL PETRESCU, O. II 387. – Pronunțat: -tru-i-.
5. [MDA2] lustrător, ~oare smf vz lustruitor
6. [MDA2] lustrurător, ~oare smf, a vz lustruitor
7. [DOOM 3] lustruitor2 (persoană) (desp. -tru-i-) s. m., pl. lustruitori
8. [DOOM 3] lustruitor1 (obiect) (desp. -tru-i-) s. n., pl. lustruitoare
9. [DOOM 2] lustruitor1 (persoană) (-tru-i-) s. m., pl. lustruitori
10. [DOOM 2] lustruitor2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoare
11. [DGS] lustruitor s.m. (rar; și cu determ. „de ghete”, „de pantofi”) v. Lustragiu. Văcsuitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL