1. [DEX '09] LERULUI interj. v. ler.
2. [MDA2] lerului i, sn vz ler1
3. [DEX '09] LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].
4. [DEX '09] LEROI interj. v. ler.
5. [DEX '09] LEROLOI interj. v. ler.
6. [DEX '09] LERUI interj. v. ler.
7. [MDA2] aler i vz lerui[1]
8. [MDA2] lăr sn vz ler1
9. [MDA2] leieriu sn vz ler2
10. [MDA2] lelui i, sn vz ler1
11. [MDA2] lenoi i, sn vz ler1
12. [MDA2] leo2 i, sn vz ler1
13. [MDA2] ler2 sn [At: DR II, 901 / V: (reg) lieriu (Pl: lierie), rel, ren, rer, rern, rernă sf, rien / Pl: ~uri / E: mg ler] (Reg) Cuptor la mașina de gătit.
14. [MDA2] ler3 sn [At: PAMFILE, DUȘM. 10 / V: leriu / Pl: (rar) ~uri / E: nct] (Reg) 1 Timp de care dispune cineva. 2 (Spc) Moment de apogeu, de plină vigoare din viața unui om. 3 (Prc) Vârstă a căsătoriei. 4 (Îe) A-i trece ~ul (cuiva) A fi trecut de vârsta tinereții. 5 (Spc) Perioadă de rut la animale. 6 Calitate de a plăcea, de a atrage Si: farmec (7), haz (3).
15. [MDA2] ler1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu,[1] lăr, lelui, lenoi, leo, ~erui, ~onda, ~oi, ~oilio, ~oimdai,[2] ~oloi, ~om, ~omi, ~on, ~ui, ~ului, ~umi, oilârând[3], oileranda, oler, oleranda, olerom,[4] valerum, voilerole, voilerom[5] [6]/ Pl: (2) ~uri / E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine)] 1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde. 2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă.
16. [MDA2] lererui i, sn vz ler1
17. [MDA2] leriu sn vz ler3
18. [MDA2] leroi i, sn vz ler1
19. [MDA2] leroilio i, sn vz ler1
20. [MDA2] leroimidai[1] i, sn vz ler1
21. [MDA2] leroloi i, sn vz ler1
22. [MDA2] lerom i, sn vz ler1
23. [MDA2] leromi i, sn vz ler1
24. [MDA2] leron i, sn vz ler1
25. [MDA2] leronda i, sn vz ler1
26. [MDA2] lerui2[1] i, sn vz ler1
27. [MDA2] lerumi i, sn vz ler1
28. [MDA2] oilarând[1] i vz ler1
29. [MDA2] oiler[1] i vz ler1
30. [MDA2] oileranda i vz ler1
31. [MDA2] oler i vz ler1
32. [MDA2] oleram i vz ler
33. [MDA2] oleranda i vz ler
34. [MDA2] rel sn vz Ier
35. [MDA2] ren2 sn vz Ier
36. [MDA2] rer sn vz Ier
37. [MDA2] rern sn vz Ier
38. [MDA2] veler1 i vz ler
39. [MDA2] velerim i vz ler
40. [MDA2] velerum i vz ler
41. [DLRLC] LER interj. Grup de sunete care, repetat, servește ca refren în poeziile noastre populare, mai ales în colinde. Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 17.
42. [DLRM] LER1 interj. Cuvînt care servește ca refren în colinde. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].
43. [DLRM] LER2 s. n. (Reg.) Vreme, timp, (în special) timpul în care cineva este în floarea vîrstei. ◊ Expr. A(-i) trece (cuiva) lerul = a îmbătrîni, a nu mai avea căutare; a nu mai avea nici o valoare, a nu mai fi bun de nimic.
44. [MDA] ler4 sn vz left
45. [Șăineanu, ed. VI] ler, leru-i! int. refren în cântecele populare: Ler, Lerui Doamne! [Onomatopee].
46. [Scriban] ler n., pl. urĭ. Mold. Munt. Rar. Gust, plac, dorință. Mĭ-am făcut leru, mĭ-am făcut gustu. Mĭ-a trecut leru, mĭ-a trecut gustu saŭ și „vremea mea”, adică „am îmbătrînit” (rev. I. Crg. 8,87).
47. [Scriban] leróĭ (cp. cu aleluĭa) interj. care se întrebuințează ca refren într’o colindă: Leroĭ, Doamne (saŭ Velerim și velér, Doamne!).
48. [Scriban] velerim și velér, doamne, V. leroĭ. Cp. cu vălărit.
49. [DOOM 2] lerului v. ler
50. [DOOM 3] !ler/lerui-ler (pop.) interj.
51. [DOOM 3] lerui-ler v. Ier[1]
52. [DOOM 2] ler/lerui/lerului (pop.) interj.
53. [DOOM 2] lerui v. ler
54. [DER] aleluia, interj. – Exclamație care figurează în cîntările bisericești. – Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din ebr. hallelū Jah), direct din gr. în cazul var., iar la cealaltă formă prin intermediul sl. aleluja. – Der. ler, interj. proprie poeziei pop. cu caracter religios, cum sînt colindele (D. Dan, apud Bogrea, Analele Dobrogei, XV, 171); dacă această ipoteză este exactă (cf. var. ailerui, lerui, leroi) este cuv. contemporan cu cele care alcătuiesc fondul lat. al rom.
55. [DTM] ler (< alleluia*, aler-l.) 1. Cuvânt de compunere a refrenului* întâlnit în colinde, mai rar în cântece de nuntă (ex. lerunda, ler fetița), ca atare sau în cuvinte derivate, în forme simple sau compuse: l., doamne; lerului; hai l.; leroi; aleroi; lerolui; lerui l.; l. floare dalbă de măr; hai lerul daler, doamne leroi lerumi, doamne; hai lerundai leroi, doamne; hai leruida, lerumi, doamne; ieroi și reliu (Densușianu); leruia lerui; oleroi, doamne; voleronda lerului, doamne; oileronda lerolui, doamne (Pamfile); leroileo; lină milină (melină), leroi milină. 2. Melodia colindului (ex. „leru colindei” sau „o colindă poate avea mai multe leruri” – Densușianu). ♦ Cuv. derivat aleruit desemnează: a) un cântec ceremonial funebru, practicat în trecut într-o zonă limitată din Transilvania; b) un cântec ceremonial de nuntă din Bihor; c) acțiunea colindatului (ex. „se leruie” – Reteganul).
56. [DAR] ler2 s.n. (reg.) 1. vreme, timp; floarea vârstei. 2. farmec, haz.
57. [DAR] ler1 interj. (pop.) 1. cuvânt-refren în colinde. 2. (înv., s.n.) gust, plac, dorință; și leroi, leroi interj.
58. [DRAM 2021] ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. Sens incert al unui termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – Din numele împăratului Aurelian; din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar, venerați ca divinități protectoare ale Romei (I. G. Sbiera); probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine) (DLRM, DEX, MDA). ■ „Ler este un evident mitologem (= formă mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură), iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (Kernbach,1989: 297).
59. [DRAM 2015] lăr, interj. – v. ler.
60. [DRAM 2015] ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – „Ler este un evident mitologem (= formă mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură), iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (Kernbach,1989: 297). Din numele împăratului Aurelian: „Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir, Hronicul, 1717). Din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar, venerați ca divinități protectoare ale Romei (I. G. Sbiera). „Unii văd în Ler numele unui zeu tracic” (I. Popescu – Sireteanu,1983). „În anii ’90 ai veacului XIX, pentru patru informatori, Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos” (A. Fochi, 1976). Probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine) (DLRM, DEX, MDA).
61. [DRAM] ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – După V. Kernbach (1989), ler este un mitologem – element mitologic prim, forma mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură (356). „Ler este de fapt un evident mitologem, iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (297). D. Cantemir derivă termenul din numele împăratului Aurelianus: „Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir Hronicul: 1717). Rosetti (1920), reluând teza lui Dimitrie Dan, derivă sintagma „Hailerui Doamne” din halleluiah (Domine). După V. Kernbach (1989) etimologia este imposibilă, deoarece „colindele românești, în structura lor de bază, preced cu mult (fapt demonstrat de cercetători) răspândirea creștinismului în Dacia romană, iar intruziunile creștine în colinde sunt târzii (de origine ecleziastic-cărturărească, din etapa slavonă) și nu au suferit modificări fonetice.” Cu toate acestea, DEX reține doar această ipoteză: „Ler, cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic; probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine).” I. G. Sbiera îl derivă din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar (cf. Kernbach). Lari (Lares) – sg. Lar; lat. arhaic Lares; etrusc. lar, lars – căpetenie militară, doi zei din mitologia romană, preluați din mitologia etruscă; fiii nimfei Lara și ai zeului Mercurius. Venerați ca divinități protectoare ale Romei. În fiecare casă romană, un altar special din atrium, numit laralia, era împodobit cu imaginea Larilor casnici, cărora li se puneau ghirlande de flori la sărbătorile familiale, ca unor apărători ai vetrei. I. Popescu – Sireteanu (1983): „Unii văd în Ler numele unui zeu tracic”; „Ler, după opinia unui cercetător (A. Balota) este probabil un zeu autohton.” A. Fochi (1976): „În anii ’90 ai veacului XIX, pentru patru informatori Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos.”
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL