1. [DEX '09] LEȘUIT, -Ă, leșuiți, -te, adj. (Reg.) Sfârșit2, slăbit (de foame). – V. leșui.
2. [MDA2] leșuit, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, N. 75 / Pl: ~iți, ~e / E: leșui2] (Reg) Sfârșit de foame Si: leșinat2 (2), slăbit.
3. [DLRLC] LEȘUIT, -Ă, leșuiți, -te, adj. (Regional) Sfîrșit, slăbit, lihnit de foame. Stomacul îi era leșuit, ș-o silă grea îl apăsa pe inimă. VLAHUȚĂ, O. A. 122.
4. [DEX '09] LEȘUI, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.
5. [MDA2] aleșui v vz leșui
6. [MDA2] aleșuit1 sn vz leșuit1[1]
7. [MDA2] aleșuit2, ~ă a vz leșuit2[1]
8. [MDA2] leșui3 vr [At: ALR II, 3391 / Pzi: ~esc / E: leșie + -ui] (Reg) A se spăla pe cap cu leșie (1).
9. [MDA2] leșui2 [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~esc / E: cf leșin] 1 vt (Reg) a provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. 2 vr (D. oameni) A se simți lipsit de putere. 3 vr (D. oameni) A avea o stare de slăbiciune Si: a se sfârși. 4 vt (Trs) A înfrunți (2). 5 vi (Îvr) A pălăvrăgi.
10. [MDA2] leșui1 [At: PSALT. SCH, 15 / Pzi: ~esc / E: mg lesnic] 1-2 vti (Îrg) A urmări sau a cerceta pe ascuns sau dintr-un loc ascuns, pentru a prinde, a ataca, a afla, a surprinde Si: a iscodi, a spiona. 3-4 vti (Îrg) A aștepta într-un loc ascuns producerea unui eveniment sau capturarea cuiva Si: a aleșui, a pândi. 5 vt (Reg) A ispiti.
11. [CADE] †ALEȘUI (-uesc)... = LEȘUI...
12. [DLRLC] LEȘUI, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A provoca sfîrșeală, slăbiciune, leșin la stomac. Unchiașul mîna, mîna, zor, zor, și calea nu se mai isprăvea, și foamea îl leșuia, și setea îl ardea. DELAVRANCEA, S. 251.
13. [Șăineanu, ed. VI] leșuì v. 1. a-i veni cuiva slăbiciuni: mă leșuie la stomac; 2. fig. a desgusta. [De aceeaș origină cu leșina].
14. [Scriban] aleșuĭésc, V. leșuĭesc.
15. [Scriban] leșíĭ, a leșiá v. tr. (var. din leșin și infl. de leșie). Nord. Mă leșie (la stomah), îmĭ vine leșin (la stomah), de foame. – În Olt. leșuĭesc: cînd vă e foame răŭ, să stațĭ pe loc, să nu umblațĭ, că maĭ răŭ vă leșuițĭ (NPl. Ceaur, 123).
16. [Scriban] 2) leșuĭésc v. tr. V. leșiĭ.
17. [Scriban] 1) leșuĭésc și aleșuĭésc v. tr. (ung. lesni. V. leș 2). Vechĭ. Pîndesc.
18. [DOOM 3] leșui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiesc, 3 sg. leșuiește, imperf. 1 leșuiam; conj. prez. 1 sg. să leșuiesc, 3 să leșuiască
19. [DOOM 2] leșui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiesc, imperf. 3 sg. leșuia; conj. prez. 3 să leșuiască
20. [DER] leșui (leșuiesc, leșuit), vb. – A slăbi, a lua puterea, a rămîne fără putere. Sl. lišiti „a lipsi”, cf. lehăi. – Der. leșuială, s. f. (slăbire, leșin); leșin, s. n. (slăbiciune, pierderea cunoștinței), probabil în loc de *leșin(i)e, cf. bg., rus. lišenie „pierdere, privare”; leșina, vb. (a pierde cunoștința; a pierde puterea), cf. sb. lješivati „a pierde puterea”; leșinat, adj. (slăbit, fără cunoștință; fad, searbăd); leșinătură, s. f. (slăbiciune; stîrpitură). Părerile variază destul cu privire la originea acestor cuvinte. După Cihac, II, 669, leșina (mr. lișinare) ar veni din gr. ỏλιγώνομαι, fiind un cuvînt identic cu a ligni. Pentru Philippide, Principii, 148 și Iordan, BF, IX, 153 este un der. din leș „cadavru”; după Tiktin, există o legătură între leșin și lehamite, care pare certă, însă nu pe calea indicată de el. În sfîrșit, după Candrea-Dens., 983; Pascu, I, 108; Densusianu, GS, II, 19; Rosetti, I, 168; Buescu, RPF, III, 356, e vorba de un reprezentant al lat. *laesionāre, din laesiōnem, greu de admis din punct de vedere semantic.
21. [DGS] leșuit, -ă adj. (reg.; despre ființe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârșit2.
22. [DGS] leșui3 vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Spăla.
23. [DGS] leșui2 vb. IV. refl. (reg.; despre ființe) v. Hămesi. Lihni.
24. [DGS] leșui1 vb. IV. tr. (înv. și reg.; compl. indică oameni, colectivități etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări.
25. [DLRLV] ALEȘUI vb. (Mold., Trans. SV) A pîndi; a sta la pîndă. A: Ea te-a aleșui la cap și tu o vei pîndi la călcîi. DP, 12r. Pre sărac să-l apuce aleșuiaște. CANTEMIR, DIVANUL, apud HEM. C: Aleșuindu-l și cercînd să vineaze ceva den gura lui. N TEST. (1648), s.v. leș. Pre omul bun alesujeste. VISKI, apud TEW; cf. N TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: pref. a- + leșui sau aleș + suf. -ui. Vezi și aleș, leașnic, leș, leșui, leșuitor, leșuitură. Cf. leșui.
26. [DLRLV] LEȘUI vb. (Mold., Ban., Trans, SV) A sta la pîndă. A: Pîndindu-l și leșuind la strîmtoare. DOSOFTEI, VS; cf. VARLAAM. C: Leșuiaște întru ascuns ca leul in sălașul său. PSALT. (1651). Împregiur mă leșuiesc. VCC, 36. .Léshuiesk. Insidior. AC, 350; cf. N. TEST. (1648), apud TEW, s.v. aleșui; SICRIUL DE AUR, apud TEW, s.v. aleșui; VISKI, apud TEW, s.v. aleșui; PSALTIRE SEC. XVII, apud. TEW, s.v. alesui; PS. SEC. XVIII, 132v. Etimologie: leș + suf. -ui. Vezi și aleș, aleșui, leașnic, leș, leșuitor, leșuitură. Cf. a l e ș u i.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL