1. [DEX '09] LIPĂIT s. n. Faptul de a lipăi. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci ori de o lovitură dată cu palma; cepăit. ♦ Zgomot caracteristic pe care îl fac (cu limba) unele animale când beau sau când mănâncă ceva. – V. lipăi.
2. [MDA2] lipăit2, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) ~ănit / Pl: ~iți, ~e / E: lipăi1] 1 (Mun) Care a fost lovit cu palma1 (1) Si: bătut2, pălmuit. 2 (Olt; Ban; îf lipănit) Foarte flămând.
3. [MDA2] lipăit1 sn [At: ARDELEANU, D. 52 / V: (reg) lăp~, lep~, ~ănit / Pl: (rar) ~uri / E: lipăi1] 1 Zgomot caracteristic produs de cineva care merge fără încălțăminte sau în papuci. 2 Zgomot produs de o lovitură dată cu palma1 Si: pălmuială. 3 Zgomot produs de lovirea unui lichid cu un corp tare. 4 Zgomot caracteristic făcut cu limba de un animal care bea sau mănâncă.
4. [DLRLC] LIPĂIT s. n. Acțiunea de a lipăi și rezultatul ei; zgomotul caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci. Se auzi... același lipăit de papuci spre poartă. ARDELEANU, D. 52.
5. [DEX '09] LĂPĂI vb. IV v. lipăi.
6. [DEX '09] LEOPĂI vb. IV v. lipăi.
7. [DEX '09] LEPĂI vb. IV v. lipăi.
8. [DEX '09] LIPĂI, lipăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăi, lepăi, leopăi vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.
9. [MDA2] lăpăi v vz lipăi1
10. [MDA2] lăpănit sn vz lipăit1
11. [MDA2] leap vz lipăi
12. [MDA2] leopăi2 v vz lipăi
13. [MDA2] lepăi v vz lipăi1
14. [MDA2] lepăit sn vz lipăit1
15. [MDA2] lepănit sn vz lipăit1
16. [MDA2] lipăi1 [At: VLAHUȚĂ, N. 123 / V: lep~, (reg) lăp~, leop~, lipăni / Pzi: ~esc, lipăi[1] / E: lipa + -ăi] 1-2 vti A produce un zgomot specific, mergând fără încălțăminte sau în papuci. 3-4 vti (Pex) A scoate un sunet caracteristic prin lovirea repetată a unui corp solid de alt corp solid. 5-6 vti (Pop) A pălmui (1). 7-8 vi (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) (A lovi sau) a fi lovit (de) un corp tare, producând un zgomot caracteristic Si: a pleoscăi. 9-10 vti (D. corpuri solide) A lovi un lichid sau o substanță vâscoasă, producând un anumit zgomot Si: a plescăi, (reg) a plescăni. 11 vi (Reg) A clipi. 12 vt(a) A bea sau a mânca ceva, făcând un zgomot caracteristic cu limba. 13 vi (Rar) A plescăi din buze. 14 vt (Reg; îf lepăi) A cicăli pe cineva. 15 vr (Olt; îf lipăni) A fi lihnit de foame Si: a flămânzi, a hămesi.
17. [MDA2] lipăni v vz lipăi1
18. [MDA2] lipănit2, ~ă a vz lipăit2
19. [MDA2] lipănit1 sn vz lipăit1
20. [DLRLC] LĂPĂI1, lăpăi, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A bea sau a mînca un aliment lichid, luînd cu limba și făcînd un zgomot caracteristic. Dar cucoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie. CARAGIALE, O. II 268.
21. [DLRLC] LĂPĂI2 vb. IV v. lipăi.
22. [DLRLC] LIPĂI, lipăiesc și lipăi, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci; a cepăi. Piatra lunecă sub pas, maica-n urmă a rămas... Lipăiește bătrînește și în sine-i se gîndește. DEȘLIU, N. 19. Prin întuneric, picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. M-am dus, bădie!... spuse lipăind cu picioarele goale pe scări. C. PETRESCU, A. 24. ◊ Tranz. Vin... la fîntînă, lipăind cu tălpi goale pămîntul înghețat al ulițelor. STANCU, D. 23. A trecut într-o dimineață strada, lipăindu-și papucii pe tălpile goale. PAS, Z. I 84. – Variante: lăpăi (SADOVEANU, O. VI 246), lepăi (SADOVEANU, O. III 199), leopăi (REBREANU, R. I 283) vb. IV.
23. [DLRM] LĂPĂI2, pers. 3 lăpăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A bea sau a mînca un aliment lichid făcînd un zgomot caracteristic cu limba. – Bg. lapam „mănînc, sorb cu lăcomie”.
24. [DLRM] LĂPĂI1 vb. IV. v. lipăi.
25. [DLRM] LEOPĂI vb. IV. v. lipăi.
26. [DLRM] LEPĂI vb. IV. v. lipăi.
27. [DLRM] LIPĂI, lipăiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci. 2. Intranz. (Despre cîini) A bea apa cu zgomot. [Prez. ind. și: lipăi. – Var.: lăpăi, lepăi, leopăi vb. IV] – Din lipa.
28. [Șăineanu, ed. VI] lăpăì v. a linge (vorbind de câini). [Onomatopee: lap! lap!].
29. [Șăineanu, ed. VI] lipăì v. a face un sgomot târând încălțămintea. [Onomatopee din lipa-lipa! ce imită sgomotul papucilor la umblat].
30. [Scriban] leópăĭ saŭ leórbăĭ și -ĭésc, a -í (eo dift.) v. intr. (d. leop și leorbă. V. lipăĭ). Mold. Fam. Flecăresc, lehăĭesc, vorbesc prea mult.
31. [Scriban] lépăĭ și -ĭésc, V. lipăĭ.
32. [Scriban] lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.
33. [Scriban] lípăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și leopăĭ). Merg izbind papuciĭ de călcîĭ orĭ pleoscăind talpa goală pe pămînt: venea lipăind cu picĭoarele goale (J. Bt. Dat. uĭt. 98). – Și le-: venea lepăind cu picĭoarele desculțe (Sadov. VR. 1911, 3, 325).
34. [DOOM 3] !lipăit s. n., pl. lipăituri
35. [DOOM 2] lipăit s. n.
36. [DOOM 3] lipăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. lipăi, 3 lipăie, imperf. 1 lipăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să lipăi, 3 să lipăie
37. [DOOM 2] lipăi (a ~) vb., ind. prez. 3 lipăie, imperf. 3 sg. lipăia; conj. prez. 3 să lipăie
38. [MDO] lipăi (ind. prez. 1 sg. lipăi, 3 sg. și pl. lipăie)
39. [IVO-III] lăpăesc, -păe 3, -păiam 1 imp.
40. [DGS] lipăit s.n. 1 lipăire, <reg.> cepăire, cepăit, tipăit. 2 (pop.) <reg.> lipănit. L-a plesnit atât de tare, încât lipăitul palmei s-a auzit până în casă.
41. [DGS] lipăi vb. IV. 1 intr. (despre ființe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) <reg.> a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. O aude lipăind pe gresia din hol. 2 intr. (despre oameni, încălțăminte etc.) a pleoscăi, a plescăi. Lipăie din șlapi. Cizmele lipăie prin noroi. 3 intr. (mai ales despre lichide) a pleoscăi, a plescăi, <reg.> a cipcii. Valurile lipăie când se lovesc de țărm. 4 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni.
42. [DRAM 2015] lăpăi, lăpăiesc, vb. intranz. – A bea, a mânca zgomotos. – Formă onomatopeică (Șăineanu); din bg. lapam „mănânc, sorb cu lăcomie” (DLRM); var. a lui lipăi (< lipa + suf. -ăi), cf. bg. lapam (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL